Ce este depresia?

Depresia este o stare afectiva caracterizata prin tristete generala insotita de sentimentul de inutilitate, iar in cazuri grave culminand pana la ganduri de suicid.

Forme ale depresiei

Depresia poate lua multimple forme. Persoana care se confrunta cu ea, isi poate da seama ca e depresie sau poate crede ca sufera de altceva atunci cand simptomele sunt de natura fizica.

Cateva idei care caracterizeaza depresia mascata

As vrea sa detaliez un aspect mai putin abordat in articolele pe tema depresiei, si anume despre depresia mascata. Este un tip de depresie pe care il pot avea oamenii care nu sunt constienti de tristetea care ii macina in fiecare zi. In acest caz, corpul lor alege sa somatizeze starea de depresie astfel:

  1. Acatisia – reprezinta spasme musculare pe care persoana afectata de ele incearca sa le calmeze sau sa le suprime printr-o miscare continua. Altfel spus, aceasta prezinta o incapacitate de a ramane linistita si simte nevoia sa se miste in permanenta.
  2. Sindromul picioarelor nelinistite – consta intr-o senzatie acuta de disestezie (alterare a sensibilitatii) la nivelul gambelor, care apare la inceputul somnului, iar persoana incearca sa o calmeze prin miscarea permanenta a picioarelor.
  3. Brahialgii si meralgii – apar la trezirea din somn, in regiunea bratelor si se manifesta prin alterarea sensibilitatii in brate si maini si pot fi asociata de cel care le experimenteaza, drept senzatie de arsura.
  4. Nevrite migratoare – sunt asemanatoare cu brahialgiile dar nu pot fi localizate. Persoana resimte o alterare a sensibilitatii fara a depista exact zona.
  5. Tulburarile psihosomatice si echivalentele depresive – tulburari psihosomatice variate (resimtite de diverse parti ale corpului), imposibil de depistat ca avand legatura cu depresia, de catre persoana afectata. (Clasificare cf C. Enachescu – Tratat de psihopatologie)

Vezi aici si o descriere amanuntita a gradelor si a formelor de depresie realizata de Prof.Dr. Mihai Dumitru Gheorghe , Doctor in stiinte medicale.

Care sunt principalii factori care ne afecteaza starea de fericire?

Dragos Cirneci, specialist in neurostiinte ne spune ca nivelul de fericire al fiecaruia se seteaza pana la varsta de 21 ani, in functie de modalitatea in care se construieste creierul. Reteaua neuronala responsabila de fericire este influentata de cantitatea de dopamina si serotonina secretata pana la aceasta varsta. Se pare ca acesti indicatori decid daca o persoana este fericita sau nu, in viata sa. Persoanele la care s-a instalat depresia au aceasta retea serios afectata. Modalitatea de a vedea viata este strans legata de invatarea optimismului, dezvoltarea autocontrolului, acceptarea de responsabilitati, rezolvarea de probleme, cautarea de suport social si reinterpretarea intr-o lumina pozitiva, a unor evenimente neplacute.

Ce zona din creier este afectata in depresie?

Conform ultimelor studii in neurostiinte, se pare ca zona afectata este emisfera stanga care se ocupa de realizarea activitatilor zilnice, de rutina. Astfel se explica si de ce motivatia de a face lucruri scade atat de mult.

Psihoterapeutul te ajuta sa iti reglezi functionarea emisferei stangi la nivel optim, asistandu-te sa iti creezi un stil de viata cu activitati de rutina care sa iti confere sentimentul ca iti controlezi viata si mediul in care traiesti. Sentimentul ca poti controla mediul este o conditie esentiala pentru buna functionare a creierului.

La nivel chimic, cantitatea de dopamina si serotonina secretata in creier scade din ce in ce mai mult, accentuand depresia. De aceea in cazurile de depresie majora activitatea psihoterapeutica se coreleaza cu cea psihiatrica, necesitand si tratament medicamentos.

La cine apelezi in cazul in care te confrunti cu depresie: psihiatru sau psihoterapeut?

Sustin cu convingere, in baza experientei acumulate, ca o depresie nu poate fi tratata exclusiv de un psihiatru si voi explica si de ce. Psihiatrul depisteaza conform simptomatologiei descrise de pacient, nivelul de depresie si hotaraste planul de tratament medicamentos. Medicamentele pot regla la nivel biochimic tipul de reactie in randul neurotransmitatorilor si a hormonilor la nivel cerebral, insa dupa intreruperea tratamentului, gandurile “negre” ale pacientului nu au disparut si continua sa isi faca de cap influentand transferul si secretiile de hormoni din creier si readucand persoana in stadiul de rau la care se afla initial. De aceea, o cura psihoterapeutica este utila in acest caz, deoarece psihoterapeutul ajuta pacientul sa isi gestioneze gandurile menite sa ii influenteze starea psihica. Relatia cu psihoterapeutul il mai invata pe pacient cum sa abordeze in mod sanatos provocarile vietii si cum sa intampine problemele care apar in viata lui.

Daca este vorba despre o depresie usoara, ea poate fi tratata la psihoterapeut, fara interventia psihiatrului.

Daca te confrunti cu depresie sau traiesti puternice sentimente de anxietate, poti opta pentru Grupul de terapie pe aceasta tema.

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis