Unul dintre darurile nepretuite pe care ni l-a oferit Universul imi pare a fi o relatie adevarata. Aici ma refer la atat o relatie de cuplu cat si o relatie de prietenie care poate exista intre doua persoane la un moment dat. Relatia de cuplu este asemenea unei relatii de prietenie, iar ceea ce are in plus este pasiunea, dorinta sexuala. Dar nu ma refer la o relatie superficiala, ci la una profunda in care exista increderea neconditionata. Am ales aceste doua tipuri de relatie deoarece mi se par a fi unele dintre cele mai hranitoare care poate ajuta o persoana sa creasca foarte mult. Cele doua persoane au curajul de a lasa mastile la o parte si sa fie asa cum sunt ele de fapt, manifestand si partile mai putin acceptate de ceilalti. Pentru ca te iubesc si am incredere in tine, iti arat cele mai ascunse si intunecate laturi ale mele. Am incredere ca daca iti voi arata uneori ca sunt mai putin desteapta, credula, sau poate extrem de agresiva, nu ma vei respinge pentru ca ma iubesti asa cum sunt. Iar eu nu sunt doar bunatate, iubire, apreciere, rabdare, inteligenta, sclipire si bunavointa. Uneori pot fi o persoana care manifesta ura, invidie, ranchiuna, prostie, indolenta, nepasare. Toate acestea imi apartin, si ma bucur ca exista cineva caruia sa i le pot impartasi asa cum sunt fara sa ma tem de o eventuala rejectie. Intimitatea emotionala care se creaza in interiorul unei astfel de relatii este o sansa de a intra in contact cu propria persoana, in profunzime deoarece avand prilejul sa manifesti fiinta intreaga asa cum e ajungi sa cunosti si partile mai putin placute pe care in alte circumstante nu ai fi constient(a) de ele pentru ca ai incerca sa etalezi doar ceea ce crezi ca vor altii sa vada.

Dar astfel de relatii nu sunt scutite de eventualele conflicte. Conflictele, desi la prima vedere par a fi destabilizatoare, pot reprezinta de fapt adevarate oportunitati de a creste atat pe plan relational cat si pe plan personal.
Pe plan relational, este sanatos sa apara schimbari, pentru ca o relatie statica nu ajuta pe nimeni si nu are sens. Schimbarile insa, ca de fiecare data aduc dupa sine crize, perioade incarcate de tensiune (dar nu electrica, desi uneori se poate lasa cu scanteie) pe care oamenii sunt nevoiti sa le gestioneze intr-un fel sau altul. Si da, este insotita de durere, dar ce metamorfoza este traita fara a fi sesizata durerea pe care o aduce cu sine (perioada de adolescenta, de exemplu, vine sa imi confirme spusele in acest sens, atat in ceea ce ii priveste pe protagonisti cat si personajele secundare).
Pe de alta parte, avand oportunitatea sa manifesti si partile mai putin placute din tine, devii mai constient de persoana care esti si poti schimba, transforma, „slefui” anumite aspecte pe care le gestionezi ceva mai greu si „iti pune bete in roate” uneori. Evident, ca pentru a privi aceasta perioada de criza din relatie ca pe ceva efemer iti trebuie o anumita doza de maturitate, pentru a nu te hotari sa iti iei jucariile si sa pleci, abandonand tot acest proces. Persoanele care  fac asta, ajung sa repete acest ciclu la nesfarsit, neinvatand nimic din tot ce se intampla. E adevarat ca doare foarte tare cand persoana pe care o iubesti vine si iti spune ceva neplacut despre persoana ta. Initial, poti ramane surprins, consternat, uimit, dezamagit. De exemplu vine si iti spune: „ Ma calci pe nervi, esti insistent, si mi-ai facut capul mare cu aberatiile tale. Si mereu vorbesti si esti agresiv, nu tii cont niciodata de ce cred eu si ti se pare normal sa ma deranjezi cu prostiile tale de cate ori ai tu chef fara ca eu sa ma supar sau sa ridic vreo pretentie. Ti se pare ca esti buricul pamantului?”. Daca stai sa privesti in profunzime aceasta afirmatie, ai putea sa nu intelegi nimic si sa nu iti vina sa crezi ca iti este chiar tie adresata. Cand ai fost tu insistent si cand te-ai crezut buricul pamantului? Niciodata nu ai pretins nimic din toate astea si nu pricepi cum tocmai cel mai bun prieten ti-a putut spune tie asta. Tu crezi de fapt ca mereu te-ai purtat dragut si nu meriti vorbe atat de aspre. Astea sunt disonante de comunicare. Dar este interesant sa afli ce poti transmite uneori fara ca tu sa intentionezi asta. Pentru ca cearta aceasta sa nu ia amploare ai putea sa comunici asertiv. Asta inseamna sa iti asumi ceea ce simti in momentul acela, fara sa lezezi in vreun fel persoana din fata ta. De exemplu, ai putea spune: „Sunt uimit sa te aud vorbind in felul acesta. Ma simt dezamagit pentru ca nu ma asteptam sa crezi si sa imi spui toate acestea. Nu asta am vrut sa iti transmit prin comportamentul meu si imi pare rau ca la tine a ajuns acest mesaj. De fapt, trec printr-o perioada stresanta si uneori nu realizez cand intrec masura” in loc de „Vrei sa ma lasi in pace cu prostiile tale, si tu ma enervezi de-atatea ori si eu nu ti-am reprosat asta pana acum. Te crezi mai destept decat toti, ai impresia ca le stii mereu pe toate” (strategie de a distrage atentia de la motivul initial al conflictului). Daca vei aborda a doua varianta, nu vei face decat sa ii intaresti persoanei din fata ta revolta pe care o simte fata de persoana ta, crescandu-i inversunarea si conflictul luand amploare intr-o directie distructiva. Pe cand daca initial ii dai dreptate si ii vorbesti despre tine si ceea ce simti tu ai foarte multe sanse sa il dezarmezi si sa ii domolesti starea de irascibilitate in care se afla. In plus, poti castiga si tu cu aceasta atitudine, luand in considerare ca ceea ce spune celalalt despre tine sa fie adevarat fara ca tu sa iti dai seama de asta. Si perspectiva schimbarii este mai realizabila in aceste conditii.
Bineinteles, exista si situatia in care un conflict se perpetueaza de-a lungul timpului, repetandu-se la nesfarsit. In acest caz, nu mai e vorba de crestere ci de o nevroza, as spune. Daca ne certam mereu pe aceeasi tema inseamna ca ne-am blocat prea mult in acel punct si poate ca e mai bine sa renuntam la acea relatie pana nu devine de-a dreptul o povara pentru ambele persoane implicate.
Asimov a surprins foarte frumos importanta relatiilor dintre fiinte (roboti, colonisti) in romanul SF „Soarele Gol” – actiunea se petrece pe o planeta (Solaria) unde are loc o crima in conditiile in care fiecare fiinta care locuia acolo avea un domeniu propriu si nu socializa cu nimeni (nici macar cu membrii familiei sale), decat prin cateva holograme, iar crima nu putea fi explicata in acest caz – poate ca acest lucru inseamna ca izolarea continua devine patologica. Pare ciudat, dar crima avusese loc tocmai din pricina unui deficit acut de intimitate atat emotionala cat si fizica. Oare cei care refuza sa traiasca intimitatea psihologica, emotionala pot fi numiti solarieni? Pana la urma ce mai conteaza eticheta? Solarieni sau pamanteni, cred ca putem alege singuri ce sa traim. Apropo, tu ce alegi?

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis