suferinta

Mulți oameni fug de suferință. Aleg să stea într-o relație toxică pentru a nu suferi mai tare sau aleg să nu se implice în relații tot pentru a nu suferi. Unii dintre noi, când suntem puși în fața pierderii a unei persoane dragi alegem să negăm suferința care vine odată cu această pierdere. Îi interzicem să iasă la suprafața pentru că ne face să ne simțim vulnerabili și ne face să pierdem iluzia controlului pe care o avem. 

 De ce oamenii se tem să trăiască suferința? Pentru că am fost învățați că a suferi este ceva rău. În realitate nu este nimic rău, este doar un aspect al vieții. Așa cum trăim bucuria, tristețea, exuberanța,  exact la fel putem trăi și suferința.

 Am fost învățați să ne dorim cu disperare fericirea, astfel că alergăm după ea fără să știm că o ținem deja în brațe. Noi credem că nu putem fi fericiți atunci când suferim. Am fost învățați că suferința este un lucru de care să ne ferim. De fapt nu este deloc așa, suferința este o stare pe care oamenii o pot simți ori de câte ori în viața lor apare o schimbare, cum ar fi un divorț, un deces, pierderea unei case, mutarea în alt oraș. Toate aceste lucruri sunt normale și aduc după sine suferința într-o măsură mai mică sau mai mare. 

 Este sănătos să îți permiți să suferi. Bineînțeles, aici nu mă refer la suferința inutilă în care o persoană alege să rămână într-o situație care îi întreține starea de suferința deși ar putea ieși din acea situație. În acest caz este vorba despre incapacitatea de a ne cunoaște și respecta propriile nevoi și limite iar acest lucru nu este deloc benefic nici pentru noi și nici pentru cei din cauza cărora ne justificăm „sacrificiul”.

 Te-ai gândit vreodată că suferința are o serie de beneficii? Iată câteva dintre ele:

  • Suferința este o oportunitate de a intra în contact autentic cu tine însuți și de a te cunoaște mai bine pe tine;
  • sursa foto: www.antena3.ro

    sursa foto: www.antena3.ro

    Suferința te ajută să îți descoperi resurse de care nu știai și pe care acum ai ocazia să ți le pui în valoare;

  • Suferința te poate ajuta să creezi pe diverse planuri. Sunt o mulțime de oameni care aflându-se în suferința, pictează, cântă foarte frumos sau găsesc soluții la diverse probleme devenind oameni de succes.
  • După ce aceste momente de suferință vor trece, te vei simți mult mai puternic decât înainte și mai bogat sufletește pentru că odată cu trăirea acestora, conștiința ta se extinde și vezi lucrurile mai complet decât o făceai înainte.
  • Suferința îți dă posibilitatea să fii întreg.

  Ce trebuie să faci când te afli în situația în care te încearcă suferința:

  1. Sursa foto: naturadivina.com

    Sursa foto: naturadivina.com

    Recunoaște acest sentiment și asumă-ți-l în întregime. Fii conștient de suferința ta și nu încerca să o negi când ea se află acolo în primele rânduri; nu contează ce cred ceilalți despre asta, poate că ei sunt de părere că nu este bine să suferi sau poate râd de tine, dar știi ceva? Ei nu sunt în locul tău și poate că acest lucru îi face să privească într-un anumit mod superficial întreaga situație. Este foarte ușor să îți dai cu părerea când nu tu ești cel care trece prin situația aceea. Așa că indiferent de ce cred și fac ceilalți, tu continuă să fii conectat la universul tău și să îți permiți să trăiești ceea ce simți;

  2.  Află sursa care a generat această suferință. Faptul că știi ce a făcut-o să apară îți diminuează anxietatea pentru că suferința ta are un sens;
  3. Permite-ți să trăiești suferința. Dă-i voie să existe și să se manifeste atât cât va dori ea. Nu te chinui să o oprești pentru că nu vei reuși. Cel mult o poți nega dar asta nu o va face decât să se întoarcă împotriva ta. E ca și cum ai scrie „Compot de visine” pe un borcan de otravă; spune-mi, nu e mai bine să scrii „Otrava” pe acel borcan pentru a ști cum să te poziționezi față de el? În final, dacă îți permiți să trăiești această suferință, va veni un moment când se va termina și o altă etapă a vieții tale îi va lua locul;
  4. Vorbește cu persoanele apropiate despre suferința ta. Acest lucru te va ajuta să o exprimi și te vei simți mai bine. Ceilalți pot să te susțină și să fie alături de tine iar ție îți va fi mult mai ușor să o trăiești. Lasă-i să te susțină. Susținerea lor este ca un pansament cu rivanol pe rănile tale;
  5. Privește suferința ca pe ceva ce oricum va trece după un timp. Acceptă că în această lume totul este trecător, inclusiv suferința ta. Acest lucru te ajută să accepți mai ușor situația în care te afli.
  6. Gândește-te că această suferință este doar încă o cărămidă pe care o pui la baza dezvoltării tale. După ce o vei depăși, te vei simți mai puternic și mai pregătit pentru această viață.

 

 Ție ți s-a întâmplat vreodată să simți în piept o suferința imensă? Ți-ai permis să o trăiești? Te invit să împărtășești printr-un comentariu modul în care ai trecut peste suferințele tale și ce anume te-a ajutat să o faci. Putem învăța împreună.

 

Sursa foto slide: www.smsglitz.com

  

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis