Vreau sa povestesc o intamplare pe cat de bizara, pe atat de graitoare pentru mine.
Februarie 2009 – merg cu metroul de la facultate inapoi acasa. In metrou imi atrag atentia cateva randuri pe care reusesc sa le zaresc intr-o carte pe care o citea o femeie de langa mine. La o privire mai atenta aflu si titlul cartii. Se numea „Scurta istorie a timpului” scrisa de nimeni altul decat Stephen Hawking. Imi notez in minte aceste date urmand sa fac rost de carte in cel mai scurt timp. La urmatoarele cumparaturi, imi iese in cale editura Humanitas. 
Intru hotarata sa obtin cartea. Tipa de la casa nu stie sigur daca o mai are pe stoc. Se duce sa o caute si vine impreuna cu ea. O achit cu ultimii bani pe care ii aveam in portofel (dar asta nu conteaza niciodata pentru mine cand imi doresc o informatie) si plec satisfacuta de noua achizitie, spunandu-mi ca o voi citi atunci cand voi avea timp si dispozitie pentru ea. Dupa un timp, normal, vreau sa o citesc. O caut dar nu o gasesc. Parca a intrat in pamant. Rascolesc toata casa sa o gasesc dar fara niciun rezultat. Imi spun ca sigur e pe undeva dar unde? Nu aveam o casa atat de mare ca sa o pot pierde asa de usor. Dar asta e, nu o gasesc si pace. Nici dupa ce ma mut de doua ori de unde stateam, nu imi iese la inventar. Probabil ca am pierdut-o afara??? Unde, nici eu nu pot sa imi dau seama.
In tot acest timp imi mai amintesc de vreo doua ori de ea, pana cand total intamplator, in 2011 imi sare in ochi la standul de carti de la supermarketul de la care obisnuiesc sa fac cumparaturi. O cumpar pentru a doua oara, la disperarea sotului meu care nu intelege unde poate fi prima, dar pentru ca mi-o doresc atat de mult, ma lasa sa imi fac damblaua. Ajung acasa super incantata ca acum o am si pazind-o ca pe ochii din cap pentru a nu o pierde a doua oara. O deschid si incep sa o citesc. Observ ca interesul pentru ea era stins demult si nu sunt motivata sa o citesc in acel moment. O inchid. Imi dau seama ca a existat o gaura neagra in care prima data a intrat materia cartii apoi conexiunile mele neuronale cu ajutorul carora ma puteam conecta la ceea ce dorea cartea sa-mi transmita. Incerc sa ma lupt o vreme cu aceasta gaura neagra dar pare de neinvins. Astazi in 2012, am reusit sa elucidez gaura neagra. Fara a recupera primul exemplar de carte si fara a ma mai lupta cu natura fiintei mele…
De fapt e o carte foarte interesanta. Poate nu avem aceleasi gusturi, totusi 🙂
Sunt de acord. E foarte interesanta. 🙂
In caz ca te intrebai, nu am gasit-o pe afara, mi-am cumparat-o :))
:))) Da. Tare observatia ta. Mi-ai luat o piatra de pe inima. 🙂
Totusi unde poate fi, ca doar nu a intrat in pamant? Asta e problema omului in general – daca ti-as da acum cartea mea, m-ai refuza, ca doar nu ai nevoie de doua carti identice. Dar daca ai gasi-o pe cea pierduta, te-ai bucura 🙂
Sincer, nu am nici cea mai vaga idee unde e. Creierul meu are nevoie de o explicatie asa ca am spus ca a inghitit-o o gaura neagra (daca tot scrie in carte despre gauri negre, aceasta de care eu vorbesc nu avea niciun interes sa o descopar, indiferent la ce nivel as fi facut asta 🙂 ).
Iar daca as gasi-o totusi, cred ca as darui-o. As avea, insa grija cui, de teama sa nu fie inghitita de inca o gaura neagra :D.
Deci iti donezi blestemele? :))
:))) Nu. Doar cartile care le contin.
sa stii Gia ca am patit si eu o chestie asemanatoare. nu cu o carte ci cu unele lucruri. Dumnezele parca au intrat intr-o ..gaura neagra..dar la mine cred ca e alta explicatia. neatentia si faptul ca uit destul de repede..imi uit umbrela, imi uit manusele..imi uit multe , poate si capul dar din fericire el e lipit de umar si nu am cum sa-l pierd…dar as putea..o, dah! as putea! :))
🙂 O da! Ai putea… Multi oameni au dovedit ca da. Chiar daca nu fizic. 🙂
Asta trebuia sa spun eu? :)) Sau cu cine vorbeai? 😀
Se pare ca am raspuns la un comentariu, inainte sa il aprob. 😀
:)) Mi se parea mie putin rupt din alt film (comentariul tau)