Cand esti un psiholog bun si ai rezultate in munca ta, oamenii pot crede ca viata ta e perfecta.

Care sunt motivele pentru care oamenii vin in terapie?

Oamenii apelează la psihoterapie din diverse motive. Unii pentru suferințe mai vechi, alții pentru că sunt indeciși și au nevoie să își valideze drumul pe care merg sau să găsească altul nou cu ajutorul unui psihoterapeut, alții pentru că pur și simplu simt că au nevoie de o schimbare în viața lor iar alții pentru a-și regăsi pofta de viață pe care și-au pierdut-o pe drumul pe care l-au parcurs până acum. Cu toții însă apelează la o altă ființă umană care să îi însoțească , de care să se simtă apreciați și de ce nu, iubiți. Pentru că, în final, la baza reușitelor umane stă iubirea. Oamenii nu pot atinge succesul dacă nu se simt iubiți. De alții și de ei înșiși. Ei nu pot exista decât în relație cu un altul. Ei nu se pot cunoaște pe sine decât relaționând, jucând diverse roluri în viața lor și a altora asemeni lor.

Când clientul se întâlnește în cabinet cu psihoterapeutul ei construiesc împreună o nouă legătură. O legătură umană. Ceea ce înseamnă că această legătură se construiește în timp cu ajutorul ambelor părți. Terapeutul nu este deloc un soi de guru sau vraci care să vindece sau să “repare” din prima întâlnire rănile clientului. Unii clienți vin cu așteptarea aceasta și ea este nerealistă pentru că vindecarea sufletului este posibilă în timp și cere delicatețe și răbdare. Pe de o parte, clientul are nevoie de timp pentru a se acomoda cu terapeutul și a căpăta încredere în acesta. Pe de altă parte, terapeutul are nevoie de timp pentru a începe să cunoască omul din fața lui, să îi descopere fricile, eșecurile, așteptările, nevoile și acele părți pozitive care îl vor ajuta să devină creativ și să ia decizii adecvate în viața lui care să îl conducă spre succes.

Ai putea să te întrebi cu ce se deosebește această relație de altele din viața clientului, dacă oricum e nevoie de timp și pentru asta, clientul mai și plătește. Ei bine, psihoterapeutul este o persoană care s-a confruntat de asemenea cu suferințe în viața lui și încă se mai poate confrunta pentru că înainte de toate este om și trăiește în această lume având și el provocările sale menite să îl ajute să crească și să evolueze. Diferența constă totuși în faptul că acest om deține niște intrumente de schimbare, a trecut prin niște programe de dezvoltare personală și de terapie personală, ajungând la un grad suficient de autenticitate încât să fie capabil să însoțească și alte persoane pe drumul cunoașterii de sine. Pentru că nu poți însoți cu adevărat o altă persoană dacă tu însuți nu ai trecut printr-un proces de autoacceptare a propriei persoane, nu te cunoști suficient sau nu te iubești îndeajuns de mult dar nu atât de mult încât să uiți că există în jur și alte persoane cu nevoi asemănătoare sau diferite de ale tale.

Evident că până în acest moment al vieții mele și eu m-am confruntat cu situații delicate de viață, am suferit pierderi importante, am trecut prin situații de criză și a trebuit să iau decizii, am făcut greșeli monumentale. Voi enumera câteva lucruri pe care le-am învățat până acum și care cred că m-au ajutat să devin o persoană mai bună cu fiecare zi care a trecut din viața mea. Iată câteva lecții pe care eu însămi le-am învățat din experiențele trăite:

1. Am învățat să am încredere în mine însămi. Da, am avut o grămadă de momente în care m-am simțit nesigură și în care nu am reușit din cauza asta. Dar drumul pe care am mers mi-a arătat că am suficiențe calități încât să mă calific în ligă învingătorilor. Și acest lucru se datorează mai ales faptului că am învățat cât se poate de bine că perseverența mă va ajută și indiferent câte eșecuri voi avea, e suficient să nu renunț pentru că în final eșecul se va plictisi de stoicismul meu și va lăsa loc succesului. Și așa am învățat să am încredere în mine și să îmi fructific potențialul.
2. Am învățat că degeaba cer celorlalți să mă iubească. Dacă nu mă voi iubi eu însămi pe mine și nu îmi voi oferi respect, ființa mea va suferi în continuare. Și odată cu aceasta lecție, am mai învățat că atunci când mă iubesc și mă respect cu adevărat, fără să mă judec și ceilalți vor face la fel sau dacă nu, se vor retrage mai devreme sau mai târziu.
3.  Am învățat că nu e o nenorocire dacă trăiesc emoții negative. Important este să mi le accept și în acest fel, ele nu vor stărui foarte mult în viața mea, lăsând loc celor pozitive. Da, am simțit și invidie, frică, tristețe, furie. Și am încă momente când simt toate acestea dar nu mă mai sperii pentru că știu că ele nu mă definesc și pentru că le accept și le ofer suficient spațiu cât să îmi transmită mesajul pe care doresc să mi-l transmită, ele vor pleca.
4. Am învățat că unii oameni aleg să fie lipsiți de valori și de verticalitate și orice aș face și orice le-aș oferi eu, ei nu se vor schimba. Am avut o perioadă din viață în care credeam foarte tare în ideea că dacă voi oferi oamenilor cu care intru în relații onestitate și autenticitate, ei nu îmi vor putea oferi altceva. Adevărul e că mă înșelam foarte tare. Unii oameni pur și simplu nu sunt în stare și nu vor să ofere mai mult și vor manipula situația fix așa cum le convine și este în avantajul lor.
5. Am învățat că lipsa de iubire, sentimentul de a nu fi iubit ori senzația că nu ești suficient de bun (de a fi iubit) te poate dărâma atât de tare încât poți intra într-o stare de depresie destul de gravă. Am avut în viața mea și astfel de perioade și doar o voință mai mare decât mine m-au ajutat să ies de acolo. În acele momente am avut senzația că nu îmi voi mai reveni niciodată dar faptul că au trecut mi-a demonstrat de fiecare dată că există în mine o forță care iubește viața și mai ales că orice stare e trecătoare. Atât extazul și bucuria cât și tristețea și depresia. Dar nu fără efort.
6. Am învățat că deși oamenii au capacitatea uimitoare de a articula cuvinte, ei nu își comunică cel mai important sentiment: iubirea. Orice ființă este sensibilă la iubire. Deși ne iubim mama, tatăl, copiii, nu știm să le spunem asta. Este uimitor cum oamenii se schimbă în fața iubirii. Când i-am spus mamei mele că orice ar face, eu o voi iubi toată viața, am văzut cum s-a luminat la față și de atunci relația noastră s-a schimbat fundamental: ea nu mai simte nevoia să manifeste orgoliu în fața mea și să mă domine iar eu mă simt mai apropiată de sufletul ei. Nu numai că i-am spus, dar asta simt cu adevărat. Când îi spun băiatului meu care face câte o năzbâtie și insistă să continue: “Faptul că te porți urât nu mă va face să nu te mai iubesc. Te iubesc oricum, dar îmi e tare greu să continui să fiu blândă cu tine pentru că de fapt mă simt furioasă în acest moment.” Îl văd că deși are doar 3 ani, înțelege sau poate mai degrabă simte iubirea și uneori decide să se oprească din năzbâtia pe care o face. Noi ne iubim oricum părinții și copiii, partenerul, rudele sau prietenii dar uneori nu știm să le spunem asta.
7. Am învățat că deși unii oameni au meserii care ar trebui să fie garantul verticalității lor și a unui caracter frumos, uneori ei aleg să fie lipsiți de caracter și să se folosească de puterea pe care o au și de vulnerabilitățile celorlalți pentru a-și atinge scopul. Mi-a fost dat să întâlnesc și colegi psihologi care fac parte din această categorie și recunosc asta cu tristețe. Este nevoie să fim responsabili atunci când ne alegem oamenii care să ne ajute să ieșim din suferință, fie că este vorba de doctori, psihologi, preoți, polițiști sau alte autorități care au misiunea de a lucra in slujba oamenilor. Așadar, am invatat sa   îmi tin  spiritul treaz  si prezent pentru  face alegeri potrivite  care  sa mă ferească de noi suferințe  si dezamăgiri inutile.
8. Am învățat că fiecare zi e o șansă nouă. Că indiferent cât de rău mă pot simți seara, dimineața am pur și simplu o nouă stare și putere să merg mai departe.

…Si cred că am învățat multe alte lecții, care acum nu îmi vin în minte dar care au contribuit la ceea ce sunt astăzi.

Mă simt norocoasă pentru că fac ceea ce îmi place și fac cu drag. Îmi place că am șansa să ofer ceea ce mă face fericită și pe mine: iubire și acceptare. Cu fiecare client pe care îl întâlnesc și căruia mi se dezvăluie simt că și eu mă accept și îmi ofer încă odată iubire și acceptare. Simt să fiu recunoscătoare pentru asta lor, mie, Ei. E ca un dans în doi în care terapeutul se lasă condus de client și împreună creează sincroane. Minunat!

Sursa foto slide: Psychologies