O analiză a egoistului patologic

O incursiune prin termeni derivați. Egocentrism, egoism și egotism 

Egoismul adultului,  ecoul unui copil care n-a fost văzut. Egocentrismul, după Jean Piaget este un stadiu al gândirii copilului de vârstă mai mică de 5 ani. În acest stadiu, copilul nu este capabil să diferențieze conștiința de sine de conștiința lucrurilor din jurul său. Altfel spus, el se vede că fiind centrul universului și tot ceea ce îl înconjoară este raportat la sine. Abia după vârsta de 5 ani, copilul poate deveni capabil să facă această diferențiere, necesară în crearea perspectivelor diverse și a empatiei. 

Experimentul lui Jean Piaget

Experimentul celor trei munți al lui Piaget arată cum copiii mici tind să creadă că ceilalți văd lumea exact că ei. În fața unei machete cu trei munți, când sunt întrebați ce vede o păpușă plasată pe partea opusă, cei mai mici de 5 ani descriu propria perspectivă. Cei de 5-6 ani își dau seama că este vorba de o perspectivă diferită dar fac încă erori. Abia pe la 7–8 ani reușesc să înțeleagă corect punctul de vedere al altuia, semn că depășesc gândirea egocentrică. Această este evoluția egocentrismului cognitiv, premergătoare trăsăturii de egoism.

 

Cum ia naștere egoismul că trăsătură de caracter la un adult?

Egoismul adultului este adesea ecoul unui copil care n-a fost văzut.

 În stadiul egocentric, copilul manifestă nevoi de dependentă și nevoi de autonomie, bineînțeles în proporțîi diferite. În stadiul de bebeluș, nevoile sale sunt de dependentă, încet conturându-se nevoia de autonomie, pe măsură ce crește, astfel aproximativ la doi ani, se diferențiază de mama sau de persoană primară de atașament. Dacă părințîi răspund adecvat acestor nevoi, copilul are o dezvoltare armonioasă, echilibrată. Dar dacă părinții au atitudine de super protecție (părinți anxioși) sau dimpotrivă de neglijare (părinți absenți, dependenți de alcool și de substanțe, părinți narcisici), copilul poate rămâne fixat în stadiul egocentric.

Acest lucru favorizează apariția egoismului patologic și conturarea narcisismului ca trăsătură de personalitate care îi va hotărî viața și relațiile viitorului adult. Adultul egoist într-un mod accentuat este persoană care pune în centru propriile nevoi în orice situație și în detrimentul celorlalți. Dacă persoana prioritizează propriile interese în mod exagerat, avem de-a face cu egoism patologic. Dacă ea prioritizează propriile interese și în plus se laudă excesiv, avem de-a face cu egotism. Practic egotismul este un next level al egoismului. 

 

De ce ar fi cineva motivat să păstreze și să cultive această trăsătură? 

 

Deoarece este ceea ce l-a ajutat să supraviețuiască în copilărie. 

Egoismul adultului, ecoul unui copil care n-a fost văzut, devine un laitmotiv. Așadar, în realitate, egoistul ar dori să aibă relații apropiate, să fie oameni lângă el. Însă cei care rezistă lângă egoist sunt persoane cu neîncredere masivă în sine, persoane care se abandonează pe sine sau mai simplu spus, se sacrifică în relații. Egoistul profită la maxim de acest lucru, exploatandu-le fără remușcări. Dacă persoanele cu neîncredere în sine evoluează, cresc, cerând mai multe în relația cu egoistul, acesta mai degrabă renunță la relație decât să ofere mai mult. În acest punct tot el va spune că oamenii te lasă baltă și are toate motivele să fie și să rămână egoist. Așadar, egoistul își confirmă scenariul. “Nu merită să investești în relații”, va spune el, “mai bine să am grijă singur de mine. (Sau să găsesc alți oameni nesiguri pe ei)” Nu neapărat în mod conștient spune asta.

Fabula despre egoiști

Este și o fabulă pe tema această. Într-o camera, unor oameni egoiști li s-au dat niște linguri cu cozi foarte lungi și trebuiau să se hrănească cu ele. Ei nu au reușit, evident, să se hrănească pentru că lungimea cozilor împiedică lingură să ajungă la gură. În schimb, cei altruiști au găsit o soluție. Ei hrăneau pe alții și alții îi hrăneau pe ei.

Drama egoistului

Această rămâne drama egoistului-narcisist. O viață cu lipsă de afecțiune autentică, deoarece el nu este capabil să o ofere. Uneori învață mecanic să ofere afecțiune dar doar pentru a obține ceva la schimb. Practic, în scop manipulativ. Nu știu câtă satisfacție reală are egoistul în viață lui sau dacă are o viață de calitate. Personal cred că nu, deoarece lipsește viul din relație. Dar e posibil să mă înșel, căci această persoană e foarte probabil să se fi îndepărtat atât de tare de iubire încât să fie într-un fel anesteziată (disociată) . Și ceea ce nu simți, nu te afectează. Oare? 

Egoismul în doze rezonabile, cu scop de autoconservare poate ajuta persoana să fie conștientă de sine și de nevoile sale. Această este asumarea de sine. 

Cum să avem grijă de noi înșine când avem o relație cu un egoist

Relațiile cu persoane care manifestă un egoism accentuat pot fi obositoare, confuze și, în timp, destabilizante. Chiar dacă nu e vorba întotdeauna de comportamente abuzive evidente, dezechilibrul devine clar: unul oferă constant, iar celălalt ia, fără a da înapoi în mod real. Dacă simți că ești mereu în poziția de a înțelege, a te adapta sau a face compromisuri, e posibil să te afli într-o relație cu o persoană egoistă.

A avea grijă de tine în acest context nu e un act de egoism, ci o formă de igienă emoțională. Iată câteva direcții concrete pentru a te proteja și a rămâne conectat(ă) la propriile nevoi:

1. Observă dinamica reală a relației

Primul pas este sinceritatea față de tine însuți. Analizează cât de mult din relație se construiește în jurul nevoilor tale și cât în jurul celuilalt. Îți simți vocea auzită? Ai libertatea să spui „nu”? Ai loc pentru emoțiile și dorințele tale? Dacă simți că totul se învârte în jurul celeilalte persoane, este timpul să-ți recunoști poziția reală în această relație.

2. Spune clar unde îți sunt limitele

Persoanele egoiste au, adesea, dificultăți în a recunoaște granițele celorlalți. De aceea, e important ca tu să le formulezi clar și constant. Nu în ton conflictual, ci ferm: „Am nevoie de spațiu”, „Nu pot să fac asta acum”, „Nu mă simt în regulă cu ce-mi ceri”. Granițele sunt felul tău de a-ți proteja integritatea emoțională.

3. Nu-ți neglija propriile nevoi

În relațiile cu oameni egocentrici, este ușor să cazi în capcana de a te pune mereu pe ultimul loc. Ajungi, poate fără să-ți dai seama, să crezi că nevoile tale sunt „prea multe” sau că nu merită să fie discutate. Este esențial să-ți recunoști și onorezi nevoile — de atenție, de sprijin, de spațiu, de apreciere.

4. Nu confunda empatia cu responsabilitatea

Poți înțelege de ce celălalt se comportă așa cum o face — poate are un trecut dificil, poate are răni nevindecate. Dar înțelegerea nu înseamnă că trebuie să preiei tu toată greutatea relației. Nu ești responsabil(ă) pentru vindecarea lui. Nu ești terapeutul partenerului tău. Ai dreptul să te protejezi, chiar dacă înțelegi suferința din spatele comportamentului.

5. Caută ancore în afara relației

Este important să nu te izolezi. Înconjoară-te de oameni care te respectă și te văd așa cum ești. Petrece timp în activități care îți aduc bucurie, în care nu trebuie să demonstrezi nimic. Relația cu un egoist poate distorsiona imaginea de sine — de aceea e vital să ai puncte de sprijin externe care să-ți reflecte valoarea reală.

6. Ia în considerare dacă această relație te hrănește sau te usucă

Uneori, oricât ai încerca să construiești, celălalt nu este dispus să se schimbe. Sau nu poate. Dacă ajungi să simți că te pierzi constant, că te epuizezi emoțional, că aștepți firimituri de atenție, poate e momentul să te întrebi sincer: merită să continui? Uneori, alegerea de a pleca nu este un act de lașitate, ci o formă profundă de respect față de tine.

În loc de concluzie: grijă de sine, nu egoism

Pentru unii dintre noi, a avea grijă de sine poate părea un gest egoist, mai ales dacă am fost învățați să ne punem mereu pe locul doi. Dar grija de sine nu este despre a-i ignora pe ceilalți — ci despre a nu te ignora pe tine.

Nu poți construi o relație sănătoasă cu cineva centrat exclusiv pe el însuși, dacă tu ești deconectat(ă) de propriile nevoi. Echilibrul începe din interior. A învăța să te alegi pe tine nu înseamnă că-l respingi pe celălalt — ci că în sfârșit îți oferi ceea ce, poate, ai așteptat mereu de la alții.