Fiecare dintre noi avem parinti. Ei sunt oamenii minunati (sau nu chiar atat de minunati, depinde de la caz la caz) care ne aduc in aceasta lume, care ne poarta de grija asa cum ei stiu, in felul lor, cateodata facandu-ne bine dar alteori facandu-ne rau. Nu vreau sa comentez acum despre parintii denaturati care isi abandoneaza copiii. Si cand spun denaturati, ma gandesc doar la sensul cuvantului, fara sa ii judec eu dar judecandu-i poate, natura.
Am sa iti spun ceva socant. E posibil sa nu mai vrei sa revii aici o vreme daca esti un cititor fidel, sau ai sa inchizi imediat fereastra dupa ce vei citi urmatoarea afirmatie, pentru ca te avertizez: Este infricosatoare!
Parintii sunt cei care au datoria sa ii creasca, sa ii iubeasca si sa ii ingrijeasca pe cei carora ei le-au dat viata. Copiii nu au datoria aceasta fata de parinti.
Stiu, ai sa spui ca sunt un om fara inima, egoist si meschin, insa crezi ca asta te va ajuta pe tine sa ai o relatie mai buna cu parintii tai? Daca da, atunci opreste-te acum din citit, daca nu ai inchis deja fereastra si mergi si vezi-ti de viata ta echilibrata, esti un om fericit.
Dar pentru ca de obicei aduc argumente in favoarea ideilor pe care le sustin si de data aceasta am sa aduc argumente in favoarea afirmatiei de mai sus.
Stiu ca de multe ori, parintii sunt ofensati de deciziile pe care copilul de 25, 35 sau 45 le ia si dupa ce isi exprima dezamagirea o posibila atitudine fata de acesta poate fi urmatoarea: „Esti un nerecunoscator. Nu ma respecti! Eu m-am chinuit atata cu tine atatia ani si tu ce-mi faci acum? Asa tii tu la mine? Asa imi multumesti? Atata insemn eu pentru tine? Stii cate nopti am pierdut din cauza ta? Stii cat chin am indurat? Pleaca! Pleaca, sa nu te mai vad! Nu am nevoie de tine..nu am nevoie sa ma suni sau sa ma mai cauti. Nu stiu nici acum ce am crescut la usa mea…Piei din ochii mei!” (amenintarea cu abandonul)
La aceasta avalansa de reprosuri, cum este posibil sa reactioneze acel „copil”? Stii? Ai reactionat si tu asa?: „Dar mama, tata, nu este asa. Nu este vorba de asta. Iarta-ma, am gresit…” (reactia la anxietatea, frica de abandon – mai mult emotionala la aceasta varsta). In acest moment parintele este posibil sa nu cedeze si sa forteze nota: „Pleaca. Sa uiti ca ai mama pentru ca eu nu am copil!”
Ce cuvinte dureroase si ce masacru lasa in urma lor mai ales daca cel care le primeste din punct de vedere emotional este inca un copil. „Copilul” poate ca se inhiba, se invinovateste, sufera, plange si cedeaza. Renunta la o parte din el pentru ca asa ii cer parintii. Bineinteles ca exista si posibilitatea sa nu dea curs unor astfel de manipulari dar postul acesta este in special dedicat celor din prima categorie, pentru a vedea lucrurile si din alta perspectiva care ii poate ajuta sa scape de suferinta sau sa invete sa si-o care cu un scop clar ca apoi sa le fie mai usor sa renunte la ea (suferinta), iar pentru cealalta categorie fericita, pentru a le confirma verticalitatea.
De ce spun ca parintii au datorii fata de copil si invers nu? Nu as vrea sa inteleaga nimeni ca trebuie sa isi urasca sau sa isi dispretuiasca familia, sa o arunce intr-un azil sau pe strazi, insa as vrea sa inteleaga ce este sanatos sa isi asume mai ales din punct de vedere emotional si ce nu, pentru a duce o viata cat mai armonioasa sau cat mai apropiata de armonie.
Am sa punctez niste idei clare pentru a fi mai usor de inteles:
- Daca parintii tai nu te-au aruncat la gunoi cand te-ai nascut si dimpotriva ti-au oferit un adapost, hrana si iubire, nu ai de ce sa te simti vinovat pentru asta. Era normal sa o faca, era datoria lor. Este natural sa se intample asa.
- Daca parintii tai te invinovatesc pentru ca ti-au oferit ce era normal sa iti ofere, gandeste-te doar ca nu stiu ce spun. Daca trebuie sa fii dur pentru a intelege, spune-le simplu: „Nu am de ce sa iti multumesc pentru ca nu m-ai aruncat pe strada dupa ce tu mi-ai dat viata.”
- Daca mama ta iti spune ca ai fost facut din greseala si nu ai fost un copil dorit, nici asta nu te priveste pe tine. E suficient ca ai aparut aici, si pentru asta, ei sunt responsabili. Nu te incarca si nu cara in spate temerile, neputintele, dorintele si lipsurile lor. Daca ai ajuns in aceasta lume, ai ajuns pentru ca trebuia sa ajungi, Universul te voia, indiferent de declaratiile mamei sau ale tatalui tau care la vremea aceea este posibil sa fi fost doar doi copii care pretindeau a fi oameni mari.
Asadar, copiii nu au datoria de a-si ingriji parintii, de a-i iubi sau de a-i creste. Insa parintii au aceasta datorie fata de copiii lor. Si pentru ca orice lucru isi cauta echilibrul in viata, acesti copii, cand vor fi mari vor avea aceeasi datorie de indeplinit fata de proprii copii.
Bineinteles, in mod natural, copiii ajung sa se ataseze de parinti, ii iubesc si ii respecta. Dar acesta este un dar oferit parintilor si nu o obligatie. Este foarte frumos ca un om decide sa ofere ajutor unui parinte in varsta, sa il respecte si sa fie alaturi de el atunci cand are nevoie. Dar este frumos doar daca face acest lucru doar pentru ca simte, pentru ca pleaca de la sentimente pozitive cum ar fi recunostinta, dragostea, atasamentul, compasiunea iar toate acestea nu se pot cultiva pe fondul vinovatiei. De aceea, elibereaza-te de vinovatie. Ai dreptul sa ai propriile alegeri in viata ta, ai voie sa iti traiesti viata si nu numai ca ai voie, dar ai o datorie sfanta fata de tine insuti sa o faci.
Ca sa intelegi mai bine aceasta idee, am sa inchei simplu:Tu, esti consecinta actiunii parintilor tai. Invers nu.
SERVICII
DATE DE CONTACT
0742298577
cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com
Bucuresti, Romania
PROGRAM CABINET
| Luni – Vineri | 12:00 – 20:00 |
| Sambata | 10:00 – 15:00 |
| Duminica | Inchis |
mi-a placut ideea de azi foarte mult, caci se bazeaza in mod deosebit si pe logica dar si pe emotie.
Cumva ai gasit un echilibru intre ele ceea ce esential. fara echilibru pierdem armonia, pierdem linistea.
personal inca nu am ajuns la cel nivel incat sa inteleg acea fraza cum ai numit-o tu „infricosatoare”..pentru mine nu este.logic o inteleg.emotional inca trebuie sa o diger. multumim pentru informatii si mai ales pentru prezentarea de noi „fatete”ale situatiilor…
Cu drag Ionela. Bucuria mea este si mai mare daca aceste informatii sunt de folos celui care le citeste.
O seara minunata, iti doresc!
Da, tatăl meu are o vorbă: „Părinţii trebuie să aibă grijă de copii, pentru că ei i-au făcut, copiii n-au cerut să fie născuţi. Părinţii au avut plăcerea, tot ei şi responsabilitatea.” Tot tatăl meu adăugă că el poate să stea confortabil la azil. Dar ştiu că deşi vorbeşte serios ar suferi profund, chiar dacă nu ne-ar spune nimic, pentru faptul că s-ar simţi abandonat. Mama în schimb are altă optică, mai sănătoasă, zic eu. Nu ne-a impus nimic, ne-a ajutat în tot ce am vrut, nu ne cere nimic, chiar şi acum când este în vârsta, dar în putere. Eu însă aş suferi foarte mult şi aş fi marcată pe viaţă dacă nu i-aş ajuta, dacă i-aş părăsi la greu. Este o iubire necondiţionată pe care o oferi şi primeşti. Poate că nu-i în sarcina copiilor să aibă grijă de părinţi, dar dacă au nevoie de ajutor cum poţi să nu-i ajuţi? În definitiv ajutăm oameni străini dacă au nevoie. Este în schimb tot atât de adevărat că nu trebuie să ne trăim viaţa după spusele şi ideile părinţilor noştri. Trebuie să facem ce considerăm că este mai bine pentru noi. Trebuie să avem un ţel şi scop în viaţă. Noi trebuie să decidem pentru noi. Eu sunt şi copil şi părinte. Nu mi-am influenţat copilul când a avut de făcut alegeri, la fel cum nici părinţii mei nu au făcut-o când a fost vorba de viaţa mea. Sunt convinsă că mi-am crescut copilul atât de bine încât se va descurca oriunde şi oricând. Am încredere că viaţa ne oferă tuturor şansa de a ajuta şi de a fi ajutaţi, de aceea poate că nu-i esenţial să ne ajute copiii, de undeva ajutorul va apărea, dacă îl merităm.
Cuvintele tale vin din suflet si sunt bine venite. Tocmai in acest tip de ajutor si dragoste din partea copiilor cred si eu. Cred ca daca un parinte isi ghideaza copilul fara sa ii impuna ceva, daca ii insufla niste valori sanatoase si nu il face sa se simta mic si neinsemnat, acel copil va sari singur in ajutorul parintilor lui. Asa cum ai spus si tu, ajutam strainii, daramite pe cei dragi noua.
Parintii tai, reprezinta intr-adevar niste modele. Sa te bucuri de ei, si ei de tine!
Chiar acum am vorbit cu ai mei. Sunt foarte fericită că ii am şi cred că sunt într-adevăr modele de urmat. Eu m-am străduit toată viaţa să le urmez exemplul. Mama mea este un fenomen, cel puţin asta e părerea mea 🙂
🙂 Cunosc sentimentul. Iti multumesc ca ai impartasit toate astea aici. E minunat, oricum.
Artelcis like this make life so much simpler.
[…] gândesc să citiţi şi ce scriu: Pluta cu paparude,Moniqueclassique’s blog, Luna pătrată, Ştefania, LaFeeBlanche, Iulia Radu, Almanahe, Schtiel, Teo Negură, Cronicile unui psihoterapeut , […]
Despre iubire… In IUBIRE nu exista situatii, in IUBIRE EXISTA DOAR IUBIRE !
Despre dragoste… am putea spune cate ceva,pentru ca e de origine umana… !
armonie 7
Draga „armonie” cred ca am inteles de prima data perspectiva la care tu aspiri. Iti doresc sa gasesti armonia din viata, in iubire si in dragoste, cum spui tu.
Din pacate sau din fericire, viata omului e atat de complexa incat nu se reduce la o singura idee. Sunt milioane de fatete ale unui lucru. Si ma bucur ca wordpressul e atat de mare, incat incapem toti.
Iti doresc sa iti gasesti armonia din viata ta!
” Sunt milioane de fatete ale unui lucru… ” Pai tocmai asta-i buba pe care eu am depasit-o cu mare greutate.Asa am facut si eu o buna bucata de vreme. Am despicat firul in patru si la cele mai mici probleme intalnite in viata mea,pana ce am realizat ca tocmai aceasta-i cauza nefericirii omului.Cu cat judecam mai rational cautand mereu logica evenimentelor cu atat ne afundam mai mult in cercetari si frumusetile si placerile vietii o zbughesc pe langa noi. Crede-ma ca iti vorbesc si din experienta personala ! Evolutia este in simplitate si nu in lucrurile complicate !
Am simtit un puternic ” atac ” atunci cand am deschis fereastra pentru mesaje si care imi spunea ” cum indraznesti sa ma contrazici, eu stiu cel mai bine cum stau lucrurile si noroc cu wordpressul ca e mare cat gradina Domnului si multi sar gardul…”
Esti destul de matura sa inveti sa respecti si parerea celorlalti si in cele din urma ai sa descoperi cate mai au ramas de descoperit…!
zambeste, e GRATIS.
Ceea ce tu interpretezi dincolo de cuvintele pe care eu le folosesc sa stii ca nu ma priveste. Iti poti inchipui ca am vrut sa spun o multime de lucruri. Dar tocmai pentru ca ai pomenit de simplitate, iti recomand sa vezi doar sensul simplu al cuvintelor pe care le-am folosit si nu alte infloriri si adaugiri. Ca sa intelegi mai bine ce am vrut sa spun poate ca ar fi bine sa citesti urmatorul articol (http://cronicileunuipsihoterapeut.wordpress.com/2011/05/11/in-competitia-culorilor-cine-a-castigat/) daca vrei, bineinteles. Nu esti obligat sa intelegi punctul meu de vedere. Insa iubirea neconditionata de care ai pomenit, te-ar putea ajuta mult in acest sens.
Pe de alta parte, cred ca uneori avem tendinta sa ne credem atat de mari si sa uitam cat de mici suntem de fapt pe acest pamant. Ce te face sa crezi ca detii adevarul absolut? Doar pentru ca ai explorat munti si vai? Dar iata cate oceane, rauri, fluvii, gradini suspendate si campii mai sunt!
De obicei nu impun nimanui adevarul meu si e adevarat, am pretentia ca nici altii sa nu imi impuna adevarul lor – o atitudine matura de altfel! Ai voie sa iti spui parerea, e adevarat, dar fa-o intr-un mod personal. Asuma-ti parerea. E a ta.
Ei, iata ca ti-am citit ceea ce mi-ai recomandat,asta ca sa nu zici ca fac ceva numai sa ma aflu in treaba.
Mi-a placut faza referitoare la constiinta cat o minge de golf.Dar oare tu nu ai aflat ca ESENTELE se pastreaza cu grija in sticlute mici.Ori daca la tine este important VOLUMUL atunci avem o mica problema.
Tu spui ca interpretez dincolo de cuvinte,pai eu tocmai cu asta ma ocup de o lunga bucata de vreme,sau poate ,ca o paralela,n-ai auzit pana acum de LIMBAJUL CORPULUI. Miram-as ! precum spui tu cam esti in domeniu.Specialitatea mea este psiho – filosofia si din cercetarile mele am ajuns la concluzia ca,pentru a avea rezultate cat mai exacte acestea trebuie sa mearga mana in mana altfel rateurile sunt la ordinea zilei.
Da,in spatele cuvintelor spuse sau scrise se ascunde adevaratele intentii si starea emotionala ale autorului.Acum ramane de vazut cine le poate decodifica,ca de simtit le simtim cu totii cu subconstientul.Stiu ca e deranjant pentru tine ca vorbesc cu EU-L tau si ti-e frica sa nu cumva sa descopar ceva necurat,dar crede-ma ca pe mine ma intereseaza doar originalul din oameni nu mastile acestora.Si apoi oricum nu ne cunoastem,pai atunci daca nici asa nu suntem sinceri unul cu altul … !Vreau sa spun ca acuratetea cu care am expus o concluzie este de suta la suta,pana acum, ori daca acum ma insel pentru prima oara n-o fi un capat de lume ce ma face sa merg mai departe spre mingea de basket.Mai am prea multe de invatat.Dar totusi de unde stii tu ca n-am vazut inca oceanele,raurile,campiile si asa mai departe ?
Cand ti-am citit mesajul senzatia care m-a cuprins a fost aceea ca de fapt tu ti l-ai trimis tie.
Sa stii ca nu detin adevarul absolut,doarDUMNEZEU il detine !
Ai facut-o ca sa nu zic eu ca te afli in treaba? Ti-e teama de asta? (In spatele unei temeri se afla intotdeauna o dorinta- asta ca o paranteza). Ce importanta are ce zic eu pentru tine?
Limbajul corpului? Pe net? Sunt foarte curioasa cum faci! Pentru ca da! Inconstientele (subconstientul este altceva) noastre comunica la un alt nivel dar conditia este sa fim unul in prezenta celuilalt. Sau poate te referi la vibratia emotiei pe care o trimitem fiecare dintre noi la persoane de care suntem legate intr-un fel sau altul? Fizica cuantica? Dar iarasi e mult spus si aici pentru ca asa cum ai zis si tu nu ne cunoastem.
Daca e important volumul? Din ce am citit stiu ca uneori da. Cu cat invatam mai multe, se formeaza mai multe sinapse si suntem mai inteligenti. Daca imi amintesc bine, si volumul creierului are o mare legatura cu inteligenta si potentialul neuronal. Deci da! Uneori volumul este direct proportional cu performanta (ca sa sintetizez mai multe situatii). Si in acest sens, in care noi vorbim volumul constiintei eu cred ca e important. Evolutia nu are o limita in acest sens.
Daca e deranjant pentru mine sa vorbesti cu Eu-l meu? Pai nu am nimic impotriva daca si el doreste sa comunice cu tine. Sunt o persoana deschisa la multe perspective si nu resping imediat o idee. Dar recunosc, de multe ori am o problema cu modul celorlalti de a se exprima. Studiul comunicarii asertive cred ca e de vina.
E interesant ce ai spus: „Cand ti-am citit mesajul senzatia care m-a cuprins a fost aceea ca de fapt tu ti l-ai trimis tie.” Se poate, nu intamplator ai ajuns pe acest site si nu intamplator ai lasat un mesaj (desi pot fi mai multe motive, pentru ca wordpress-ul ne invata cum sa ne extindem plaja de cititori iar cine are ca scop principal acest lucru e interesat sa asculte aceste mici sfaturi; pe de alta parte eu consider ca cine are nevoie de ce scrie aici citeste, cine nu, nu o face si este perfect asa). Deci este foarte probabil sa fim oglinzi unul pentru celalalt. Dar presupunand ca e asa, asta inseamna ca fiecare a scris mesaje pentru el insusi? Pai atunci sa le mai citim odata! Incepand cu articolul precedent! 🙂
Esti o dulce,am sa-ti raspund pe indelete mai tarziu…
Buna dimineata acolo ! Ma aude cineva sau plec mai departe? A m promis ca ma intorc sa stam oleaca de vorba , ca doar asai sanatos sa comunicam,nu-i asa?Era sa ma pierd pe wordpressul asta ca asa-i da mare ca… Da bine ca incap toti in el si or sa mai vina inca o gramada. Na apoi hai sa comunicam daca tot am venit p’aci. Sa pare tare ca treaba cu umorul este o necunoscuta de catre uni dar nu-i bai ca avem timp sa invatam si partea asta cu care de fapt te nasti ! S-o luam incet cu limbajul corpului pe net ( ca rimeaza ) Dar oare tu nu intelegi numai drept ca rusii, pune-ti imaginatia la lucru ca tare prafuita mai e.EU-l tau comunica de mult cu EU-l meu de multa vreme insa constientul meu decodeaza automat ce comunica ei din momentul in care am intrat in contact direct pe net.Zici ca ai o problema de comunicare cu unii dar hai sa-ti dezvalui eu marele mister.Totul incepe din copilaria ta cand tu iti impuneai punctul de vedere cu forta in derularea jocului si cine nu era de acord il puneai la zid fara ezitare si astfel ai ramas tu in cele din urma pe dinafara ” jocului ”. Nu vreau sa-mi cer scuze pentru ceea ce simt si scriu pentru ca n-ar fi corect fata de subconstientul meu care nu m-a mintit niciodata si nici fata de tine pentru ca o fac cu cea mai buna intentie si nu din rautate cum ar interpreta uni.Din momentul in care am decis sa construiesc blogul meu mi-am promis ca am sa spun lucrurilor pe nume fara ocolisuri si ” imbunatatiri ” false.Sper sa-mi apreciezi sinceritatea si sa nu uiti ca acela care iti spune in fata si lucruri neplacute este un prieten adevarat !
Asa este, ai dreptate in tot ceea ce ai scris, doar ca nu toti parintii sunt atat de sanatosi psihic incat sa realizeze cat rau le fac copiilor lor si asta e foarte trist! Primul lucru pe care ar trebui sa-l faca orice parinte in devenire (parerea mea) e sa puna mana pe carti de pedagogie si sa invete sa creasca, sa inteleaga si sa-si iubeasca odraslele, daca nu au avut un exemplu bun in viata. Ei, nu toti gandesc atat de departe, majoritatea traiesc pe principiul „Ma nasc, merg la scoala, lucrez, ma casatoresc fac copil, ma ingras si nu mai am grija de mine si daca totul merge prost e c-asa vrea Dumnezeu; daca ai mei copii nu ma asculta, e ca sunt rai, daca nu invata, e ca sunt rai, daca vorbesc urat, e ca sunt rai”. Copilul invata exact ce ii este predat, pana la o anumita varsta cand constientizeaza si ori isi ia viata in mainile proprii, ori cade prada anturajului nefast. Tristul adevar…
Bine ai venit aici!
E adevarat, parintii pot uneori sa refuze sa vada lucrurile si altfel, insa mai sunt si copiii, care odata ce devin adulti au posibilitatea ca ei insisi sa schimbe ceva in acest sens chiar daca cei de la care au invatat nu vor sa o faca. E responsabilitatea fiecarei fiinte umane sa se dezvolte si sa opreasca lantul vicios in care se afla. Depinde insa de gradul de constientizare si intelegere a acestei idei. Sper ca acest articol sa ii ajute pe acestia sa mai adauge o caramida in constructia dezvoltarii lor, sau macar sa ofere niste materii prime din care sa construiasca aceasta caramida.
Daca esti mamica, iti doresc sa ai mereu intelepciunea de a face diferenta intre ceea ce iti doresti tu si ceea ce isi doreste copilul tau. Iar daca esti doar fiica, sper sa iti construiesti in fiecare zi o relatie cat mai echilibrata cu parintii tai.
Sunt fiica, multumesc pentru urare, iti urez asemenea. Sunt fiica, relatia cu parintii mei nu e nici echilibrata, nici dezechilibrata, e undeva intre. La un moment dat, am inceput sa ma educ singura, din carti. Sper ca pe viitor sa fiu o mamica buna si in orice caz voi studia mult inainte sa vina bebelusul pe lume, el merita sa stiu sa am grija de el.
Multumesc si eu!
Probabil ca practica te va ajuta sa imbini teoria cu situatia cu care te confrunti. Cred ca nu este totul sa citim, dar intr-adevar este un punct bun de plecare. Iti doresc succes!
[…] dori să vă uitaţi şi ce-au scris: Luna pătrată, Pluta cu paparude, ChGabriela, Fructitza, Cronicile unui psihoterapeut, Schtiel, Teo Negură, Iulia Radu, […]
Felicitari, mi-a placut articolul tau, ai mare dreptate, dragostea naste responsabilitate, credinta si perenitate. Nimic nu poti face in mod fortat; la „scoala de parinte” putini au participat, asa ca totul se face „pe incercate”.
Eu sunt parinte, am fost si fiica si am incercat sa iau din viata exemple pozitive care m-au facut sa pot, la randul meu, sa educ, sa iubesc, sa lupt pentru fiecare realizare a mea si a copiilor mei. Ma bucur daca ei au reusite, ma intristez atunci cand soarta ii loveste si cu toate ca vreau, nu-i mai pot proteja asa cum as dori, pentru ca si ei la randul lor, au luat viata in piept si au menirea sa-si rostuiasca propria lor viata.
Multa sanatate si spor la munca sa poti sa publici cat mai multe informatii pe blogul tau, pentru ca, multi au nevoie sa invete, problema este ca multi nici nu-si dau seama de cate lacune au si mai ales sa caute sa alfe cat mai multe lucruri bune pentru a putea sa inteleaga viata si responsabilitatile ei, la adevarata valoare.
Mai intai vreau sa iti urez bine ai venit pe aceste meleaguri.
Multumesc pentru aprecieri si urari. Sper ca si publicatiile viitoare sa fie la inaltimea asteptarilor.
Si eu iti urez sa gasesti puterea de care ai nevoie pentru a accepta deciziile copiilor tai chiar si atunci cand gresesc, pentru ca eu cred ca uneori este absoluta nevoie sa le lasi spatiu pentru a gresi. Unele lucruri se invata doar asa. E drept ca poate aparea si suferinta aici dar gestionata intr-un mod potrivit, vor avea sansa sa se maturizeze. Cu alte cuvinte, unele lectii de viata sunt indispensabile.
Inca nu sunt parinte, dar atunci cand voi fi, imi doresc sa am intelepciunea sa iau cele mai bune decizii chiar si atunci cand in urma acestor decizii voi suferi. La acest capitol, cred ca am avut niste profesori minunati: parintii mei. Mai ales mama de care m-am bucurat mai mult timp si sper sa ma bucur mult timp si de acum incolo. Acum ca sunt adult, si vad lucrurile altfel decat cand eram mai micuta, ii multumesc din suflet ca mi-a dat ocazia sa ma lovesc de pragul de sus pentru a-l vedea pe cel de jos.
Iti doresc o seara frumoasa!
[…] blog care m-a ajutat să-mi răspund la nişte întrebări, să regăsesc răspunsuri pierdute şi să înţeleg anumite reacţii. Mixy îmi aduce instant zâmbetul pe buze prin felul deosebit de amuzant în care […]
[…] ca ele să le domine și să le conducă viața. Am scris despre acest lucru și în acest articol: Mamă, tată sunt aici! Mecanismul subjugării alimentează sentimentul de furie. De obicei acești oameni dominați de […]
Interesant