De ce „lumea e rea” (sau despre tragedia în care întâlnim doar oameni nepotriviți)

Toata lumea e rea?

Trăind în fiecare zi în această lume plină de oameni atât de diferiți prin felul lor de a fi și de a interacționa cu mediul putem observa mai multe tipuri de persoane. Vedem oameni care au o viață frumoasă și afirmă asta, oameni mulțumiți de ei și de ceilalți sau dimpotrivă, oameni care au o viață grea încă de când se nasc și până mor, care sunt victime, alții care nu reușesc să lege relații de cuplu benefice pentru ei ori alții care se plâng că întâlnesc doar persoane care nu le merită încrederea și lista poate continuă la nesfârșit.

Cum ajungem sa alegem anumiti oameni in detrimentul altora?

Dar te-ai întrebat vreodată cum ajung acești oameni să trăiască repetitiv o situație neplăcută și le este imposibil să trăiască alte feluri de relații? Este într-adevăr greu de digerat următoarea idee dar asta nu o face mai puțin adevărată. Relațiile în care intrăm și tipul de interacțiune nu este întâmplător. El are legătură cu tipul de atașament creat în copilăria mică de relația cu părinții. Astfel, există următoarele tipuri de atașament:

Atașamentul securizant presupune o formă pozitivă de interacțiune cu părinții în care copilul s-a simțit valorizat și respectat, în care i s-au îndeplinit nevoile pe care le avea în cea mai mare parte. Pentru că nu există părinte în acord perfect cu copilul sau, însă important e să reușească să facă asta în majoritatea cazurilor, iar copilul își va integra un model de atașament securizant înțelegând că mediul este responsiv de cele mai multe ori când el are nevoie. Acești copii privesc lumea ca pe ceva pozitiv iar adulții cu un astfel de atașament sunt niște persoane echilibrate cu o viziune ce le oferă încredere în ei înșiși și în ceilalți.

Atașament evitant, în care părinții nu au răspuns în mod adecvat nevoilor copilului iar acesta a învățat să se resememneze, să își reprime ori să nu își mai comunice nevoile pe care le are, evitând astfel să obțină un răspuns negativ la acestea. Genul acesta de atașament determină o persoană adultă care evită să între în contact cu propriile emoții, evită să își comunice sentimentele către ceilalți și adesea evită intimitatea emoțională. Și știi de ce? Exact, te-ai prins: pentru a nu suferi. Evit sa simt, deoarece lumea e rea si ma face sa sufar.

Atașament ambivalent, ceea ce înseamnă că părinții uneori erau responsivi la cererile copiilor, alteori îl ignorau. Iar copilul și-a creat o schema nesigură de relaționare. Adulții care aparțin acestui tip de atașament, sunt adulți care nu au o constanță în apropiere și care au reacții de o intensitate emoțională foarte mare. Ei tind să perceapă apropierea la un nivel foarte intens dar și respingerea ca pe o rană foarte adâncă întipărită pe corpul lor ireversibil.

Atașament dezorganizat care presupune că părinții, figurile primare din copilăria mică au indus frica și teroarea în copil dacă acesta prezenta semne că ar avea o nevoie ce necesită satisfacere. Mai mult decât atât, copilul a ajuns să se simtă vinovat pentru nevoile și cererile care veneau de la el însuși, din dorința de a regla imaginea pe care și-a creat-o despre părinții lui și din nevoia de a le făuri o percepție pozitivă a acestora. Și este foarte posibil ca acest gen de copii să dorească să inverseze rolurile și să devină ei părinții părinților lui, controlându-le comportamentul și astfel asigurându-se că mediul în care trăiesc poate fi sigur și pentru ei. Sunt adulți obsedați de control și care nu se așteaptă să primească nimic bun de la viață. Această formă de atașament a reușit să le modeleze stima de sine în sens negativ. Si astfel, lumea e rea, intreaga lume.

În lumina celor prezentate mai sus putem lesne să înțelegem cum unii oameni se învârt în jurul unui tip de relaționare toată viața și cum întâlnesc exact acele persoane care le mențin schema de relaționare. Oamenii nu se îndrăgostesc întâmplător, nu se se simt atrași de unele persoane într-o măsură mai mare decât de altele, într-un mod cu totul întâmplător. Nu rămân în relații de prietenie sau la un loc de muncă după principii guvernate de hazard. Există un sens în toate alegerile acestea și sensul e dat de istoria de viață a fiecăruia. Atragem și menținem în viata noastră ceea ce credem și ritmul cu care ne-am obișnuit deja.

Întrebarea e ce putem face dacă vom constata că facem parte din categoria unui tip de atașament nesecurizant și cum putem schimba asta devenind persoane cu atașament securizant?

Ei bine, dacă la o analiză mai atentă îți dai seama că faci parte dintr-o categorie de oameni cu atașament nesecurizant, observă cum îți determină acest mod viața și alegerile. Fii atent dacă nu cumva ai la îndemână să faci alegeri mai reușite și cum te implici tu în relația cu acei oameni. Pune-ți întrebarea ce faci tu pentru acele relații și ce oferi. Pentru că și acest lucru este important. Nu poți pretinde ca celălalt să fie responsiv la tine și la nevoile tale dar tu să nu oferi reciprocitate.

Concluzia e că forma de atașament se poate corecta în timp dacă vom dori să facem asta în mod conștient (și uneori inconștient, ținând seama de nevoia interioară de a crea o lume în care să ne simțim iubiți și să iubim la rândul nostru), alegând prieteni, o relație de cuplu cu care să avem un schimb securizant ori mergând în terapie și având o primă relație cu atașament securizant chiar cu terapeutul. Deoarece una din misiunile acestei relații terapeutice este să ofere clientului un model pozitiv de relaționare în care el să se simtă în siguranță și capabil să își exploreze în continuare potențialul și resursele creatoare cu care natură l-a înzestrat. Sursa foto slide: www.stirileprotv.ro