Si baietii plang cateodata (dar nu varianta cantata de Holograf)

De-a lungul timpului, oamenii au stabilit cateva criterii de definitie a binelui si a raului, cum sa te comporti si cum sa nu te comporti, ce este permis sa faci si ce nu. O fetita se poate juca doar cu papusi iar in cazul in care prefera masinute, asta desemneaza o anormalitate. Bineinteles, o fata trebuie sa se poarte cat mai elegant si sa nu-si piarda in niciun caz cumpatul, sau daca o va face, acest lucru nu va ramane fara repercursiuni  asupra imaginii sale in fata celorlalti. Un baiat nu are voie sa planga iar daca o face, parintii nu intarzie sa-i vina in intampinare cu o dojana care include enumerarea calitatilor unui barbat in care desigur nu se afla si plansul. Un barbat (desi un baietel nu e un barbat) este puternic, este echilibrat, curajos, si bineinteles nu plange niciodata. In unele tari s-a mers chiar si mai departe in ceea ce priveste diferentierea dintre sexe, cuvantul unui barbat fiind echivalat de cuvantul a doua femei (oare femeia are jumatate de suflet in acele culturi?). Acestea sunt ceea ce se numesc conditionari sociale, anumite standarde care se stabilesc iar cine nu se conformeaza este exclus din grup sub diverse forme. Daca totusi exista un om cu o parere diferita, el are doua posibilitati: sa isi afirme parerea, iar conditia in acest caz este sa isi asume riscul de a fi exclus si a doua varianta, in care poate sa traiasca bine mersi in grup, tinandu-si parerile doar pentru el sau anihilandu-le prin insusirea ideilor general acceptate. E ca si cum s-ar fi nascut tigru intr-un grup de cerbi. Ca sa fie acceptat de ceilalti trebuie sa devina ca ei, in alt caz, ei se vor simti amenintati si il vor constrange sa se retraga din turma lor. Si ca de fiecare data multimea are castig de cauza.

            In istorie au fost insa, cativa oameni care au murit pentru ideile lor – pe scurt au murit tigri (si poate ca au existat mai multi care nu au fost consemnati in istorie). Printre ei se afla Socrate care a ales sa moara decat sa renunte la propriile idei. El reprezenta un pericol pentru societatea de atunci, cu atat mai mult cu cat isi sustinea credinta in fata tinerilor (viitorul societatii era serios pus in pericol). As putea sa o adaug pe aceasta lista si pe Ioana D’Arc, insa ea a fost mai intai torturata si fizic si psihic pana cand a declarat ca a comunicat cu diavolul, dandu-i dreptate Papei si in final fiind ucisa (arsa pe rug). Si lista poate continua, te las pe tine sa mai adaugi.

            Asadar, e destul de greu sa iti sustii propriile idei fara sa fii blamat pentru asta. Si la alt nivel, si ceea ce simti poate fi condamnabil la un moment dat. De exemplu, unii oameni cred ca a plange este egal cu a fi un om slab, vulnerabil. Altii cred ca daca vorbesc deschis despre sentimentele lor devin expusi, vulnerabili. Se pare ca educatia si aceste conditionari sociale impiedica omul sa creasca.

Este normal sa plangi atunci cand simti o durere si mai mult decat atat, este sanatos. Acest lucru inseamna sa traiesti in concordanta cu nevoile actuale si sa fii autentic. E ca si cum te-ai opri putin din mersul tau si ai spune: “Simt in piept o durere de nestavilit, aleg sa stau pentru o vreme aici, sa o cunosc si sa o vindec. Este a mea, deci eu sunt responsabil de ea”.

            In ceea ce priveste recunoasterea sentimentelor (oricat de neacceptate ar fi pentru altii) inseamna a avea curaj sa traiesti si sa iti asumi intreaga fiinta. Acest lucru il consider un act de mare curaj, pentru ca atunci cand esti sincer, lasi mastile pe care le porti in fiecare zi cu diverse ocazii si esti tu. Este posibil sa primesti diverse reactii mai placute sau mai putin placute. Poti fi admirat, incurajat, aplaudat sau dimpotriva poti fi respins, criticat, blamat. Curajul consta tocmai in aceasta: a-ti asuma riscul sa primesti reactii cat mai diverse iar tu ca persoana sa stii sa le accepti si sa continui sa mergi cu capul sus. Orice ai simti, orice ai gandi, sunt dimensiuni care iti apartin si vin din fiinta ta. Inainte sa ceri celorlalti sa te accepte si sa te iubeasca asa cum esti ar fi bine sa  inveti sa faci tu insuti acest lucru.

            Ca sa intelegem mai bine provenienta afectivitatii ar trebui doar sa aruncam o privire asupra anatomiei creierului. In alcatuirea lui exista creierul visceral (arhaic) format din hipocamp si amigdala (conform unor studii acesta ar fi creierul reptilelor). Amigdala este responsabila de adaptarea individului la mediu prin asigurarea hranei, folosirea diverselor simturi (auz, vaz, miros,etc), perpetuarea speciei prin reproducere, insa ea influenteaza si sistemul limbic (creierul emotional) care a aparut la mamifere, ulterior. Mai tarziu, in componenta creierului isi face aparitia neocortexul si emisferele cerebrale (creierul modern) prezente la oameni si responsabile de ratiune. Inainte ca o informatie sa ajunga sa fie gandita (adica sa ajunga in neocortex), ea trece prin nucleul amigdalian (responsabil de afectivitate). In concluzie, extirpand unei personae nucleul amigdalian, ea nu mai poate stabili relatii cu alti oameni, desi este capabila sa discute coerent cu acestia. La toata aceasta structura anatomica daca se adauga si factorul chimic (actiunea neurotransmitatorilor precum serotonina, dopamina, epinefrina) care determina starea de fericire, anxietatea, extazul, etc putem intelege ca oamenii nu pot lupta impotriva propriei naturi.

 Oare nu asta a vrut sa spuna reclama de la Mobexpert care suna asa: “Suntem cu totii diferiti. Din fericire.”?

            Diversitatea este o comoara inca foarte putin exploatata de oameni. Daca am intelege cu totii acest lucru, am deveni mai valorosi impreuna pentru ca ne-am permite reciproc sa fim diferiti, adica autentici.