Gelozia vs. posesivitatea (Mi-e teamă să nu te pierd deoarece nu sunt suficient de bun pentru tine)

Relaţia dintre doi oameni (un cuplu) implică sentimente, afecte, emoţii, pulsiuni din cele mai diverse. La prima vedere ar părea simplu: două persoane se iubesc, sunt împreună, se căsătoresc şi au copii. Însă oricine a avut măcar o relaţie serioasă ştie că lucrurile sunt mult mai complexe decât atât. De asemenea, nu putem cataloga tipurile de relaţie prea usor deoarece nu există două relaţii la fel, însă anumite sentimente şi mecanisme psihologice se pot sesiza în comun la relaţiile de cuplu. În acest articol doresc să abordez două dintre cele mai delicate dar şi răspândite mecanisme: gelozia versus posesivitatea.

Fiind două mecanisme care ating aceeaşi zonă personală şi anume libertatea individuală, de multe ori există tendinţa de a le confunda. De fapt, linia ce le diferenţiază este subţire şi de aceea,o voi defini în rândurile ce urmează.
În dicţionarul român explicativ gelozia mai este definită ca şi invidie, pizmă, pe când posesivitatea este definită de verbele „ a stăpâni”, „a avea”, „a deţine”. Le vom analiza pe rând.

Astfel, gelozia este „sentimentul chinuitor” (aşa cum şi DEX online ne spune) al cuiva de a avea bănuiala (uneori certitudinea) că partenerul de viaţă îi este necredincios. Ce înseamnă că este necredincios? Conform societăţii în care trăim acest lucru înseamnă că a ales să îşi petreacă timp cu o altă persoană decât partenerul de cuplu. Printre comportamentele interzise (de precizat că variază de la percepţia unei persoane la alta) care ar putea defini un adulter s-ar putea enumera: a ţine de mână, a săruta pe gura, a face sex, a nutri sentimente de iubire şi dorinţă sexuală pentru altcineva.

Din perspectiva biologică gelozia se explică astfel: este un mecanism ce asigură continuitatea cuplului şi implicit perpetuarea speciei şi a genelor. De aceea funcţionalitatea ei diferă de la un sex la celălalt. Astfel, femeile manifestă sentimentul de gelozie în mod mai accentuat în situaţia în care partenerii lor se implică emotional decât atunci cand acesta se implică doar sexual, pe când bărbaţii reacţioneză invers: sunt geloşi mai mult în situaţia în care partenerele se implică sexual într-o alta relaţie decât emoţional. De unde această diferenţă? Explicaţia acestui proces stă chiar în natura reproductivă. Spermatozoidul este mobil în timp ce ovulul este caracterizat prin imobilitate. În aceste condiţii, dacă un bărbat s-ar implica sexual într-o relaţie extraconjugală iar femeia respectivă ar rămâne însărcinată, acest lucru nu garantează că el va ramâne în acea relaţie pentru că poate foarte bine să se întoarcă acasă, iar în acest caz, el nu va trebui să îşi consume resursele pentru a creşte acel copil care nu conţine genele partenerei oficiale. Astfel, resursele sale vor rămâne disponibile pentru a le investi în copiii acesteia din urmă, ceea ce garantează mai multe şanse de a se perpetua genele ei. În schimb, dacă bărbatul s-ar implica emoţional, probabilitatea ca el să se întoarca acasă ar fi foarte mica şi acest lucru ar însemna ca el sa nu mai aducă resurse pentru copiii de acasă.
 Pe partea cealaltă, dacă partenera acestuia ar avea o relaţie sexuală cu un alt bărbat, ar exista posibilitatea ca el sa îsi împartă resursele (pentru care îşi pune propria viaţă în pericol) şi cu acel copil care nu îi conţine genele, lucru care ar presupune mai puţine resurse pentru copiii lui iar mai puţine resurse înseamnă mai puţine şanse de supravieţuire. Dar dacă ea se va implica doar emoţional, resursele lui ar fi in siguranţă doar pentru copiii săi.

Aceasta a fost explicaţia biologică bazată pe instinctul de supravieţuire deoarece oamenii mor iar singurele care pot supravieţui sunt genele lor. Presupunând că această abordare ar avea aplicabilitate în cea mai mare proporţie, am putea spune că soluţia a apărut în secolul precedent când s-au inventat metodele contraceptive. Dar una ştie neocortexul şi alta produce creierul arhaic. Însă, chiar şi aşa, cu puţin mai mult efort problema geloziei în cuplu s-ar disipi în timp prin educaţie.

Posesivitatea la rândul ei are rădăcini biologice şi reprezintă sentimentul prin care o persoană îşi exercită drepturi asupra alteia. Ca şi gelozia, are legatură cu nevoia de a proteja relaţia de cuplu, însă de această dată se manifestă prin acţiuni de constrângere şi îngrădire a partenerului în viaţa socială începând cu modul în care arată, se îmbracă, se prezintă în societate şi mergând până la programul de activităţi şi chiar serviciu ale partenerului. Numai că spre deosebire de gelozie unde persoana care a declanşat-o există, posesivitatea se desfăşoară în absenţa unei astfel de persoane dar în prezenţa ideii că ar putea apărea. În acest fel, posesivitatea şi gelozia se antrenează reciproc.

Dar având în vedere timpul care a trecut peste noi şi evoluţia pe care am traversat-o ca şi specie, cred că explicaţiile nu se reduc la creierul arhaic. Aceste două sentimente despre care am vorbit ar putea fi explicate sub incidenţa (ne)încrederii în sine. Fără să disec modalitatea de manifestare şi diferenţele care deosebesc femeile de bărbaţi sau asemănarile ce unesc cele două sexe deoarece am făcut-o mai sus, în definitiv aceste chestiuni au mare legătură cu încrederea pe care o avem în noi înşine şi cu abilitatea fiecaruia de a-şi crea alte relaţii. De aici se explică şi teama de singurătate deoarece suntem fiinţe sociale şi simţim nevoia să stăm şi să ne petrecem timpul împreună cu alţii. Prin intermediul geloziei şi a posesivităţii, de fapt, încercăm să protejăm relaţia actuală şi să asigurăm continuitatea ei. Această continuitate este doar în capul celui care crede în ea pentru că în realitate, natura umană nu iubeşte constrângerea. O persoană cu neîncredere în sine va dezvolta un ataşament accentuat pentru apartener şi va avea tendinţa să nu îi ofere spaţiu personal pentru a evita pierderea ei. Va avea o nevoie de control la cote înalte şi va dori să îsi exercite acest control cât mai mult în viaţa celuilalt, crezând în acest fel că îl va obliga pe celălalt să îi rămână alături.

În realitate, această idee este falsă. Fidelitatea în cuplu se menţine doar dacă ambii parteneri şi-au asumat-o (face parte din credinţa şi din modul lor de viaţă) iar dacă nu, linia dintre fidelitate şi infidelitate este foarte subţire şi fragilă iar ruperea ei este doar o chestiune de timp. De aceea este bine ca fiecare să fie conştient de cine este el şi de ce are nevoie. Fiind sincer cu sine, poate fi şi cu partenerul său, în alt caz inautenticitatea va atrage după sine suferinţă pentru amândoi.

Ca o paranteză, dacă ar mai trăi Freud, probabil că el ar spune că posesivitatea este o fixaţie din stadiul anal, în timp ce gelozia este o fixaţie din stadiul falic (perspectiva psihanalistă) – vezi stadiile dezvoltării psihice la copil după S. Freud .

Spuneam mai sus că sentimentele de gelozie si posesivitate  se pot educa şi aici mă refer mai ales la modelul parental. Atât gelozia cât şi posesivitatea sunt două sentimente ce se cultivă în dinamica familială. Persoanele care au trăit într-o familie în care părinţii şi-au oferit libertate, încredere şi iubire reciproc vor şti să o ofere la rândul lor dar să o şi pretindă. Acestea sunt persoane care îşi cultiva permanent încrederea în sine şi nu o raportează la modul de a se comporta al celuilalt. Ceea ce face celalalt este parte din caracterul şi atitudinea lui, modul cum percep eu ce face el ţine de abilitatea mea de a mă raporta la viaţă. E ca şi cum mi-aş spune:  „Sunt responsabil de sentimentele mele la fel cum sunt responsabil de alegerile pe care le fac şi care îmi construiesc propriul drum. Mă iubesc şi mă apreciez suficient de mult, încât să ştiu că sunt un om valoros şi să nu mă tem ca te voi pierde din cauză că nu aş fi suficient de bun. De fapt ştiu că ceea ce pot să pierd este relaţia noastră, dar nu pe tine. Dacă tu vei pleca din această relaţie va fi pentru că nu te mai ajută să creşti şi pentru că îti doreşti altceva dar acest lucru nu are legătură cu <<cât de bun sunt eu>>.”

Însă, dacă modelul parental a cultivat mai mult neîncrederea în sine şi implicit în celălalt îţi va fi ceva mai greu să îţi remodelezi percepţia şi modul de a te raporta la ceilalţi, dar nu imposibil. Depinde de cât de mult îti doreşti să dobândeşti încredere în tine şi să te valorizezi. O poti face lucrând singur cu tine sau dacă îţi este mult prea greu, cerând ajutor specializat. Dar oricum o vei face, important este să te regăseşti pe tine însuţi ca apoi să te simţi mai împăcat cu tine, mai împlinit, mai întreg – înfloritor.

Articole cu legatura:

1.    Despre iubire neconditionata…de sine
2.    Inchisoarea ingerilor pacatosi
   
3.   El si ea. The story never ends
4.    Ce cauti tu…adica ce caut eu in viata mea