Despre cum am reușit să mă vindec de teama de singurătate

Primesc zilnic foarte multe e-mail-uri de la oameni care au probleme în relația de cuplu din care și-ar dori să iasă dar se izbesc de o problemă și mai mare: se tem să nu rămână singuri.

„Nu mă simt bine în această relație, aș vrea să plec de lângă el dar îmi este teamă să rămân singura”

„Ce trăiesc acum e groaznic, gelozia lui mă omoară, m-am săturat de certuri pe temă asta. Dar nu pot să plec, nu mă descurc singură. Am devenit dependentă de el, serviciu nu am, casă nu am…”

„Sunt cu prietenul meu de 5 ani dar între timp m-am îndrăgostit de altcineva. Nu știu ce să fac. Să rămân cu primul sau să merg la celălalt? Îmi e teamă să nu îi pierd pe amândoi.”

Din aceste exemple ar putea reieși că doar femeile au teamă de singurătate. De fapt nu doar ele. Și bărbații au, însă ei se exprimă foarte rar în acest sens. Am primit foarte puține e-mail-uri de la bărbați pe tema relației de cuplu. Dar asta nu înseamnă că ei nu au aceste probleme. Se pare însă, că natura ne-a construit diferit. Apoi mediul. Femeile au o structură mult mai înclinată spre a vorbi, a se exprima, a fi atente la ceea ce simt, în timp ce bărbații sunt centrați pe soluții, vorbesc mult mai puțin, își exprimă emoțiile mai greu.  Evident, cultura în care am crescut, ne-a separat în funcție de sex. Bărbații nu sunt suficient de bărbați dacă plâng (își exprimă emoțiile) iar femeile nu sunt suficient de femei dacă dau cu pumnul în masă (își asumă autoritatea). Mitul acesta ne-a separat în funcție de gen și ne-a încurajat să ne îndepărtăm de noi înșine. În plus, ne-a făcut să credem că nu suntem întregi atunci când suntem singuri.

În realitate, lucrurile nu stau deloc așa. Fiecare persoană este suficientă de bună pentru a trăi ea cu sine însăși.

Dacă ești una dintre acele persoane care te temi de singurătate, vreau să îți spun ceva: Ești o persoană minunată și desăvârșită. Nu ai nevoie de altcineva pentru a te simți întreg. Învață să te iubești în întregime cu laturi pozitive și cu laturi negative. Nu te mai judeca pentru ceea ce ești. Doar fii! Da-ți voie să fii! Apleacă-te o clipă în interiorul tău și descoperă comoara de acolo. Vezi cât ești de minunat în interior!

Descoperă-te! Cunoaște-te!

Ai încredere în tine! Îndrăgostește-te de tine! Nu, nu precum a făcut-o Narcis ci într-un mod sănătos, care să te ajute să te iubești în întregime și care să îți vindece rănile din interior.

Nu știu cum ai fost educat tu, dar ai mei nu m-au învățat că oamenii pot fi și buni și răi în același timp. Ei îmi spuneau că mă iubesc doar dacă fac asta, aia sau ailaltă. Dar dacă nu mai interpretam după scenariul lor, nu mai eram iubibila. Am învățat mult timp după ce am crescut că de fapt nu sunt o persoană trunchiată, divizată și nu trebuie să mă detest pentru că am momente când simt că din interiorul meu apare invidie, ură, tristețe. Sunt. Doar atât. Și imediat ce am reușit să îmi accept ființa în întregime am simțit cât de minunat e sentimentul întregului și cât de liberă mă pot simți pentru că nu am nevoie de aprobarea sau aprecierea lui X, Y, Z. Că pot să mi le ofer și singură. Că nu am nevoie să fiu cu cineva că să mă pot simți întreagă.

Am învățat că nevoia de a fi iubită de ceilalți mă face să fiu o persoană dependentă de acele persoane și să mă tem a naibii de tare că nu pot trăi fără ele în viața mea.  Am învățat că această dependență mă face să stagnez, îmi blochează energii creatoare și mă face să trăiesc sentimentul acut al disperării. De câte ori nu am fost în situația în care m-am temut să nu pierd pe X, Y, Z…Evident nu este vorba doar de persoanele cu care am trăit o relație amoroasă. Este vorba și de familia mea de origine. De câte ori nu m-am temut că îi „pierd” pe mama, pe sora, pe fratele meu dacă îmi voi permite să fiu eu însămi! Dar știi ceva? În spatele fricii există dorință. Dacă nu ar exista dorință, nici frica nu și-ar face drum către mine. Dar a existat dorință. Dorința de a fi întreagă și a învăța să mă iubesc astfel încât să cred că sunt suficient de bună pentru mine pentru a mă face fericită.

Astfel, am ajuns să nu mă tem să pierd pe nimeni pentru că știu bine cine sunt. Mă iubesc suficient de mult încât să îmi dau seama că sunt minunată fie doar în prezența mea. Și da, mă simt minunat când întâlnesc persoane care cred același lucru despre ele. De fapt acest lucru ne apropie. Le iubesc pentru că pot fi ele însele. Fără rezerve. Sunt întregi și autosuficiente.

Știu, de aici pare simplu. Pare că am realizat asta în două minute. În realitate, mi-a luat ani întregi de muncă, analiză cu mine însămi, rafturi întregi de cărți (apropo, cărțile lui Jaques Salome sunt geniale în acest sens), grupuri de dezvoltare personală, ore prețioase petrecute cu oameni care mă inspiră și studiu pe cont propriu. Pentru că nu e suficient să afli cum să îți devii suficient ție în viața ta, e nevoie să și înțelegi din punct de vedere emoțional cum vine asta. E nevoie să îți permiți să simți tot ce vine din tine, să fii un părinte hrănitor pentru tine însăți care investește mult timp, răbdare și dragoste în sine însuși. Este vorba de ani de zile de investiție. Dar îți garantez că merită!

Ai să îmi spui că, fie și așa, nevoia de a avea o relație de cuplu este firească. De acord cu tine până aici. Însă această nevoie ți-o poți satisface mult mai sănătos când știi de fapt cine ești și mai ales știi să te iubești. Doar așa vei ști să iubești curat în relația ta. Doar așa poți ști că relația aceasta este ca urmare a nevoilor tale și nu ca urmare a dorinței de a-ți vindeca rănile din interior sau pentru a reuși să îmblânzești demonii care te posedă uneori.

Și mai vreau să îți spun un secret. Doar când vei ajunge să fii bine cu tine,  cu singuratea ta, vei reuși sa găsești un partener alături de care să crești și să   evoluezi   mult. Alături de care nu îți va fi teamă că îl poți pierde deoarece  nu vei vrea un prizonier, ci un om liber, asumat care este la fel de ok cu el însuși și cu singurătatea lui. Veți fi  sfârșit 2 adulți în  relație.  Nu 2 copii. Veți fi liberi, dar împreună .

Sursa foto slide: www.reginele.ro