Despre castele medievale si castelani ai secolului XXI

Cand vreau sa aflu informatii despre ceva anume despre care nu stiu prea multe, cel mai comod este sa intreb persoana care se afla in imediata apropiere despre asta. Si daca vreau sa aflu si mai concret si specific fac ce face toata lumea. Cum ce? „Goagale”, zi-ne bre!

Ce crezi ca mi-a starnit curiozitatea de aceasta data? Ma gandeam ce stiu despre castele (iti voi dezvalui la final cum mi-a trecut prin cap tocmai despre castele).

Iata ce am aflat consumand minimum de energie si timp:

Incep cu etimologia cuvantului. De unde vine cuvantul castel? Cum probabil ne asteptam cu totii, vine din stramoseasca limba care sta la baza limbii romane, mai exact latina. „Castel” este un cuvant derivat asadar, din latinescul „castellum” care inseamna cetate, fortareata.

Cand au aparut castelele? Din surse istorice, se poate constata ca inca din cele mai vechi timpuri (Epoca de Piatra pentru curiosi) existau castele.

Cum au aparut? In vremurile de demult, castelele reprezentau refugii sigure impotriva invaziei. Cu alte cuvinte, castelele au aparut din nevoia omului de a se apara impotriva unui mediu ostil in care instinctul de supravietuire se masura in abilitatile de sustinere a propriei vieti. Mai apoi, in secolul XVIII, castelul era considerat un semn al bogatiei si al unui statut social inalt.

Cum au evoluat aceste cladiri in timp? Ca orice cladire, arhitectura castelului a suferit influente din partea epocii pe care o traversa.

Intr-o scurta incursiune in epoca medievala, am aflat:

Castelul medieval normand era construit din lut si lemn si din acest motiv era foarte usor de incendiat si distrus. Interiorul acestuia era caracterizat de umezeala, frig si intuneric.

Castelul medieval eduardian (castelul concentric) a fost contruit la cererea regelui galez, Eduard I, folosindu-se de serviciile celui mai bun arhitect si constructor al acelei perioade, pe nume Master James din St George. Asa au luat nastere castelele care aveau in interior alte castele. Asadar, atacatorilor le era din ce in ce mai greu sa distruga zidurile pentru a ajunge la castelul din interior.

Castelul gotic s-a impus prin acoperisul cu o stabilitate mare, peretii goi fiind inlocuiti de pereti si piloni solizi, proiectati sa sustina o greutate foarte mare. Blocurile de piatra au fost inlocuite de piatra taiata cu mare precizie. S-au construit ferestre largi care confereau o buna iluminare in interior. De asemenea stilul gotic este caracterizat prin ornamente si decoratiuni interioare, picturi si bolte in forma de evantai.

Facand un rezumat, castelele au fost supuse unor transformari influentate desigur si de tendintele timpului dar si de nevoile celor ce locuiau in ele.

Parti foarte importante din aceste constructii sunt fortificatiile. Dupa cum poate banuiesti, rolul lor era de a impiedica inamicul sa patrunda in castel. Ce mi s-a parut interesant in aceasta privinta este faptul ca fortificatia unui castel suferea modificari in functie de armamentul existent la acea vreme si de tacticile de lupta, tehnicile de asediere folosite pe atunci. Acestea din urma erau in continua schimbare din acest motiv, dar ghici ce? Fortificatiile trebuiau sa tina pasul cu aceste evolutii. Asa ca si ele la randul lor se imbunatateau, primeau adaugiri sau erau pur si simplu reinventate. De aceea, foarte important era locul ales pentru a construi un castel (de precizat ca nobilii din acea vreme aveau dreptul sa ridice un castel propriu numai daca acest lucru avea aprobarea monarhului, iar in cazul in care constructia nu avea autorizatie, aceasta era detinuta de monarh). Locul de constructie era de obicei ales strategic. Ce insemna asta? Castelul trebuia sa fie cumva protejat in mod natural (construit pe un munte in care calea de acces era anevoioasa pentru inamic) sau in mod artificial (in jurul castelului era proiectat un sant cu apa iar locuitorii aveau acces in castel printr-un pod retractabil). La fiecare colt al castelului erau construite bastioane pentru a consolida cladirea dar si pentru a putea fi aparat castelul in caz de asediu.

Dar ce legatura au aceste informatii cu tematica articolului ai sa ma intrebi, nu-i asa?

Ei bine, au mare legatura. Cum ar fi sa iti imaginezi ca omul are un astfel de castel care il poarta cu el in fiecare zi? Poate ai sa imi spui ca nu exista castele mobile si nici usor de carat in spate? Ei, dar cine a spus ca sunt usor de carat? Ce, melcului i-o fi usor sa isi care cochilia in spate? Dar daca viata lui depinde de asta, o face admirabil. Te-ai intors pe toate partile si tot nu iti dai seama despre ce vorbesc? Crezi ca in afara de geaca groasa cu multa blana, pe frigul asta nu mai duci nimic in spate? Bine, am sa te ajut sa ghicesti: sunt invizibile (chiar si pentru cel care le cara, sau mai ales pentru el), difera de situatia prin care treci, se activeaza in mod inconstient si isi indeplinesc misiunea cu brio…pana cand sunt demascate cu ajutorul psihologului sau la o autoanaliza mai minutioasa. Este vorba despre mecanismele de aparare ale Eului. Acestea, asa cum sugereaza si denumirea lor au rolul de a proteja Eul de intensitatea anxietatilor simtite, dezechilibrul psihic in raport cu experienta traita. Evenimentele stresante din viata unui om pot perturba serios echilibrul interior. Si asta pentru ca resursele personale sunt depasite in acele momente de intensitatea, furtuna realitatii. Pentru a evita aceasta situatie, se activeaza MA (mecanisme de aparare), care asemenea unei fortarete, impiedica inamicul sa faca ravagii in interior. Ele, ca si fotareata unui castel sufera transformari, finisari, in timp, care contribuie la buna functionare a lor. Confruntarea are loc afara, dar individul este in siguranta. In fiecare bastion al castelului sau exista cativa luptatori care isi indreapta sulita catre adversari.

Iti propun sa studiem sumar cativa dintre ei:

Negarea – un MA care se bucura de o mare popularitate. Desemneaza starea in care existenta realitatii este contestata. Evenimentul fiind evaluat ca si cum nu ar exista, pericolul dispare iar persoana se afla la adapost. De exemplu, cand cineva drag moare, se poate sa avem tendinta de a nega pentru o vreme acest lucru (in mod inconstient), pana vom fi mai pregatiti sa infruntam realitatea si sa gestionam ceea ce simtim in legatura cu ea.

Proiectia – procesul prin care o persoana isi reflecta in exterior (pe obiecte, animale, persoane) insusiri care ii apartin ei insasi, dar care nu sunt acceptate de catre aceasta.

Introiectia – proces invers al proiectiei, reprezinta preluarea fara discriminare a insusirilor celor care reprezinta modele de identificare. Incepe din copilarie, cand ne introiectam insusirile parintilor pe care le evaluam ca fiind pozitive. Mai tarziu, daca ne cream oportunitatea, ne luptam sa le externalizam. Dar nu sub forma unor servicii, ci sub forma unor parti care nu ne apartin si sub indrumarea carora nu mai vrem sa traim.

Deplasarea – sau in limbaj popular „tapul ispasitor”. Nu imi pot permite sa imi descarc furia asupra sefului care m-a umilit in fata colegilor pentru ca pozitia mea in companie ar avea serios de suferit. Asa ca prefer sa vin acasa si sa ii dau o mustruluiala prichindelului care oricum se uita nedumerit la mine si nu intelege nimic dar care plange in hohote pentru a-si rascumpara greseala. Care greseala, te intrebi? Nici el nu stie exact. Si asta nu ii diminueaza suferinta, insa i-o amplifica.

Formatiunea reactionala – trebuie sa recunosc afinitatea pe care o am fata de acest fenomen. Il intalnesc frecvent la persoane dogmatice care vor sa tina un discurs motivational despre existenta lui Dumnezeu si o fac in mod gratuit. In realitate acele persoane nu cred cu adevarat in ceea ce promoveaza cu atata insufletire (dar shhht! hai sa vorbim mai incet ca sa nu ne auda, ele nu stiu asta) si simt nevoia sa convinga pe cei din jur de ceva ce ele numesc adevaruri absolute. Cumva, convingand pe ceilalti de veridicitatea spuselor, isi vor confirma inca odata autenticitatea credintei lor. Mai exact formatiunea reactionala este chiar reactia constienta, bine argumentata la ceea ce inconstientul nu aproba si supune indoielii.

Rationalizarea –  abilitatea unei persoane de a justifica, motiva un esec. Din nevoia de a-si intelege esecul fara a recunoaste vreo lipsa personala de abilitati in acea directie, omul pune pe seama altor motive rezultatul pe care l-a obtinut la o competitie oficiala ( un examen de admitere, de exemplu), motive care tin de profesorul evaluator, de conditiile de sustinere a examenului, vremea de afara, dar in niciun caz nu tin de aptitudinile persoanei in cauza.

Reprimarea – procedeul de inabusire, sugrumare a unei idei, a unor sentimente, comportamente menite sa disturbe echilibrul pe care cineva l-a obtinut la un moment dat.

Umorul – pentru a salva o situatie, pentru a ne integra mai usor intr-un grup, umorul devine un instrument eficace in acest sens.

Clivajul – divizarea unui obiect, situatie, persoana in doua parti: una pozitiva si una negativa. In functie de situatie, este aleasa ipostaza convenabila pentru a o depasi in mod optim.

Sublimarea – modalitatea prin care anumite insusiri neacceptate social sunt transpuse in alta directie in care sunt acceptate si promovate de societate.

Cele mai multe MA sunt de natura inconstienta si sunt activate spontan, fara ca persoana in cauza sa premediteze si sa planifice modul lor de actiune, insa cateva dintre ele (cum este refularea, umorul, altruismul, sublimarea) sunt activate in mod constient.

Lista nu se opreste aici, dar pentru curiosi si mai ales cei deschisi la autoanaliza lansez urmatoarea provocare: Ce alte mecanisme de aparare mai exista si care dintre ele crezi ca le folosesti mai des si in ce situatii?

Aceste MA au rolul lor pozitiv, pentru ca reusesc sa sustina echilibrul interior iar efectele devastatoare ale situatiei in care resursele interioare, personale sunt depasite de intensitatea evenimentului stresant sa fie diminuate. Pe de alta parte, folosite in exces, stagneaza dezvoltarea personala a individului. De aceea, de la un anumit punct, se recomanda „demascarea” acestor MA si descoperirea unor mecanisme de coping menite sa reinstaureze echilibrul psihic dar de aceasta data in totalitate in mod constient si evolutiv al persoanei.

Personal, ma gandeam daca nu cumva, la un anumit nivel se poate vorbi despre metaMA. Cum mi-a venit aceasta idee? Pai tu cum crezi? Cum ar fi sa iti (re)negi mecanismele de aparare sau pentru ca esti un om cu o dorinta foarte mare de autocunoastere sa le analizezi pana ce le diminuezi actiunea? Din propria experienta, cred ca nu este o idee tocmai buna. Nu intelegi de ce? E ca si cum ai intreba cum de au aparut castelele concentrice. Chiar asa! Care era rolul lor?