Cum oprești traumele din copilărie să îți mai influențeze viața? (5 scheme emoționale de inadaptare din viața noastră)

 Câți dintre noi nu ne-am trezit la un moment dat că viața ne ducea pe un drum nedorit de noi și nu ne explicam de ce? Câți dintre noi nu ne-am lovit de conflicte repetate cu prietenii, cunoștințele sau la serviciu și întrebându-ne de ce se tot repetă aceste lucruri în viețile noastre? Doar tocmai am schimbat serviciul. Sau de câte ori nu am sesizat în viața noastră că reacționăm în mod contrar valorilor noastre și nu ne explicam de ce? Probabil că mulți dintre noi de multe ori. Ființa umană este cea mai creativă în materie de reacții și asta se datorează interacțiunii repetate cu ceilalți semeni și a vieții ceva mai complexe decât a fericitelor patrupede. 

Sursa foto: e-flame.blogspot.com

În acest articol voi face o scurtă trecere prin cele ce se numesc scheme emoționale de inadaptare. Sună prea pompos? Te rog să nu te grăbești să pui etichetă, ai să vezi că este mai simplu decât ai crezut. De când suntem mici ne lovim cu diverse situații. Unele sunt încununate cu succes, altele nu și atunci găsim strategii de a întoarce eșecul în favoarea noastră. Uneori strategia aleasă de noi este una cu gânduri, emoții și reacții negative dar asta nu o împiedică să se perpetueze și să ne conducă viețile ulterior. După ce vei citi acest articol, mi-aș dori să se întâmple următoarele:

1. Să identifici schema sau schemele de inadaptare pe care le-ai reținut în comportamentul tău
2. Să conștientizezi posibilitatea de a schimba aceste scheme în viața ta și să ai curajul să o faci
3. Să înlocuiești aceste scheme de inadaptare cu alte scheme adaptative și care îți aduc foloase și armonie în relațiile tale cele mai importante. Acest pas se va întâmpla în timp dar important este că acum mai mult ca niciodată ai șansa să te gândești serios să îl faci. Ți se va schimba viața în bine și te vei simți ca o floare de lotus care crește măreață și se desăvârșește în contrast cu mediul în care a trăit – o baltă plină cu mâl. Ești pregătit? Să începem! 🙂
   

  Mai întâi vreau să menționez că este un articol ceva mai lung dar eu cred că merită să ai răbdarea să îl parcurgi pentru că atunci când e vorba de calitatea vieții tale eforturile pălesc în fața rezultatelor. Oricum ai trăit până acum subjugat de aceste reacții nepotrivite, ce mai contează 10 minute?

 Vreau să mai spun de asemenea, că suntem cu toții diferiți și unici și aceste descrieri sunt cu caracter general. Ele se pot potrivi perfect cu situația ta sau nu chiar atât de bine. Depinde însă și de priceperea ta să le extinzi înțelesul în viața ta. Primești această provocare? Cred că da, din moment ce ai ajuns cu cititul până aici.

Traumele din copilărie îți pot influența modul de a te raporta la lumea exterioară. Iată cum:

1. 

   Sursa foto: cronicavj.ro

   Abandonul -€“ acest tipar își are originile în copilărie când poate am fost sau doar ne-am simțit părăsiți de unul dintre părinți din cauza unui deces sau a unui divorț. Abandonul se resimte și în cazul în care părintele nu pleacă fizic, însă este indisponibil deoarece suferă de o boală psihică și nu poate intra în contact autentic cu noi, este alcoolic sau o persoană irascibila și în permanență nervoasă din care cauză ne este teamă să o abordăm. Ce se poate întâmplă în relațiile de cuplu de mai târziu? Persoana în cauză va simți nevoia în mod compulsiv să fie reasigurata că nu va fi abandonată. Va sufoca partenerul cu această reasigurare cerută în mod repetat și inevitabil îl va alunga pe acesta de lângă ea, confirmandu-și și întărindu-și încă odată teama de abandon. Sentimentele pe care le putem avea în această situație pot fi sentimente de frică și panică ce se activează ori de câte ori relația este în pericol sau cei doi trec printr-o ceartă câtuși de mică. Poți renunța în timp la acest tipar dacă l-ai sesizat în viața ta, fiind conștient din ce în ce mai mult de sentimentele negative pe care le trăiești și învățând să crezi că oamenii nu te vor abandona chiar dacă veți trece prin obstacole împreună.

2. 

   Sursa foto: www.clinica-anima.ro

   Privatiunea. Ai avut momente în viața ta când ai simțit că ce spui tu nu contează pentru ceilalți? Te-ai simțit neimportant și mic în relațiile cu alții. Ți se întâmplă și acum? Acesta este sentimentul de privațiune. În copilăria ta probabil că au existat momente când părinții erau prea ocupați cu munca și probleme de-ale lor ca să te mai audă și pe tine când cereai ceva. Așa ai ajuns să crezi că nevoile tale nu sunt deloc importante și nimeni nu va face vreun efort să te asculte sau să te audă și pe tine. Mecanismul privațiunii atrage după sine sentimente de tristețe și dezamăgire. Persoanele care l-au trăit se simt triste și dezamăgite. Pot să ceară foarte mult de la ceilalți pentru a compensa lipsa pe care au trăit-o, iar ceilalți să nu le înțeleagă pretențiile exagerate. La polul opus, unele persoane care au trăit privatiunea pot să fie chiar ele niște persoane ofertante care te copleșesc cu atenția lor și sar în ajutorul tău înainte de a le-o cere. Ele de fapt încearcă să fie părintele afectuos pe care nu l-au avut și sunt părinți grijulii chiar pentru „parintele indiferent”. Se simt însă dezamăgite pentru că nu primesc înapoi aceeași atenție și grijă. De fapt ele se așteaptă ca ceilalți să le citească gândurile și să fie la fel de ofertante ca ele. Pe de altă parte ei par atât de puternici și par să se descurce atât de bine încât nimeni nu își pune problema că ar avea și ei, la rândul lor nevoie de ajutor. Avantajul acestei reacții este că persoana în cauză devine devreme adultul responsabil, însă dezavantajul constă în faptul că ea consumă multă energie și se simte istovită la un moment dat de propria sa reacție. Acești oameni de obicei își aleg meserii precum asistenți medicali, asistenți sociali, psihologi.

3. 

   Sursa foto: jenichiriac.ro

   Subjugarea. Senzația că altcineva trebuie să aleagă pentru tine fără ca tu să ai ceva de spus este datorită mecanismului de subjugare. Foarte probabil, părinții tăi sau unul dintre ei erau niște persoane dominatoare care nu îți lăsau spațiu să alegi pentru tine, însă îți impuneau ceea ce doreau ei. Părinții extrem de autoritari fac adesea această greșeală. Ei nu acordă încredere în alegerile fiului sau fiicei ei și cred întotdeauna că ei aleg mult mai bine și ca atare, își exercită acest „drept”. Persoanele care au trăit în aceste condiții, de obicei cred că părerea lor nu contează și cu atât mai mult nevoile lor. Ei nu își vor comunica preferințele, fie că este vorba despre o alegere banală cum ar fi alegerea unui film, a unei piese de teatru sau chiar a unei locuințe. Își vor alege exact persoane dominatoare cu care vor relaționa și vor aștepta ca ele să le domine și să le conducă viața. Am scris despre acest lucru și în acest articol: Mamă, tată sunt aici! Mecanismul subjugării alimentează sentimentul de furie. De obicei acești oameni dominați de alte persoane dezvoltă o frustrare care se poate transforma oricând în mânie.  Reacțiile pe care acestea le pot avea sunt și aici diverse. Ele pot de exemplu să se transforme în răzvrătiți care refuză părerea celorlalți. De asemenea se poate să evite atașamentul pentru a nu ajunge cu acea persoană să fie dominată din nou. Sau se pot supune. Preferă să tacă și să îi lase pe ceilalți să își impună părerea pentru a menține o aparentă pace în casă. Însă mai devreme sau mai târziu va exploda mânia din interior sau dacă nu, aceasta va face ravagii chiar în interior.

4. 

   Sursa foto: baby.unica.ro

   Neîncrederea. Neîncrederea în oameni se dezvoltă adesea ca urmare a unui abuz în copilărie. De obicei aceste persoane ajung să creadă că nu se merită să ai încredere în ceilalți și își construiesc cu greutate relații de prietenie. Ele percep mediul în care sunt și oameni ca fiind ostil, ca o permanentă amenințare. Sentimentul cultivat este cel de frică permanentă și precauție, aproape paranoidă. De multe ori aceste persoane își aleg în mod inconștient exact persoane de neîncredere care le trădează și care vin să le confirme ideea că nu se merită să ai încredere în alți oameni. Sau în celalat caz, ajung să se atașeze în mod exagerat de p persoană și să o divinizeze, după care, trădați fiind de aceasta, o văd ca fiind nedemnă de încredere și asta îi întărește încă odată ideea de a nu se încrede în ceilalți. Este foarte posibil ca acești copii victime să devină adulții agresori de mai târziu (statisticile au arătat însă că foarte puțini copii agresați devin agresori). În cazul în care au fost agresat fizic, aceștia au tendința de a fi critici în cuvinte și malițioși. În cazul abuzului sexual, mai ales dacă a fost săvârșit de o persoană apropiată cum este tata, un unchi, verișor, cineva din rude, această persoană va fi ferm convinsă că absolut nimeni nu este de încredere, având în vedere că familia și cei apropiați au dezamăgit-o. Este bine ca un astfel de om să apeleze la serviciile unui terapeut care îl va ajuta treptat să își cultive încrederea în ceilalți din momentul în care se va stabili o relație de încredere între cei doi.  

5. 

   Sursa foto: ssoana.wordpress.com

   Imposibilitatea de a fi iubit. Te-ai temut vreodată că cel de lângă tine (fie că e prieten sau partener de cuplu) dacă va afla cum ești cu adevărat nu te va mai iubi? Așa funcționează această schemă. Ea are originea tot în copilărie când se poate că erai criticat și blamat în fiecare clipă de către părinții tăi. În acest fel, în interiorul tău s-a dezvoltat sentimente de rușine și tristețe și ai ajuns să nu mai ai încredere în tine. Este foarte posibil ca și tu se te critici și să îți găsești mereu defecte. Normal că ajungi să te întrebi dacă cineva te-ar mai iubi dacă ar afla cine ești cu adevărat. La această schemă, ca și la celelalte, există mai multe reacții posibile. Astfel, sunt persoane care sunt total convinse că ceva din personalitatea lor le face să nu fie demne de iubit și nu au încredere în ele însele, arătând acest lucru. Altele pot compensa prin afișarea unei atitudini încrezute, prezentându-se în fața celorlați că fiind brave și reușind astfel să ascundă sentimentul real de neîncredere în sine. În orice caz, se pare că o consecință importantă a acestei scheme este evitarea intimității emoționale pentru a nu deveni vulnerabile în fața posibilelor critice din partea celor la care țin. Despre mecanismul intimității emoționale am scris două articole: Ce cauți tu…în viața mea? și Despre intimitatea emoțională. Aici poți găsi beneficiile intimității și motive foarte bune care să te determine să iei decizia de a o trăi în relația cu cei apropiați. 

Acestea sunt scheme de inadaptare construite în interacțiunea cu familia. Mai sunt și alte scheme pe care le construim mai târziu în relația cu ceilați, prieteni sau cunoscuți. Printre acestea pot enumera: vulnerabilitatea, eșecul, perfectionismul, îndreptățirea. Acestea nu le voi detalia aici, poate într-un articol viitor dacă voi considera că este cazul. Ca și observație, aceste tipare pot funcționa în grup sau singulare, în funcție de experiența fiecăruia. Cert este că prezența lor în viața noastră ne împiedică să ajungem la adevăratul nostru sine și să ne desăvârșim potențialul unic creator. De aceea merită să ne gândim serios să renunțăm la ele. Modalitatea cea mai simplă este prin contemplație (am explicat în acest articol ce  înseamnă mai exact – Contemplația

  – , proces pe care l-am detaliat în acest articol  – 5 motive care să te determine să renunți la comportamentele nocive.

 Dacă ai identificat schemele după care tu ai funcționat și încă funcționezi, nu te neliniști, să știi că nu ești singurul în această situație. Într-o anumită măsură, fiecare dintre noi deținem sau am deținut astfel de scheme care ne-a îngreunat relaționarea cu ceilalți și ne-a îndepărtat de noi înșine. Important este să le conștientizam și să începem să renunțăm la ele, găsind modele noi de a ne raporta la ceilalți și de a-i privi. De aceste lucruri depinde succesul nostru personal, profesional dar și calitatea vieții pe care o obținem prin armonia interioară și împăcarea cu sine. Putem depăși singuri aceste modele comportamentale sau putem să cerem ajutorul unui terapeut. Important este să începem să facem ceva. Tu ce te-ai gândit să faci?

 Dacă alegi metoda contemplației, te aștept să îmi spui cum a funcționat și până unde ai ajuns folosind-o.

 Bibliografie: 

 Bennett-Goleman, Tarra, 2002, Alchimia emoțională, Editura Curtea Veche, București