Totul despre sexul perfect

(Sau cât de des să faci sex pentru a te invidia prietenii)

Trăim în perioada în care internetul este asaltat de informații. Față de perioada anterioară în care informațiile cu care intram în contact erau foarte atent alese și filtrate astfel încât genialele noastre minți să nu cumva să iasă obraznice din tiparele gândirii colective, acum suntem fix la celălalt pol. Și ca de obicei, extremele sunt perfide și periculoase prin intensitatea lor.

Acum vreau să mă refer la un aspect din toate câte se abordează. Sexul și cum este el transmis la nivel de informații pe cea mai populară cale de acces la informații din ziua de astăzi. Am observat și nu o singură dată că există o sumedenie de bloguri și forumuri care te învață despre:

•  „Normalitatea” unei relații erotice într-un cuplu
•   Cât de des „trebuie” să se producă întâlnirile erotice dintr-un cuplu pentru că cei doi să nu fie catalogați drept înapoiați sau dimpotrivă, dereglați sexual
•  Ce practici extraordinare „trebuie” să încerci pentru a demonstra ce minte emancipata și spirit liber ești
•  Ce „trebuie” să simți când ești cu partenerul în pat
•   Cum să o săruți pe partenera ta în timp ce ea savurează cu ochii închiși întreg procesul
•   Etc.

Și uite-așa ajung oamenii să se frustreze când nu reușesc să bifeze toate căsuțele cu standardele aferente. Un om poate să ajungă să trăiască adevărate supărări și să creeze adevărate conflicte în relația de cuplu pe tema aceasta. Și nu că aș fi de părere că din conflicte oamenii nu pot face adevărate salturi evolutive dar conflictele expuse la nesfârșit care acoperă standarde nerealiste pentru o persoană și nevoile reale ale acesteia, mă tem că nu au decât un singur rezultat: degradarea sistematică și moartea relației. Așa s-a născut următoarea întrebare în creierul meu cu înclinații sadice în ceea ce privește cele două procese (analiza și sinteza): De ce să își sacrifice oamenii relația de cuplu pentru niște bullshit-uri și de ce să piardă bunătate de relație care este benefică pentru ei pe multe planuri, chiar și sexual deși poate ei se simt traversați de nu știu ce fantezii sexuale care fie vorba între noi, cu ajutorul unei comunicări oneste și deschise cu partenerul, acești oameni își pot explora atât de constructiv și această latură.

Nu există o rețetă clară și cu efect incontestabil pentru a cuceri nu știu ce domnișoară cu buze voluptoase și fese ca din desene animate-cum spunea o bună prietenă despre o reprezentantă a sexului feminin ce după câteva curse de jogging se proptise câțiva pași mai încolo de noi și făcea plină de vervă genoflexiuni în timp ce partenerul ei de sport  (nu știm dacă și de sex), se pozitionase cu jumătate de pas mai în spatele ei făcând ceva mai „impiedicat” (oare de ce anume?) tot genoflexiuni.

Din păcate oamenii se lasă ușor seduși de promisiuni ale nu știu cărui „profesionist” în arta seducției pentru că de fapt le lipsește siguranța și încrederea în sine ca să își dea seama că de fapt doar fiind ei înșiși pot avea șansa să cunoască exact acea persoană de care au nevoie și alături de care să crească frumos.

Ceea ce înseamnă sexy pentru tine poate însemna anost pentru mine. Așadar, nu contează ce megaexperiente sexuale au trăit alții ci ceea ce mă face pe mine însumi împlinit și care îmi dă satisfacție. În timp ce pentru o femeie un bărbat cu mușchi lucrați atent la sală poate însemna virilitate, pentru o alta poate însemna abuz de putere așa cum în timp ce pentru un bărbat un pantof cui al unei femei înseamnă senzualitate, pentru un altul poate însemna frivolitate și superficialitate (da, nu glumesc, chiar nu există standarde universal acceptate). Ceea ce simte „in pat”  fiecare este unic de la o persoană la altă și este înțelept să respectăm Natura pentru că nu întâmplător am fost proiectați în mod diferit.

Frecvența practicării sexului nu este dată decât de nevoile proprii ale fiecăruia. Degeaba 999 de oameni din 1000 preferă sexul de două ori pe săptămâna dacă eu însumi simt nevoia de sex în fiecare zi. Sau dimpotrivă, prefer să fac asta mai rar pentru că îmi canalizez energia în mod creativ pe alte planuri. Asta nu mă face nici superior și nici inferior majorității ci doar unic.

Stereotipurile din filme sunt foarte rar (eu bănuiesc în secret, că aproape deloc) aplicabile în realitate. Astfel că deși în filme vedem doi oameni care se ating răbdător (sau nu) și închizând ochii în timp ce își oferă un sărut prelung fiind extrem de satisfăcuți de asta, rar în realitate acest scenariu este cel de care avem nevoie. Nu mă crezi? Poți verifica întrebând suficiente persoane în care ai încredere despre asta.

Ca o observație personală, eu cred că cei care scriu cu fervoare despre cât de pasional practică yoga…ăăă…adică practică sexul, în realitate latura aceasta lasă mult de dorit în propria viață. Altfel nu ar simți atât nevoia să convingă pe alții despre… „normalitate”. Psihologii numesc acest mecanism imagerie represivă. Adică susțin o idee cu mult avânt deși în adâncul ființei mele sunt convins de contrariu dar faptul că voi reuși să conving pe alții despre veridicitatea ei mă face să mă simt mai adecvat cu această idee și cumva să cred și eu mai mult în ea.

Astfel că în acest context, „trebuie” este un cuvânt perfid aici și din această cauză l-am scris între ghilimele. Nu există trebuie. Există vreau, simt, îmi doresc. Ai curaj să fii tu însuți și să experimentezi ceea ce vine din tine, nu din restul, chiar dacă restul înseamnă majoritatea. Ai curaj să fii unic și să îți asumi doar ființa ta.

Și da, titlul acestui articol este despre ironia…sexului. 🙂

Sursa foto slide: www.askmen.com