Ți-ai imaginat vreodată, drag cititor să existe vreun om pe acest pământ care să ia interviu chiar diavolului? Pe mine imaginația nu m-a purtat până acolo, însă am admirat curajul și hotărârea lui Napoleon Hill pentru că a făcut-o. L-a supus pe diavol unui interogatoriu și a aflat în ce mod acesta stăpânește atâtea minți și revendică atâtea suflete. Chiar dacă ești din categoria celor care nu cred în existența lui Dumnezeu sau a Diavolului, această carte te face să te gândești mai bine la acțiunile pe care dorești să le faci și care îți determină destinul și traiectoria vieții.
Diavolul face o mărturisire incredibilă: el spune că deține 98% din sufletele de pe pământ. Te frapează cifra aceasta? În rândurile ce urmează voi face o recenzie a cărții Secretul libertății. Diavolul păcălit scrisă de Napoleon Hill și comentată de Sharon Lechter, care a și adus în atenția noastră, a cititorilor această carte, manuscris ce datează încă de la 1938. Interesant este că Napoleon a ales să nu publice acest volum datorită ideilor controversate mai ales pentru acea epocă dictatorială.
În această carte, diavolul spune că toți oamenii stăpâniți de el sunt aceia care nu gândesc pe cont propriu și rătăcesc în abis.
La cererea unui cititor, am făcut rezumatul acestei cărți, astfel încât să înțelegi ideile de bază și să îți folosească. În continuare, pentru a fi mai ușor de parcurs, am structurat astfel:
Prima parte:
Cum reușește acest maestru al întunericului să determine oamenii să nu gândească pe cont propriu? Află dând click aici.
A doua parte:
Ești curios să afli caracteristicile unui rătăcitor care pierde din vedere scopul vieții și să vezi dacă uneori ești și tu însuți unul? Dă click aici.
A treia parte:
Există însă și partea bună – caracteristicile unui om de succes. Dând click aici vei afla ce anume te ajută să devii unul.
A patra parte
Te-ai gândit vreodată că cei care contribuie la rătăcire sunt chiar părinții, școala și biserica? De fapt cine s-ar gândi la așa ceva? De obicei ne așteptăm ca toate acestea să ne formeze obiceiuri bune. Iată însă, că fără să își dea seamă ne angrenează în obiceiul rătăcirii. Află aici cum.
A cincea parte
Diavolul face o mărturisire surprinzătoare. El spune că pe cei care și-au conștientizat propria minte și știu să se folosească de ea, îi este imposibil să îi controleze.
Te-ai întrebat vreodată cum reușește totuși diavolul să ne momească și să ne determine să ne abatem de la scopul central al vieții noastre? Dă click aici pentru a afla câteva dintre trucurile și momelile pe care le folosește să ne îmbie.
A șasea parte:
Am o veste bună pentru tine. Există totuși câteva aspecte care ne ajută să ne protejăm de obiceiul rătăcirii fiind accesibile oricui. Oricui alege să gândească pe cont propriu. În continuare le voi dezvălui și crede-mă merită să te gândești serios la ele. Dă click aici pentru a le afla.
A șaptea parte:
Ritm Hipnotic
În cartea sa, Napolen Hill vorbește despre fenomenul ritmului hipnotic care se referă la faptul că orice impuls mental care este repetat de suficiente dăți, devine obișnuință și generează un ritm organizat. Ritmul este ultimul stadiu al obișnuinței. Obișnuința nu mai poate fi întreruptă pentru că natura preia controlul și o permanentizează. Astfel, singura modalitate de a menține controlul asupra propriei vieți este controlul propriei minți. Cine nu mai deține controlul se angrenează într-un ritm hipnotic din care nu mai poate ieși. Mai mult decât atât, oamenii care rătăcesc și sunt dominați de ritmul hipnotic au rolul de a-i angrena și pe ceilalți pe calea rătăcirii. Referindu-se la ritmul hipnotic, Napoleon Hill face referire la legea naturală a vieții care prin intermediul timpului consolidează obiceiuri, gânduri, moduri de a acționa.
Ca să înțelegi mai bine am să exemplific. Gândește-te la locul tău de muncă. Îți place ce faci? Dacă nu îți place, cum crezi că ai ajuns să stai în acel loc atâta timp? Din comoditate sau poate din obișnuință? Gândește-te că ai intrat într-un ritm și acest lucru se perpetuează la nesfârșit în viața ta atâta vreme cât nu te hotărăști să oprești acest ritm și să acționezi în favoarea ta, luptând pentru a profesa în domeniul pe care ți-l dorești.
Pe de altă parte, gândește-te la un aspect pozitiv din viața ta. Să spunem că este familia? Relația ta de cuplu? Ți se pare că lucrurile merg bine și curg de la sine de foarte mult timp, așa încât nici nu îți mai aduci aminte când te-ai certat cu partenerul de viață? Este tot acțiunea ritmului hipnotic. Ai intrat într-un ciclu pozitiv și acest lucru se perpetuează în viața ta. Lucrurile bune aduc alte lucruri bune, în timp ce lucrurile rele aduc altele tot rele.
Ritmul hipnotic este folosit mai ales umplând creierul oamenilor de spaimă. Cei care cedează în fața temerii încetează să își mai folosească mintea fiind și mai ușor de controlat.
De asemenea, mințile aliate sunt mai puternice decât mințile singulare.
Nimeni nu poate fenta ritmul hipnotic, însă îl poate determina să lucreze în slujba lui în funcție de gândurile pozitive pe care le are. Tu în ce fel îl determini? Pozitiv sau negativ? Merită să te gândești la asta dacă nu ai făcut-o până acum.
Mie personal, mi-a plăcut foarte mult această carte și consider că m-a ajutat să îmi structurez mai bine gândurile și să îmi clarific și mai bine țelurile pe care le-am atins dar și pe cele pe care le mai am de atins. Am observat de mult timp influența ritmului hipnotic deși nu știam să îl numesc așa înainte, am observat că e bine să evit oamenii care nu îmi aduc niciun beneficiu pe niciun plan și acest lucru le spun și oamenilor la care țin și care au neplăceri în relații cu prietenii sau cunostintele. Consider că atâta vreme cât un om nu te poate ajuta în niciun fel să crești, nu are sens să îți irosești timpul cu el pentru că tot ce poți să obții sunt lucruri pe care nu ți le dorești și care nu te pot inspira sau nici măcar nu îți pot face bine, cum ar fi: tensiuni fizice și psihice, insomnii, cearcăne, irascibilitate și altele asemănătoare. Știi ce aduc toate astea în viața ta? Efecte și acțiuni negative. Ești sigur că asta vrei?
SERVICII
DATE DE CONTACT
0742298577
cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com
Bucuresti, Romania
PROGRAM CABINET
Luni – Vineri | 12:00 – 20:00 |
Sambata | 10:00 – 15:00 |
Duminica | Inchis |
N-am ajuns să citesc cartea lui Napoleon Hill. Pare extrem de interesantă şi, dacă stăm să ne gândim, motivele care pot modifica destinul unui om sunt cele despre care am citit în link-urile pe care le-ai oferit. Dacă mă refer doar la cel cu meseria potrivită – prima mea meseria a fost de grefier. Am lucrat ca grefier la judecătorie timp de un an, vreme în care, deşi munceam foarte mult, nu aveam deloc plăcerea lucrului bine făcut. Nu-mi plăcea mediul de lucru, nu-mi plăceau oamenii care veneau zilnic, ei înşişi foarte tensionaţi şi nervoşi. Nu-mi plăcea ceea ce făceam şi mă bucur că organismul meu a cedat primul, obligându-mă să-mi găsesc alt serviciu – pentru că altfel nu ajungeam la bibliotecă. Pentru mine asta a însemnat să îmi găsesc drumul, mi-a oferit şansa să-mi întâlnesc soţul şi în felul acesta să ajung la Deva, unde, acum, biblioteca poate fi un model pentru celelalte biblioteci din ţară. Faptul că fac ce-mi place, altături de alţi oameni la fel de pasionaţi de meserie ca şi mine, îmi oferă satisfacţie. Am vorbit despre acest aspect, doar, pentru că recent am întâlnit o persoană extrem de nemulţumită de viaţă, de munca pe care o făcea, de banii pe care îi primea iar toate acestea îi influenţau comportarea, extrem de negativistă, axată superficial pe partea materială a vieţii. O idee bună de lectură acest autor,. Noi la bilbiotecă avem doar cartea „Foloseşte-ţi mintea pentru a te îmbogăţi”, apărută în 2009 la Editura Adevăr Divin, Braşov. Frumos articol!
Multumesc pentru feedback si pentru impartasirea gandurilor aici.
O seara minunata!
Eu am pus comenturi si pe parcursul citirii articolului, la pozitiile date pentru concretizarea aspectelor care urmeaza a le avea in vedere pentru a fi liber sa gandesti si sa „cresti”, asa cum este firesc.
Nici eu n-am citit cartea dar mi-ar place s-o citesc, este buna pentru a-ti confirma propriile calitati si pentru a evita sa te transformi intr-o persoana „invinsa” de viata.
Eu am profesat in mediul social, confruntandu-ma cu oamenii si cu necazurile lor. M-am maturizat inainte de vreme dar acest lucru m-a format ca om si mi-a dat posibilitatea de a oferi sprijin altor peroane care aveau nevoie de sprijin.
Mi-ar fi placut sa am confirmarea metodei de a-ti asculta intuitia, eu am folosit-o adeseori si mi-a fost un sfatuitor pretios.
Multumesc pentru minutele extrem de valoroase pe care le-am petrecut pe acest site si iti spun ca poti sa fii multumita cu munca pe care ai facut-o este un izvor valoros pe care pot sa-l foloseasca multi pentru a-si gasi drumul in viata.
Un gand bun si multa sanatate.
Multe ganduri bune va transmit si eu.
Va multumesc pentru prezenta dvs si pentru comentarii.
O seara minunata sa aveti!
Azi am reusit sa primesc cartea despre care ai scris si o sa ma si apuc s-o citesc, m-ai facut tare curioasa, sa aflu mai multe despre „secretul libertatii”.
Un gand bun si multa sanatate iti doresc.
Mă bucur mult. 🙂
Sper să fie conform asteptărilor.
Armonie și sănătate!
Foarte interesante idei. Multumiri ca ai impartasit cu noi capitolele cartii. Totuși: linkurile 3 si 5 nu duc spre carte. Ori poate iPhomul meu îmi face figuri. Am încercat de mai multe ori, cu același rezultat 🙁
Multumesc! Rezolvat.
Multumesc pt feedback. In felul acesta am reusit sa remediez problema. Acum se pot accesa si linkurile cu pricina.
Uite ca am gasit asta pagina despre Află secretul libertății dezvăluit de Napoleon Hill, cautand despre maramu.
Acum iti spun ca faci treaba super. iti recomand sa vezi si saitul http://cazare-maramures.net un site despre maramureseni.
Numa bine