Deși în realitate, bărbații poate că nu ar fi atât de expliciți, totuși mi-am permis să dau glas unor lucruri care de obicei nu sunt spuse atât de clar unui tata de către fiul său. În timp ce o scriam mă gândeam că probabil va fi citită mai mult de mame decât de tați, totuși ea poate fi utilă părinților care au băieți. Eu însămi am un băiat și îmi este util să știu aceste lucruri despre dezvoltarea lui. În speranța că poate fi util și altora, redau mai jos scrisoarea unui fiu către tatăl sau (mămici, ciuliți bine urechile…pardon, ochii! 🙂 )
***
Dragă tata,
Îi mulțumesc Universului că mi te-a hărăzit pentru că în acest fel tu ești primul model masculin din viața mea. Mereu vei fi un reper pentru mine, ceea ce e important pentru dezvoltarea mea.
Permite-mi să plâng uneori și nu îmi mai spune că sunt bărbat și că bărbații nu plâng. Acestea sunt două mari neadevăruri. Eu sunt un băiețel, mai am ceva timp până voi deveni bărbat și da, și bărbații plâng câteodată. Chiar și ei au emoții, ceea ce îi face să fie umani. Dacă vei insista cu aceasta, îmi vei altera sinele și mă voi îndepărta de o parte a mea. Asta mă va face să nu mă mai simt întreg, iar atunci când mă voi aștepta mai puțin, această parte va ieși la iveală dându-mi viața peste cap.
Nu îi permite mamei mele să mă acapareze, ținându-mă mai mult timp decât este necesar dependent de ea. Asta va face din mine un viitor bărbat nesigur și dependent, incapabil să ia propriile decizii asumate.
Implică-te în sarcinile casei și fii un partener prezent în relația cu mama, pentru a evita să mă transforme pe mine în partenerul ei. Acest lucru mă va bloca, împiedicându-mă să fiu complet prezent și alături de soția mea în viitor, acumulandu-se frustrări și lipsuri în timp, lucru ce îmi va deteriora serios relația de cuplu.
Nu te teme să mă mângâi uneori, crezând că asta mă va face să fiu slab și dependent de iubire. În realitate, voi simți că mă iubești iar asta va face din inima mea un templu care va dărui afecțiune la rândul său.
Chiar dacă mă iubești, câteodată amintește-ți că am nevoie să fii ferm și să mă faci să respect regulile. Acest lucru va face din mine în viitor un adult echilibrat, adaptat la această societate în care va trebui de asemenea, să respecte reguli.
Nu îmi transmite ideea că tu nu greșești niciodată. Dimpotrivă, arată-mi atunci când greșești și cere-ți iertare celui în fața căruia ai greșit, pentru a înțelege și eu că uneori pot greși și e bine să recunosc asta, cerând la rândul meu iertare.
Evită să mă faci să cred că toate problemele și conflictele cu alți băieți se rezolvă cu pumnul. Arată-mi că atitudinea este cea care contează și învață-mă cum să negociez cu alții pentru a trăi bine cu mine însumi și cu ceilalți. Asta va face din mine în viitor un bărbat echilibrat, persuasiv, cu calități de lider.
Îmi poți da multe povețe, însă nu uita că ceea ce faci tu și cum acționezi în viața ta, îmi va influența modul de a fi și de a acționa în propria viață.
Respectă-ți partenera de viața și arată-i apreciere și atenție. Voi învăța la rândul meu să fac acest lucru cu soția mea, iar asta îmi va hrăni relația de cuplu.
Evită să folosești agresivitate verbală ori fizică atât cu mine cât și cu mama. Modelul agresiv mă va determina să îmi asum rolul masculin în mod inadecvat, uzând eronat de puterea mea fizică. Am nevoie să văd în tine un model masculin calm dar ferm, care îmi induce sentimentul de siguranță de sine.
Oferă-mi ocazia de a avea o relație bazată pe respect și încredere cu tine, în care să am curaj să întreb ceea ce mă frământă și și să învăț cum să îmi conduc viața cât mai aproape de nevoile mele.
Respectă-ți și ajută-ți mama dar fără a ne sacrifica pe mine și pe soția ta pentru asta. Arată-mi că familia ta este o prioritate pentru tine în orice context, chiar dacă atunci când situația o cere, ești alături și de mama ta. Voi ști la rândul meu să acord prioritate familiei mele dar în același timp să o respect pe mama mea.
Chiar dacă insist în vreun fel, nu face lucruri în locul meu, scutindu-mă de responsabilități. Asta îmi va crea sentimentul că nu sunt suficient de bun pentru a reuși, făcându-mă să îmi pierd încrederea în mine însumi.
Evită să mă folosești, atât tu cât și mama, în conflictele voastre. Acest lucru mă va face să mă simt ca un obiect de luptă între voi săpând răni adânci în mine și blocându-mi dezvoltarea personală.
Spune-mi că pot cuceri orice înălțime vreau dacă muncesc și sunt perseverent. Asta mă va ajuta să nu renunț când întâlnesc obstacole dar și să îmi îndeplinesc cele mai îndrăznețe visuri.
Fii prezent și implică-te în creșterea și educația mea. Asta mă va apropia de tine, iar eu voi învăța că a fi tătic înseamnă să te implici alături de mămică în creșterea copilului.
Nu ceda manipulărilor mele pentru că asta nu mă va face să fiu mai fericit. Dimpotrivă, îmi va crea un sentiment de nesiguranța în mediu în care trăiesc.
Oferă-mi libertate dar trasează-mi și limite clare. Acest lucru mă va face să mă simt în siguranță. Am nevoie de limite pentru a ști că cineva îmi poartă de grijă.
Ține-ți întotdeauna cuvântul dat. Acest lucru mă va face să te respect, să am încredere în tine dar și să devin o persoană demnă de încredere, respectându-mi la rândul meu promisiunile.
Spune-mi că ești mândru de mine. Acest lucru îmi va da energie și încredere în mine însumi, devenind un mai târziu un bărbat puternic.
Cu drag,
Al tău fiu.
Sursa foto slide: www.psychologies.ro
Citeste si Scrisoarea unei fiice catre mama sa
SERVICII
DATE DE CONTACT
0742298577
cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com
Bucuresti, Romania
PROGRAM CABINET
Luni – Vineri | 12:00 – 20:00 |
Sambata | 10:00 – 15:00 |
Duminica | Inchis |
[…] Citeste si Scrisoarea unui fiu catre tatal sau […]
[…] Continuarea o vei regasi aici: https://cronicileunuipsihoterapeut.ro/2016/09/01/scrisoarea-unui-fiu-catre-tatal-sau/ […]