Intuitia este aidoma unui felinar. Iti lumineaza drumul dar tie parandu-ti-se nefiresc sa fie lumina pe timp de noapte refuzi sa o folosesti (nu intotdeauna, dar in ce ma priveste, de multe ori a fost asa). Intuitia este modalitatea prin care stii, simti, constientizezi niste fapte, insusiri ale persoanelor intalnite fara ca ele sa se fi manifestat vreodata. Nu este un fenomen obisnuit ci mai degraba inexplicabil. Eu cred ca ne nastem cu ea, insa pe parcurs o perfectionam prin exercitiu si o consolidam prin experienta noastra de viata.

Intuitia imi pare a fi o resursa pretioasa care o are fiecare om in stadiu de samanta. Unii si-o observa, o recunosc, o stimuleaza si o valorifica. Altii o ignora, nu ii vad importanta si o lasa acolo sa se stinga usor, sa dispara in multitudinea de lucruri vechi, nefolositoare si uitate. Unii o ridica pe un piedestal si se inclina in fata ei guvernandu-si viata in functie de aceasta minunata insusire. Altii o arunca in dulapul cu haine vechi si uzate uitand total de existenta ei.

Daca ma intrebi pe mine, mie imi pare a fi un izvor de cunoastere si o pestera care ascunde comori mai ceva decat cele gasite de Ali Baba in timp ce a descoperit din greseala ascunzatoarea celor 40 de hoti. Dar de ce nu au acces toti oamenii la propria intutie? Pentru ca nu ii cunosc valoarea, cred eu. Si mai exista un motiv esential: pentru ca emisfera dominanta la majoritatea oamenilor este emisfera stanga (exceptie facand stangacii) iar acest nepretuit diamant – intuitia se afla in emisfera dreapta. Ca sa intelegi cum vine asta, in cazul in care nu stiai, emisfera stanga este responsabila de limbaj, memorie, analiza, logica, rationament pe cand emisfera dreapta este inclinata spre creatie, imaginatie, sinteza, arta si bineinteles intuitie.

Ma intreb si acum de ce de-a lungul evolutiei cea care a dominat a fost emisfera stanga. Deoarece cred ca prin exercitiu se dezvolta fiecare abilitate si indraznesc sa afirm si aptitudine, inclin sa cred ca emisfera stanga s-a dezvoltat si a luat amploare datorita nevoii obsesive, aproape compulsive a omului de a controla, de a detine controlul in viata lui. Atat timp cat isi poate explica logic anumite lucruri poate sa creada ca este in siguranta si nevoia de control este satisfacuta. Ce exista in spatele nevoii de control? Instinctul de supravietuire.

Daca esti o persoana analitica, acest lucru trebuie sa iti dea si mai mult de gandit. Oare ce te impiedica sa iei lucrurile asa cum sunt fara sa le mai despici in 4? O fi din cauza ca ai nevoie sa intelegi? Bine, si daca intelegi, ce se intampla? Reusesti sa gasesti un sens? Ei si, unde e schimbarea? Ca presupun ca lucrurile nu s-au schimbat daca ai inteles prin ce mecanisme se produc anumite evenimente. Observi ce fac acum? ANALIZEZ – fac metaanaliza. Cu totii facem asta la un moment dat. Este nevoia noastra de control in spate. Si chiar daca ai aflat asta, nu iti garantez ca situatia se va schimba. Altceva vreau sa evidentiez prin aceste cuvinte legate intre ele care pretind ca au sens: pe langa emisfera stanga, exista si cea dreapta; pe langa intelegere si logica exista si inexplicabil, creativ si intuitiv. Dar negandu-ti intuitia, din diverse motive nu faci decat sa o pierzi. De ce sa iti doresti sa pierzi ceva care iti apartine si care este atat de valoros? Spune stop indiferentei si ignorantei fata de intuitie (nu stiu de ce acum mi-a venit in minte afisul de pe drumurile rutiere: „Spune stop accidentelor, viata are prioritate!”).

Din proprie experienta, iti spun ca intuitia nu m-a inselat nici macar o singura data. Insa eu pe ea de nenumarate ori. Cu toate astea, ea inca nu s-a suparat pe mine si nu m-a parasit, din fericire pentru mine. M-a insotit, inca de mica fiind. Mi-aduc aminte ca prima oara cand am avut-o a fost cand am pierdut o fiinta draga mie, pana in acel moment, cea mai draga. Ma intorceam de la scoala si la jumatatea drumului mi s-a urcat un nod in gat. Stiam. Pur si simplu stiam. Cand am ajuns acasa, nu am avut nevoie de cuvinte. Stiam. Pe parcursul vietii am avut momente cand intuitia imi spunea diverse lucruri pe care eu refuzam sa le iau in seama din deformare profesionala as putea spune, deoarece pe atunci confundam intuitia cu prejudecatile. In timp, mi-am dat seama ca ele seamana dar nu se aduna. Este o diferenta de la cer la pamant intre prejudecati si intuitie, cu atat mai mult cu cat locuiesc in emisfere diferite.

Cum spuneam si mai sus, intuitia este ajutata si de experienta de viata. Cumva merg mana in mana.

Fiind curioasa ce mai scrie pe net despre intuitie, am dat o cautare rapida. Mi-a atras atentia o descriere amanuntita in care s-au combinat cele 3 creiere pe care le-am dobandit de-a lungul evolutiei (reptilian, limbic si modern – alt subiect drag mie) cu activitatea celor doua emisfere cerebrale.

Post Scriptum – Exercitiu: crezi ca exista vreun motiv pentru care am asezat toate imaginile pe partea stanga?

Post Scriptum 2: In mod ciudat, initial am scris „Deoarece cred ca prin exercitiu se dezvolta fiecare abilitate si indraznesc sa afirm si aptitudine, inclin sa cred ca emisfera dreapta s-a dezvoltat si a luat amploare datorita nevoii obsesive, aproape compulsive a omului de a controla, de a detine controlul in viata lui. ” De fapt trebuia sa scriu emisfera stanga, nu dreapta. O fi din cauza dorintei mele de a-mi extinde actiunea emisferei drepte? 🙂 Imi cer scuze pentru eroare. Tocmai am corectat.

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis