Cu toleranta, despre homosexualitate

Cand eram in ultimul an la master, imi aduc aminte ca in acea perioada s-a facut o parada a homosexualilor in Romania, sau un eveniment de acest gen. Si tot atunci, daca deschideam televizorul vedeam emisiuni pe aceasta tema unde diferite persoane publice erau invitate sa isi dea cu parerea referitor la acest subiect. Am fost socata sa vad atunci foarte multi oameni care isi exprimau cu inversunare ura fata de niste fiinte diferite de ei. Cu nonsalanta, nu se sfiau sa arunce cu noroi in semenii lor cu o orientare sexuala diferita. De parca nu erau de pe aceeasi planeta, si mai mult, parca ei nu erau oameni cu sentimente, nevoi, pasiuni, dorinte ca cei care le semnau atat de usor sentinta.

Ceea ce m-a surprins si mai mult a fost ca cei care se credeau in masura sa judece pe cei care au avut curajul sa isi asume in fata tuturor diferentele, nu erau persoane in varsta, ci erau chiar tinere si poate ca m-as fi asteptat ca generatiile mai noi sa aiba o alta toleranta fata de acestia. Dar nu. Nu a fost asa, si nici nu are rost sa reproduc aici reactia lor pentru ca dupa parerea mea nu este demna de urmat si nu ajuta societatea sa evolueze si nici pe noi toti sa devenim mai buni.

Ceea ce am observat destul de des este ca inclinatia spre religia crestin-ortodoxa este direct proportionala cu reactiile de aversiune  fata de homosexualitate. Cu cat cineva este mai dogmatic, cu atat este mai inversunat impotriva oamenilor cu orientare homosexuala. Argumentele principale sunt: in primul rand, homosexualitatea nu este o modalitate de reproducere, iar Dumnezeu a facut posibila uniunea dintre barbat si femeie doar din acest motiv, restul motivelor fiind considerate pacate capitale, iar uniunea dintre doi oameni de acelasi sex este anormala si impotriva firii; in al doilea rand homosexualii nu pot fi niste modele pentru copiii acestei societati si de aceea, ei nu trebuie sa isi faca publica orientarea sexuala. O persoana religioasa imi spunea la un moment dat ca este impotriva asumarii identitatii homosexuale si ca persoanele in cauza ar trebui sa o ascunda, daca totusi nu se pot impotrivi acestei porniri pacatoase.

Totusi, eu cred ca 2000 de ani de civilizatie nu au fost in van. Cred ca am avut timp suficient sa ne dam seama de limitele cartii de referinta ce apartine religiei care s-a bucurat de cea mai mare popularitate si care a convertit un numar considerabil de oameni intr-un timp foarte scurt.

Asadar, cred ca suntem suficient de evoluati sa ne dam seama ca sexualitatea nu este doar cu scop reproductiv. In timpul actului sexual, in corp au loc un set de reactii chimice, iar aceste reactii cat si absenta lor au o influenta asupra sanatatii psihice individuale.

Cat despre faptul ca homosexualii pot reprezenta modele in societate si pot influenta copiii si viitorii adulti, consider ca nu are o baza solida. Un copil se formeaza mai intai in propria familie. De aceea cei care constituie in prima faza niste modele pentru copii sunt chiar parintii acestora. Daca acestia sunt modele echilibrante pentru cei care le transmit mai departe genele, nu exista motive serioase de ingrijorare. Un copil cu parinti care detin „coloana vertebrala” va sti sa faca diferenta intre bine si rau si sa isi asume alegerile potrivite pentru el la maturitate. Fara aceste modele primordiale, prezenta sau absenta homosexualilor in societate nu va face din acesti copii niste oameni mai capabili decat pot fi. In plus, exista deja niste modele de criminali, violatori si agresori promovati intr-o forma voalata in cadrul stirilor care sunt difuzate in plina zi si la care au acces atat adultii, cat si copiii. Homosexualii nu sunt modele nefaste intr-o masura mai mare decat categoriile mentionate mai devreme. Daca ar trebui sa se ingrijoreze acesti parinti, ar trebui sa o faca numai pentru ca odraslele lor sunt expuse atat de usor agresivitatii din media, si de multe ori cu acordul lor, chiar daca nu asumat.

Cand a avut loc acea parada a homosexualilor, ma intrebam din ce motiv reactioneaza atat de multi oameni atat de agresiv la adresa lor. Si raspunsul pe care l-am gasit atunci si consider si acum ca e cel mai fondat este asumarea actiunilor celorlalti si lipsa granitelor. Cu alte cuvinte, ne responsabilizam adesea pentru actiuni, alegeri, moduri de manifestare si chiar pentru vieti care nu ne apartin. Daca am fi pe deplin constienti de propria persoana nu ne-ar fi greu sa ne oprim din judecat, blamat si aruncat cu pietre. Am sti ca nu e treaba noastra cum isi traiesc altii viata, am fi constienti de faptul ca atata timp cat nu am trecut prin diverse situatii nu avem cum sa stim dinainte cum am reactiona si mai ales am fi constienti de un adevar atat de promovat in ultimul timp dar atat de incalcat prin actiunile pe care le intreprindem. Acest adevar este ca SUNTEM ASEMANATORI DAR DIFERITI. Realitatea interioara este prea mititica sa cuprinda mii si milioane de realitati interioare. Chimia din corpul nostru este diferita de chimia din alt corp.

Si cei care sunt homosexuali au povestea lor, au realitatea lor interioara, au motivatia lor, care uneori poate tine de gene (si acest lucru este demonstrat, mai ales de animalele homosexuale, care cel mai probabil nu fac lucruri impotriva instinctului natural) sau poate tine de factori de mediu. Cert este ca atata timp cat nu suntem ca ei, nu ne putem permite sa ii judecam si mai ales sa ii blamam. Putem sa le respectam trairile, fiind constienti de trairile noastre si asumandu-ni-le doar pe acestea din urma. Pretinzand ca stim adevarul absolut despre viata si moarte nu facem decat sa ne trasam propriile limite. Cu propriile maini.

Atitudinea de neacceptare fata de acesti oameni nu ii va ajuta sa devina heterosexuali, dar ii va „ajuta”sa se simta nerecunoscuti, neintelesi, judecati, drept pentru care reactia lor va fi de razvratire impotriva celor care manifesta aceasta neacceptare fata de ei. Comportamentul lor nu se va imbunatati, insa se vor simti indreptatiti sa isi afirme sexualitatea si cu mai mare vehementa decat au facut-o pana in acel moment.

Pe cand, la polul opus, atitudinea de acceptare, toleranta, binevointa fata de ei poate avea efecte terapeutice, vindecatoare. Poate ca nu vor deveni cum a definit majoritatea, normali, insa vor sti sa isi manifeste preferintele sexuale cu o anumita masura, fara sa deranjeze pe ceilalti din jur.

Si aceste lucruri sunt valabile si in alte cazuri, definite de societate ca fiind atipice.

Nu as fi scris despre acest subiect, daca nu as fi intalnit inca o persoana de curand care s-a grabit sa imi tina un discurs gratuit despre cum ar trebui sa iubim si mai ales pe cine.

Nu m-am putut abtine sa nu ii vin in intampinare cu replica. In felul meu, iata.