Inchisoarea ingerilor pacatosi (comunicarea in cuplu)

               „De ce sa ii spun ca il iubesc? Ca sa ma aiba la mana dupa aceea? O sa creada ca sunt proasta si slaba. Si o sa faca apoi ce vrea din mine. Mai bine sa nu stie.”

               „Sa ii spun ca sufar pentru ca ea nu este langa mine? Nu in niciun caz. Este adevarat ca m-a facut sa sufar enorm cand a plecat, dar nu. Nu trebuie sa stie asta.”

                Cunosti si tu persoane care gandesc asa vizavi de partenerul de viata? Ultima afirmatie din aceasta categorie, pe care am auzit-o a fost din partea unei femei si suna asa: „Daca imi spune ca ma iubeste si se poarta frumos cu mine inseamna ca este un sclav”.  Citind invers, lucrurile stau asa: „Ca sa nu il consider un sclav trebuie sa se poarte urat cu mine si sa nu imi spuna ca ma iubeste”.

                Cand aud un adolescent vorbind asa, ma gandesc la faptul ca adolescenta este o perioada derutanta pentru majoritatea dintre noi si in aceasta perioada in care se cristalizeaza personalitatea si se contureaza principiile de viata se poate ca multi dintre noi sa hoinarim pe cai gresite mai ales daca modele echilibrante din jur ne lipsesc. Poate ca acel adolescent, dupa ce se va lovi de obstacolele create tocmai de existenta acestor concepte gresite despre viata, va avea o sansa sa realizeze ce impact au aceste credinte pentru el, va invata din experienta traita si isi va revizui atitudinea (desi acest lucru nu este garantat).

                 Dar cand imi este dat sa intalnesc oameni in toata firea care gandesc in acest fel, ma intristez pentru ca vad in ei copilul care refuza sa creasca. Si cand spun copil, de aceasta data ma refer la imaturitate. Este trist sa vezi oameni care isi creaza in jur propriile inchisori si care vor cu tot dinadinsul sa se autosaboteze. Sunt persoane ajunse la maturitate fizica dar la care, dezvoltarea in plan psihologic, emotional a stagnat demult.  Mai mult, datorita mediului propice, aceste atitidini si comportamente au devenit niste stereotipuri care se transmit de la o generatie la alta. Este vorba despre comunicarea in cuplu.

                  Acestor persoane le este frica sa traiasca intimitatea emotionala asa ca se ascund in spatele unei aparente insensibilitati. Isi gasesc parteneri care sa se muleze pe acest tipar si care sa ii completeze la acest nivel. Isi gasesc exact partenerii care le confirma ca a-ti exprima sentimentele este o nerozie si de cate ori se intampla, lucrurile sfarsesc prost. Si in acest fel nu isi acorda nicio sansa la schimbare. Realitatea lor este definita de aceasta perceptie deformata. Poate ca nu intamplator, in manualul de psihologie de clasa a X-a perceptiile deformate desemneaza niste iluzii. Iluzii care nasc deziluzii si suferinte neasumate.

                 Viata de cuplu nu trebuie sa fie covarsitor de apasatoare ca sa stii ca exista. Cei doi parteneri nu trebuie sa se raporteze unul la celalalt ca si cum ar fi dusmani. O femeie nu trebuie sa fie umilita de iubitul ei pentru a sti ca exista. Un barbat are dreptul sa planga daca simte sa faca asta si daca partenera lui l-a dezamagit, fara ca cineva sa il condamne pentru asta.

                  Daca faci parte dintr-o relatie in care iti e teama sa te exprimi liber, ceea ce lipseste este intimitatea emotionala. La baza acestei componente cheie dintr-o relatie autentica se afla comunicarea sincera, onestitatea, curajul de a te autodezvalui in fata celuilalt fara niciun fel de teama. Dar toate astea nu ar fi posibile daca increderea in cealalta persoana nu exista.  Dar ai idee de ce increderea in celalalt nu exista? Te gandesti ca este din cauza partenerului? Realitatea este alta. Tu nu poti acorda credit celuilalt deoarece nu dispui personal de aceasta insusire. Neincrederea este in tine dar in final ajunge sa se reflecte in el. Nu crezi asta? Sa stii ca este adevarat. Apropo de acest lucru, am sa iti spun un secret: cand intalnesti pe cineva suspicios si care interpreteaza tot timpul activitatea si intentiile celorlalti ca fiind negative, fara a cunoaste acei oameni indeaproape, sa stii ca face acest lucru pentru ca el insusi este in stare sa procedeze in acel mod. La fel este si cu neincrederea in ceilalti. Daca esti o persoana sincera, nu ai motive sa pornesti de la premiza ca ceilalti te mint. Poti sa ajungi la concluzia aceasta numai in timp, dupa ce comportamentul lor ti-a demonstrat acest lucru. Insa asta nu ar trebui sa-ti influenteze parerea personala despre oameni in general. Daca cineva te-a dezamagit, nu inseamna ca toti oamenii sunt la fel.

                   Revenind la topicul acestui articol, o relatie fara intimitate emotionala este o relatie fara continut, doar de suprafata. Dar spune-mi, tu te poti hrani cu ambalajul unui aliment? Relatiile fara intimitate emotionala asta sunt: niste ambalaje necomestibile, care polueaza mediul, in acest caz mediul nefiind altul decat cei implicati in relatiile respective si victimele colaterale (copiii de cele mai multe ori). Spui ca te multumesti, totusi doar cu ambalajul? Nu te cred! Altfel nu te numarai printre cititorii acestui blog.

               Este atat de frumos sa iubesti pe cineva si sa ii spui asta! Iubirea reprezinta un sentiment care iti reda plenitudinea fiintei, te face sa te simti intreg, implinit, desavarsit. Si este pacat sa fie umbrita de sentimente de teama, rusine sau orgoliu. Cand iubesti cu adevarat pe cineva daruiesti neconditionat si fara rezerve tot ce ai mai bun. Si asta nu inseamna ca esti slab, ca nu ai valoare ca om si ca nu meriti sa fii apreciat. Ci dimpotriva, esti puternic, ai un potential valoros pe care il fructifici, si pentru toate astea meriti toata aprecierea partenerului. La acest nivel, este important sa existe echilibru intre a darui, a primi si a refuza. De aceea, viata iti ofera ceea ce esti pregatit sa primesti dar si sa oferi.

                 In incheiere, as vrea sa precizez ca am scris acest articol la sugestia unui cititor special pe care il apreciez si cu a carei gandire rezonez in multe privinte. Vreau sa ii multumesc pentru implicare.