3 argumente care diferențiază psihologul de psihiatru

Astăzi, prin acest articol, voi argumenta care este diferența dintre un psiholog și un psihiatru, diferența dintre cei care apelează la prima categorie și cei din a doua categorie dar și care ar trebui să fie atitudinea oamenilor când apelează la unul din aceste servicii.

Nu de puține ori m-am lovit de prejudecăți umane în ceea ce privesc aceste servicii. Sunt foarte mulți oameni care nu au o atitudine prea deschisă vizavi de perspectiva de a apela la un psiholog chiar dacă traversează o perioadă critică în viața lor și un ajutor de acest fel le-ar fi ușura situația. Ei cred că a merge la psiholog înseamnă să fii nebun. Da, exact asta cred. Altfel spus, ei cred că a apela la un psiholog este ca și cum ai apela la un psihiatru. Astăzi vreau să distrug acest mit cu argumente.

Nu pentru că psihiatria nu ar avea propria utilitate și nu pentru că ar fi atât de rău să apelezi la un medic psihiatru dacă situația o cere pur și simplu, ci pentru că este normal să înțelegem realitatea așa cum este și să ne raportăm cât mai corect la ea pentru a ne crea și menține armonia mentală și fizică.

1. Voi începe așa cum începeau profesorii mei când ne predau o materie nouă, explicându-ne etimologia cuvântului. Înțelegând semnificația lui ne este mai ușor să înțelegem ce urmărește domeniul respectiv.

Așadar, „psihiatrie” vine din limba greacă de la „psyche” care înseamnă ~spirit~ și  „iatros” care înseamnă  ~medic~. Ceea ce înseamnă că psihiatria este o ramură a medicinei. În tratamentul psihiatric sunt folosite medicamente care ajută pacientul să își țină sub control afecțiunea psihică.

Etimologia cuvântului „psihologie” este tot greacă și este format din 2 cuvinte: „psyche” = suflet și „logos” = știință. Știința sufletului. Eu aș înlocui cuvântul știință cu cunoaștere – cunoașterea sufletului. Chiar asta facem la psiholog: explorăm pe cale conștientă sau uneori aducem din inconștient în conștient realitatea pe care o trăiește persoana noastră, modul în care interacționează cu exteriorul dar și cu interiorul, ne (re)descoperim resurse personale, calități prețioase care ne ajută să gestionăm conflictele cu care ne confruntăm și să acceptăm provocările la care ne supune viața.Împreună cu psihologul găsim noi metode de a ne raporta la realitatea trecută și prezentă iar uneori viitoare. Abordarea psihologului nu are la bază medicamente ci interacțiunea și relația terapeutică ce se construiește pe parcursul ședințelor de psihoterapie.

2. Psihiatria corespunde comportamentelor psihotice (delir, idei obsedante, halucinații,etc) în timp ce psihologia corespunde comportamentelor nevrotice (codependențe, neîncredere în sine, prejudecăți, însușirea unor idei care nu ne aparțin dar în funcție de care ne ghidăm viața, blocaj afectiv, etc). În timp ce psihoza are la bază o afecțiune congenitala (este afectată o parte fizică a creierului), nevroza are la bază modele de comportamente nocive, relații toxice, atitudini defectuoase care împiedică persoană să se dezvolte în mod sănătos și îi crează blocaje emoționale.

3.  Și ultimul argument dar nu cel din urmă are legătură cu eticheta propriu zisă. Oamenii care apelează la psihiatru se numesc pacienți, în timp ce oamenii care apelează la psihologi se numesc clienți.

Spre final, aș dori să punctez și importanța psihiatriei și de ce este bine ca oamenii să accepte să primească ajutor psihiatric când este cazul. Primisem la un moment dat un e-mail de la o persoană care confruntându-se cu o formă mai severă de depresie, spunea că a fost nevoită să apeleze la psihiatru și de atunci și-a pierdut încrederea în sine și are senzația că este nebună. Ce se întâmplă de fapt când avem nevoie de un psihiatru? De fapt este vorba despre o afecțiune fizică a creierului. Datorită unei leziuni, acesta nu mai funcționează normal. Imaginează-ți că ești în laboratorul de chimie și încerci să obții niște reacții (îmi aduc aminte cum în clasa a X-a sau a XI ni se părea extrem de interesant să folosim hidroxid de diamino-argint și să obținem formula din care rezulta oglinda); din diverse motive nu folosești cantitățile necesare (ai uitat să egalezi reacția) și te trezești că formula ta s-a dus pe apa sâmbetei și reacția chimică dorită nu a mai avut loc. Exact așa, la nivelul creierului, anumiți neurotransmițători pot să șomeze și atunci te trezești cu un deficit de serotonină și iată că nu înțelegi de ce te confrunți cu o depresie majoră. Așa că medicul îți prescrie medicamente pe bază de serotonină. De multe ori, tratamentul psihiatric este completat și de o cură psihoterapeutică.

Concluzionând, este bine să apelezi la psihiatru atunci când este cazul (pentru afecțiune bipolar afectivă, schizofrenie, depresie în formă accentuată, etc). Nu este nicio rușine să faci asta. În fond este în regulă să încerci să faci ceva pentru a te salva. Așa cum nu îți este rușine când apelezi la un ortoped în cazul în care îți rupi piciorul, tot așa nu ar trebui să îți fie rușine să apelezi la un psihiatru. Cred că oamenii se simt rușinați de asta pentru că au suprainvestit creierul. Dar creierul este și el tot o parte din noi așa cum sunt picioarele, mâinile, inima, ficatul și trebuie să acceptăm când are nevoie de ajutor și să încetăm să ne mai punem etichete care ne condamnă la suferință veșnică.

Sursa foto slide: www.practicsanatate.ro