Despre mediocritate in doze recomandabile

Ca o continuare a articolului „Cum a luat nastere Homo Sapiens Sapiens” doresc sa mai adaug aceste cateva idei. Acel articol a fost scris inainte de a citi aceasta carte care a venit parca, sa imi confirme aceste cugetari mai vechi.

Eroul cartii, dupa ce sufera colosala schimbare pe care si-a dorit-o cu ardoare, obtine o slujba cu un venit destul de mare si bineinteles ajunge sa dea lovitura in domeniul financiar. Problemele apar cand uita sa isi ia pastila rosie.

Stimulata de inteligenta, isi face aparitia si intelegerea. Ca om cu infinite conexiuni, ajungi sa intelegi mecanismul degradarii stratului de ozon, valul de criza economica reala sau fictiva, butterfly effect. Ajungi chiar sa dezvolti rationamente legate de oameni, pricepi de ce omul din fata ta reactioneaza intr-un fel sau in altul, de ce este ostil, de ce se afla in competitii, de ce este ironic, ingamfat.  Mai tarziu, intelegi cand ingamfarea tradeaza un complex de inferioritate, cand agresivitatea inseamna frica, iar refuzul de a exprima iubirea reprezinta un acut deficit de iubire resimtit din partea celorlalti. Un om intransigent, care refuza sa se implice in relatii serioase si sa isi exprime sentimentele poate fi un om ranit care refuza sa ajunga sa mai traiasca intimitatea emotionala cu un alt om (poate fi vorba de relatii de prietenie sau de cuplu) pentru a evita sa se expuna si sa fie ranit.

Sau poate nu ajungi sa intelegi nimic din toate astea, pentru ca nu te intereseaza.  In orice caz, aceste lucruri le gandesti gratie dezvoltarii permanente ale neocortexului (creierul modern, pt cei care nu ai citit articolul precedent).

Dar care sunt riscurile in aceste situatii descrise mai sus? Ma gandesc ca este foarte probabil sa pici in capcana in care de la atata intelegere sa nu mai stii sa te protejezi pe tine si sa fii mult prea tolerant. Oamenii iti vorbesc deranjant dar tu nu o iei personal si te gandesti ca fac asta avand un istoric in spate. Pana aici e foarte bine. Sa nu judeci oamenii este o atitudine cat se poate de matura. Dar gandeste-te la urmatoarea situatie: omul acela poate veni intr-o zi hotarat sa iti dea cu o caramida in cap. Ce vei face? Vei avea aceeasi atitudine zen, in timp ce el atenteaza la propriul sistem nervos central? Esti in pericol, intelegi asta? Deci, fa repede ceva daca vrei sa mai reusesti pe viitor sa faci conexiunile de care tu esti atat de mandru(mandra). Poate ca esti un tip pacifist, si iti place sa rezolvi conflictele prin comunicare. Dar iata ca cel care se indreapta spre tine nu este tocmai de acord sa te insoteasca in lungul tau discurs despre sanogeneza privind relatiile interpersonale. El este dispus la ceva mult mai simplu: sa te extermine macar partial. Ei bine, este cazul sa iti apreciezi mai mult in acest moment creierul arhaic si sa ii dai voie sa te coordoneze. Ti-aduci aminte de creierul arhaic, nu-i asa? E cel care a aparut initial la reptile si a evoluat mai mult la mamifere, si oricat de mult nu ne-ar placea, si noi oamenii il detinem si ne ajuta sa fim sanatosi, sa ne hranim, sa ne protejam, sa ne reproducem, sa ne ferim de pericole.

Neocortexul , in schimb ne ajuta sa fim diferiti de animale prin gandirea critica si alte asemenea procese, insa fie vorba intre noi, daca nu ar exista si creierul arhaic, iti garantez ca s-ar duce de rapa toata faima neocortexului, iar tu nu ai mai avea sansa sa citesti acum acest articol.

Asadar, iti poti pastra atitudinea de intelegere (fata de oameni mai ales), insa poti actiona si in consecinta pentru a nu avea si tu de suferit din pricina comportamentelor lor. In definitiv, chiar daca au o justificare, persoanele care le adopta, sunt responsabile pentru ele si pentru schimbarea sau renuntarea la ele. Daca nu esti o persoana agresiva si nu iti place sa ii ranesti pe ceilalti, poti sa ii eviti pe acesti oameni pur si simplu sau daca nu ii poti evita atunci va trebui sa alegi intre tine si ei. Si iti reamintesc ca tu esti responsabil doar de tine! Daca nu se poate altfel, atunci permite-ti sa-i ranesti pe ceilalti, la urma urmei, nu ai de ce sa iti asumi suferintele lor. Nu au decat sa isi schimbe ei atitudinea sau sa isi asume consecintele faptelor sale. Tu esti responsabil doar de faptele tale si nu ai decat sa iti asum consecintele acestora si suferintele pe care le traiesti tu.

Oricat de mult te-ar acuza cineva ca esti vinovat pentru ce simte el sa stii ca nu e deloc adevarat. Chiar daca ai contribuit la declansarea unei suferinte, persoana in cauza a ajuns sa sufere pentru ca a avut niste asteptari diferite in legatura cu tine, deci sunt ale ei; putea foarte bine sa nu ridice asteptari, sa interpreteze altfel actiunea ta care l-a deranjat, sau putea foarte bine sa aleaga sa nu aiba o relatie cu tine. Sau daca observa ca ceea ce faci tu ii face rau, ar fi putut sa se retraga din relatie. Atata timp cat nu a facut nimic din toate astea, vina ii apartine lui. Unii oameni imi spun uneori ca ma pot eschiva usor sub aceasta idee. Dar nu e deloc asa. Aceasta este o atitudine matura care ma ajuta si pe mine si pe cel care se afla la capatul celalalt al relatiei sa crestem si sa gestionam relatiile. Eu nu ma invinovatesc de aspecte care nu imi apartin si care nu le pot controla iar persoana cealalta inceteaza sa se mai victimizeze si are sansa sa faca ceva constructiv pentru ea.

In concluzie, intelegerea nu scuteste o persoana sa adopte o atitudine defensiva atunci cand e cazul, insa o poate impiedica sa isi gaseasca un sens al vietii mai la indemana si mai accesibil. In acest caz, vrei sa luam o doza de Heurozac?