Școala predă orice mai puțin să gândim pe cont propriu. Mergem ani de zile la școală unde suntem obligați să reproducem cât mai fidel niște informații dar nimeni nu ne întreabă ce suntem în stare să creăm chiar noi? În acest fel, ajungem să pierdem părți importante din noi înșine pentru că orice lucru ce nu este exersat se pierde. Natura are propriile ei legi, însă noi că societate nu am ajuns încă să învățam să le fructificăm pe deplin.

Rezumat din ‘Secretul libertatii. Diavolul pacalit” – Napoleon Hill
Iată câteva idei pentru a construi o societate sănătoasă cu niște copii sănătoși :

  1. Răsturnați sistemul actual, dându-le copiilor privilegiul de a decide asupra activităților pe care să le desfășoare în propriile școli, în loc de a-i obliga să respecte regulile tradiționale făcute doar pentru a transmite informații abstracte. Dați-le profesorilor rolul elevilor și elevilor rolul profesorilor. 
  2. Pe cât posibil, organizați toate activitățile școlare cu ajutorul unor metode bine determinate, astfel încât fiecare elev să învețe din practică, și ghidați activitatea clasei în așa fel, încât fiecare elev să participe la o formă oarecare de muncă practică aflată în legătură cu problemele zilnice ale vieții. 
  3. Începutul oricărei realizări omenești constă în idei. Antrenați-i pe elevi să recunoască ideile cu aplicabilitate practică, ce le pot aduce beneficii în obținerea a ceea ce doresc de la viață. 
  4. Învățați-i pe elevi să-și organizeze și să-și folosească timpul și mai presus de toate, împărtășiți-le adevărul timpului ca fiind cel mai de preț și cel mai ieftin bun aflat la îndemână ființelor umane. 
  5. Învățați-i pe elevi care sunt motivele fundamentale din cauza cărora se lasă influențați oamenii și arătați-le cum să folosească aceste motive pentru a-și satisface necesitățile și a obține tot ce-și doresc de la viață.
    Sursa foto: comunitate.eduteca.ro

    Sursa foto: comunitate.eduteca.ro

  6. Învățați-i pe copii ce și cât să mănânce, menționând desigur și relația dintre alimentația adecvată și o sănătate durabilă. 
  7. Învățați-i pe copii care este adevărată natură și funcție a emoției sexuale, și mai mult decât atât, învățați-i că această poate fi transmutata într-o forță puternică, susceptibila de a-i urca pe cele mai înalte culmi ale realizării. 
  8. Învățați-i pe copii să fie determinați în tot ceea ce fac, începând cu alegerea unui tel major în viață, unul bine definit! 
  9. Învățați-i pe copii care sunt natura și posibilitățile binelui și răului în principiul obișnuinței, utilizând drept exemplu care să ilustreze acest subiect experiențele cotidiene ale copiilor și ale adulților. 
  10. Învățați-i pe copii felul în care se fixează obiceiurile datorită legii ritmului hipnotic și faceți-i să-și cultive încă din clasele primare obiceiuri ce îi vor conduce către o gândire independența! 
  11. Învățați-i pe copii care este diferența dintre înfrângere temporară și eșec și arătați-le cum să caute germenele avantajului corespunzător ce vine cu orice eșec. 
  12. Învățați-i pe copii să-și exprime propriile gânduri fără frică și să accepte sau să respingă, după cum vor, ideile celorlalți, păstrând întotdeauna pentru ei înșiși privilegiul de a se baza pe propria judecată. 
  13. Învățați-i pe copii să ia decizii prompte și dacă e neapărată nevoie, să le schimbe greu și cu mare prudența și niciodată fără un motiv bine întemeiat. 
  14. Învățați-i pe copii că propriul creier este un instrument prin intermediul căruia primesc, din marele depozit al naturii, energie specializată în gânduri determinate; creierul nu gândește prin sine, ci este un instrument pentru interpretarea stimulilor ce cauzează gândirea. 
  15. Învățați-i pe copii care e valoarea armoniei din propriile minți, precum și faptul că această poate fi obținută prin autocontrol.
  16. Învățați-i pe copii în ce constau natura și valoarea autocontrolului. 
  17. Învățați-i pe copii despre existența unei legi a recompensei înzecite ce poate și trebuie pusă în funcțiune , cu titlu de obișnuință, aducând mereu servicii mai numeroase și superioare calitativ față de ceea ce se așteaptă. 
  18. Învățați-i pe copii care este adevărata natură a regulii de aur și mai presus de aceasta, arătați-le că prin funcționarea acestui principiu, tot ceea ce fac pentru semenii lor o fac și pentru ei înșiși. 
  19. Învățați-i pe copii să nu își formeze opinii dacă nu ple pot sprijini pe fapte reale ori pe credințe ce au aceeași relevanță ca și faptele. 
  20. Învățați-i pe copii faptul că țigările, alcoolul, narcoticele și abuzul de sex le distruge puterea voinței și formează obiceiul de a rătăci. Nu le interziceți aceste rele a€“ doar explicați-le ce e cu ele. 
  21. Învățați-i pe copii cât de periculos este să creadă un anumit lucru din simplul motiv că părinții lor, profesorii de religie sau oricare altă persoană le spune acel lucru. 
  22. Învățați-i pe copii să înfrunte faptele, indiferent dacă sunt plăcute sau neplăcute, fără să recurgă la subtrefugii sau să caute alibiuri. 
    Sursa foto: www.darkq.net

    Sursa foto: www.darkq.net

     

  23. Învățați-i pe copii și încurajați-i să-și folosească al șaselea simț (intuiția), prin care în mințile lor apăr idei provenite din surse necunoscute și să examineze orice astfel de idee.
  24. Învățați-i pe copii în ce constă întregul impact al legii compensației, așa cum a fost aceasta interpretată de Ralph Waldo Emerson și arătați-le cum funcționează legea până și în cele mai neînsemnate situații cotidiene ale vieții. 
  25. Învățați-i pe copii că determinarea obiectivelor bazate la rândul lor pe planuri bine determinate și aplicate cu perseverență este cea mai eficace formă de rugăciune aflată la îndemâna ființelor umane. 
  26. Învățați-i pe copii că spațiul pe care îl ocupă în această lume se măsoară foarte exact prin raportare la calitatea și la numărul serviciilor utile pe care le aduc lumii.
  27. Învățați-i pe copii că nu există nicio problemă care să nu aibă o soluție adecvată și că soluția respectivă este adesea de găsit în circumstanțele care au creat problemă. 
  28. Învățat-i pe copii că singurele lor limitări reale sunt cele pe care și le impun ei înșiși sau alții cu permisiunea lor. 
  29. Învățați-i că oamenii pot realiza orice lucru în care cred. 
  30. Învățați-i pe copii că toate școlile și toate manualele sunt mijloace elementare ce pot fi de folos în dezvoltarea minții lor, însă unica școală de reală de valoare este marea școală a vieții, în care oricine are privilegiul de a învăța din experiență. 
  31. Învățați-i pe copii să fie tot timpul onești cu ei înșiși și de vreme ce nu pot mulțumi pe toată lumea, să facă tot ce pot pentru a se mulțumi pe ei înșiși.

Revino la rezumatul cărții Secretul Libertății. Diavolul păcălit de Napoleon Hill

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis