8 pași pentru a diminua suferința copilului tău după divorț

8 pași pentru a diminua suferința copilului tău după divorț

Adulții care altădată și-au jurat iubire eternă și o viață petrecută împreună, ajung uneori să realizeze că această convetuire unul cu celălalt nu mai este benefică și le face mult rău. Dacă oamenii ar spune așa simplu: „Nu mai putem conviețui impreuna” ar fi un lucru nemaipomenit, nu ar mai exista atâtea victime colaterale reprezentate de copiii acestora. Însă, de multe ori, nu se întâmplă așa. Cei doi adulți ajung să se învinovățească reciproc pentru eșecul relației lor. Se dau bătălii crâncene, în care de multe ori, armele folosite sunt chiar copiii acestora. În acest articol, doresc să pun în lumină câteva idei despre cum se poate desfășura o despărțire într-un mod cât mai ecologic și sănătos pentru copii. 

 Un divorț nu înseamnă sfârșitul lumii sau cel mai rău lucru care se poate întâmpla. Între cei doi oameni pot exista decalaje între dezvoltarea unuia și a celuilalt. Suntem asemănători în multe privințe dar putem fi și diferiți în multe privințe. Avem pasiuni în comun dar și separate, avem job-uri diferite, grupuri diferite de oameni în care ne învârtim. Din cauza acestor diferențe ajungem la un moment dat să avem divergențe pe care dacă nu le gestionăm într-un mod constructiv se transformă în certuri care perturbă liniștea familială și ajung să ne consume o mare parte din energie. Fiecare familie are în interiorul sau mici discuții, însă când acestea depășesc pragul de toleranță și degenerează în scandaluri de proporții pot crea în jur adevărate crize. Cei doi parteneri nu sunt singurii care suferă, uneori mai sunt și copiii.

Françoise Dolto este de părere că fiecare divorț traduce nevoia unuia sau a ambilor de a-și recâștiga independența, fie că este vorba despre independența sexuala, financiară sau de altă natură. Ce poți face pentru copii, ca ei să sufere cât mai puțin, atunci când treci prin experiența divorțului? Iată câteva repere utile în această direcție:

1. Evitați să vă certați în fața copilului dar nici nu îi ascundeți că există momente în care nu vă înțelegeți. Nu este bine să asiste când vă aruncați cu noroi reciproc, însă el trebuie să fie la curent cu situația voastră pentru a accepta mai ușor despărțirea dintre voi care va urma. Îi poți spune copilului așa: „Eu și soțul meu/soția mea (nu îi spune: „eu și tatăl/mama ta”) avem câteva neînțelegeri. Nu am să îți spun despre ce este vorba pentru că nu este treaba ta, acestea ne privesc doar pe noi doi, însă trebuie să știi asta.
2.  Când îi vorbești copilului despre relația conjugală și neînțelegerile care există între voi, nu îi spune: „Eu și tatăl/mama ta nu ne mai intelegem”. E foarte important să faci diferența dintre roluri. Tu poți avea neînțelegeri doar cu partenerul de viață nu cu părintele său. Părintele este al lui și asta îl va face să sufere.
3. 

   Sursa foto: http://nativespellhealer.co.za

   Evită să îl vorbești de rău pe tatăl sau mama sa în fața lui. Copilul conține atât jumătatea de la tine cât și jumătatea de la celălalt părinte. Când îl/o ataci pe tatăl sau pe mama sa, îl lovești direct pe el în partea care conține acel părinte.   Copilul vă iubește și are nevoie de amândoi chiar dacă o spune sau nu și îl doare în egală măsură de amândoi.

4. După ce decizia divorțului e definitivă, părintele care nu va mai locui cu el ar fi bine să îi spună copilului: „Despărtirea aceasta este între mine și fostul soț/fosta soție. Tu vei rămâne copilul meu și eu mă voi îngriji în continuare de tine. Vom continua să ne vedem și vom petrece timp împreună (e și mai bine dacă există un program și acest program se respectă și i se comunică celui mic). Sentimentele mele față de tine nu s-au schimbat, chiar dacă nu vom mai locui împreună. Te iubesc în continuare și vei continua să fii fiul sau fiica mea.
   

   Sursa foto: http://edition.cnn.com

   Dacă ai nevoie de susținerea mea poți oricând să apelezi la mine și voi face tot ce voi putea ca să te ajut.”

5. Este bine pentru copil să locuiască în continuare, după divorț, în casa în care s-a născut și crescut și să frecventeze aceeași grădiniță/școală. Pentru copil, despărțirea celor doi este oricum o schimbare radicală a universului său, așa că este bine să intervină cât mai puține schimbări. Este traumatizant pentru el să schimbe locuința, școala și grupul de prieteni. Dacă se întâmplă asta va trebui să facă față întrebărilor celorlalți copii: „Dar tu de ce te-ai mutat la școala noastră? De unde vii? Cum era acolo?”. Astfel, va percepe despărțirea părinților săi ca fiind o catastrofă pentru el care i-a dat peste cap întreaga viață. Va trebui să se integreze în grupuri noi și acest lucru va fi cu atât mai dificil dacă este să ne gândim la avalanșa de pierderi suferite. De aceea, universul lui trebuie să sufere cât mai puține schimbări după divorț, până se obișnuiește cu situația actuală și cu faptul că nu va mai locui în mod permanent cu unul dintre părinți.
6. După ce divorțează, cei doi nu trebuie să aibă o relație de strânsă prietenie pentru că pentru copiii mai mici este dificil să înțeleagă această realitate. El nu înțelege că există și o latură sexuală în relația părinților lui și îi este greu să priceapă despărțirea părinților săi. Dacă părinții lui continuă să aibă o relație de prietenie după divorț, în mintea lui apare următoarea întrebare: „Daca se înțeleg bine, de ce nu pot locui împreună?”. Așa că este de preferat că între cei doi părinți să existe o relație cordiala în care să comunice în interesul copilului fără a se cultiva o prietenie strânsă sau ceva asemănător.
7. După divorț dacă unul dintre părinți își găsește un alt partener, trebuie să îi comunice copilului acest lucru. Pentru ei, viața de cuplu nu a murit și a fost îngropată după divorț. Fiecare are dreptul la o nouă relație și la o nouă viață cu alt partener, însă trebuie să i se comunice acest lucru foarte clar, copilului: „De curând, am întâlnit pe cineva și avem o relație împreună. Îl/o vei cunoaște și tu.” Dacă se lovește de refuzul copilului, părintele (dacă e cel la care locuiește copilul) nu trebuie să cedeze și să renunțe la noua lui relație, dar poate să îi spună: „Daca nu îți place această idee, că mi-am refăcut viața, și nu te simți bine, trebuie să vorbim cu tatăl tău/mamă ta să vedem dacă se poate să mergi la el/ea. Dacă nu, va trebui să căutăm un tutore sau un internat la care să te muți.” Cu această afirmație îl ajuți pe copil să înțeleagă că nu îl părăsești dar sunt anumite decizii personale care trebuie să ți le respecte, iar dacă nu îi place va trebui să găsiți alternative. În acest fel el devine conștient că tu ai o viață a ta care nu are legătură cu el.  În plus, este foarte bine să îți găsești un partener pentru că atâta timp cât ești singur/ă copilul tău va avea tendința să își asume el rolul de partener al tău. În momentul în care ai un partener, îl eliberezi pe el de această misiune care și-o asumă.
8. Este bine ca noul partener al părintelui să accepte existența copilului care nu este al lui dar este al partenerei sale. El poate să îi spună: „Nu sunt tăticul tău, dar mi-aș dori să fiu” sau „Nu sunt mămica ta dar mi-aș dori să fiu”. Acest lucru nu înseamnă că îl înlocuiește pe părintele celălalt. Există o diferență între mamă și mămica, tată și tătic. Mamă și tată sunt cei care ți-au dat viață, în timp ce mămica și tăticul sunt persoane care te cresc. Ei pot fi unii și aceiași de multe ori, însă se întâmplă să fie și diferiți. În orice caz, mama și tata nu trebuie să se simtă înlocuiți dacă al său copil se adresează cu „Mămica mea” sau „Tăticul meu” altor persoane decât ei. Copilul nu greșește spunând asta, e ceea ce se întâmplă de fapt.

Un prieten care a venit într-o zi la mine și a văzut cartea pe care o voi prezenta mai jos, a întrebat mirat: „Pot copiii să nu mai sufere după divorț?”. I-am răspuns că nu se poate evita de tot suferința pentru că orice pierdere este urmată de ea, însă se poate ca această suferință să fie diminuată prin comunicare și claritatea mesajelor transmise de la părinți către copii. Oricum ar fi, aceste evenimente nu au loc fără a perturba deloc viața unui copil, însă de responsabilitatea părinților lui depinde impactul ce îl va avea divorțul lor în viața acestuia. 

Bibliografie:

Dolto, Françoise (2003), Când părinții se despart. Cum să prevenim suferințele copiilor, Editura Trei