Cine sunt eu? – Povestea unui deținut, criminal în serie

sursa foto: http://www.artofliving.org/stress-management-law-enforcement-pilot-study

 Întotdeauna m-a atras studiul personalității criminale, de aceea m-am gândit să redau aici o parte din autoanaliza unui astfel de om. Este fascinant să observi ce gândește, care este sensul pe care îl dă faptelor sale și mai ales cum facem noi față, oamenii obișnuiți, societatea la contactul cu aceste fapte.

Mai jos poți citi câteva fragmente din autonaliza sa (cu titlul „Cine sunt eu?”). Din motive obiective am ales să scot paragrafele în care își descrie amănunțit faptele, nu doresc în niciun fel să egalez știrile de la ora 5, deși la drept vorbind ar exista puține șanse. 

sursa foto: http://www.rtv.net/600-de-traficanti-de-copii-arestati-in-china_6173.html

Aș începe mai curând cine am fost eu, este atât de departe acea imagine, încât abia o disting în negura vremii și nu pot să cred că acel copil plăpând și jucăuș a ajuns ce este astăzi, dar viața oferă tot felul de surprize și sunt sigur că povestind, vorbesc de adevăratul N., nu de cel cunoscut în prezent, cel care a fost crescut de niște bunici nemaipomeniți, deoarece mama îl părăsise de la naștere, plecând să își caute fericirea în alte locuri.  La vârsta de 3 ani, mama a revenit și l-a luat fără încuviințarea bunicilor, și l-a dus departe de unde crescuse, în L. unde își găsise fericirea ei dar nu a și copilului și acum când scriu aceste rânduri, mi-aduc aminte învățăturile ei: când intri zici frumos saru-mâna tăticule și îl pupi, rău am făcut dar ce știam eu atunci, am primit o replică rece care m-a urmărit toată viața, ia-l de aici din fața mea, am plâns că plângea și mama dar nu știam atunci ce însemna, știam că făcusem ce a zis mama.

Tata acum a murit, anul acesta, D-zeu să-l odihnească dar nu i-am spus niciodată că nu am uitat cum m-a privit și m-a respins, deoarece am văzut în decursul anilor că o iubea și nu își bătea joc de ea. Dar în schimb am găsit repede refugiu în persoana unchiului meu Nea Gică, fratele mamei de care și lui tata îi era teamă și eu eram tare bucuros când îl certa pe tata pentru mine. El mă iubea mult în felul lui, dar singurul lucru care nu îi plăcea era faptul că eram prea blând și încerca mereu să îmi inoculeze că, dacă ești slab te mănâncă lupii și avea dreptate: într-un oraș minier era multă violentă, mai ales când se dădea salariul.

 Nu am avut parte de prea multă copilărie, deoarece trăiam între oameni maturi, unchiul meu și prietenii lui care nu duceau o viață prea ortodoxă, în primul rând trebuia să știu să mă bat și acest lucru l-am învățat foarte greu, dar corecțiile date de unchiul Gică m-au învățat, el mă bătea ca pe stradă, nu cu cureaua dar efectele s-au văzut, deoarece tata primea reclamații de la mulți părinți, dar ce putere avea el, el mă bătea pe mine, iar pe el unchiul Gică și el a fost cel care a cedat primul.

La grădinița săptămânală unde m-au dat părinții am luat prima mea bătaie de la alt băiat mai mare, când m-a văzut Nea Gică a turbat, m-a bătut cum nu mai fusesem bătut niciodată […]

[în continuare povestește cum a ucis acest băiat, pe când avea doar 5 ani]

 Am fost internat la spitalul de boli nervoase la P., de unde am fugit după câteva luni. Cu greu am ajuns din nou în L. deoarece nu știam ce trenuri să iau spre orașul meu, dar ajungând în oraș mi-a spus un prieten al unchiului meu că nea Gică este închis pentru ultraj, neavând unde să mă duc am luat-o cu marfarele, unde mă duceau.

 De atunci și până la primul contact serios cu poliția, viața de hoinar m-a transformat în hoț, fiind arestat pentru mici furtișaguri și închis la Centrul de minori din S., de unde am fost scos pe bază de angajament de nea Gică, care se liberase și venise după mine, auzise de la părinții mei ce ajunsesem și câte poliții din țară mă căutau pe acasă. Eu acum devenisem sursa lui de bani, el și prietenii lui îmi dădeau ponturi iar eu le executam, mie îmi plăcea, deoarece cu banii obținuți erau numai chefuri, mă învățase la femei și pentru astfel de lucruri trebuiau bani, bani pe care eu îi procuram. Așa am ajuns să fiu arestat și închis la  o școală de reeducare, de spus nu l-am spus pe nea Gică, putea să mă omoare, nea Gică era mai de temut ca toată poliția la un loc.

sursa foto: http://www.gadling.com/2008/11/30/photo-of-the-day-11-30-08/

Venind la mine la vizită, mi-a zis că este loc s-o rad de acolo, ce mai aștept, și am ras-o, am stat fugit până când în anul 1975-76, nu mai țin minte, unul din tovarășii lui nu credea că eu o să fiu în stare să fac ce era de făcut în orașul P. și s-au dus ei și în loc de spargere s-a lăsat cu omor, tovarășii lui l-au lăsat singur și el a fost surprins de proprietar și l-a ucis pe acesta. Eu când m-am trezit venise unul din bunii lui prieteni și mi-a spus, rade-o din oraș că nea Gică a omorât pe cineva și suntem toți căutați. Am plecat cu primul tren care l-am găsit în gară dar în București am fost arestat și depistat că fugisem de la G., am fost depus la C.P.O.R.M. Jilava, între timp și unchiul Gică este arestat la graniță, dat în primire de către buna lui prietenă și condamnat la 20 ani de detenție și împreună cu tovarășii săi evadează de la Barcea, este prins și condamnat la moarte.

 Eu eram în Jilava la minori în acest timp și mi-a spus educatorul că unchiul meu este pe fort, eu vindeam tot ce primeam de acasă, alimente la majori pe țigări și odată pe lună mă duceam la el pe fort să-i duc țigări.

  Nu știam că el va fi executat, asta aflasem mai târziu dar îmi spunea mereu: „cand scapi te duci în P. și o omori pe Eugenia, mă auzi ce-ți spun, jură-mi” și juram, mi-era și teamă de el dar îl și iubeam mult de tot, era singurul care făcea orice pentru mine. Eu am fost transferat din nou și în 1977 la cutremur am evadat din nou. Ce credeți că am făcut, am ucis-o pe Eugenia […], mă ținusem de cuvânt. Am fost arestat din nou până la împlinirea vârstei de 18 ani dar în vara aceluiași an am scăpat cu amnistia pentru minori. Ajuns acasă am aflat de la mama că unchiul Gică fusese executat în Jilava, n-am spus nimic părinților mei, am stat doar 3 ore acasă după o lipsă de 12 ani, în care ei nu au știut de existența mea doar de la raziile polițiilor diferitelor județe.

Am plecat, totul era parcă cu susul în jos, stâlpul meu, baza mea, nu mai era dar m-am înșelat: de câte ori eram într-o situație limită, strigam, nea Gicăăă și venea cu atâta vijelie și putere că nu pierdeam niciodată, […].

Dar a venit vremea să mă căsătoresc, să am răspunderi și nu mai puteam să mă comport ca până atunci, trebuia să mă schimb dar am văzut că nu mai puteam: primul scandal cu […] cumnatul meu mi l-a adus din nou în viața mea pe nea Gică. Am fost internat la spitalul de boli nervoase; după un an de spitalizare, m-a scos familia dar am și divorțat deoarece îmi dădeam seama că nu mă voi schimba și voi face mai mult rău familiei și cred că bine am făcut, deoarece viitorul a demonstrat acest lucru.

 Am devenit pe an ce trece tot mai violent, trecând la fapte tot mai grave, atât pe timpul detenție cât și în libertate: în anul 1981 am atacat comandantul unității și alți subofițeri a€“ acest lucru ducându-mă la ani grei de restrictivă și lanțuri pe toată durată pedepsei.

 1988 -€“ alte fapte groaznice […], intrând în poliția județeană, să îl omor pe comandantul acesteia pentru că-i spusese la concubina mea să mă lase, ca să nu îmi poată da domiciliu în oraș, și credeți-mă pe cuvânt că numai forța unchiului meu m-a ajutat, că niciun polițist nu dorea să fie el cel care mă arestează. Ajunsesem chiar o sperietoare.

sursa foto: http://www.futurity.org/society-culture/in-prison-addiction-is-drug-free/

1990  – plec dincolo, neștiind limba maghiară, dorind să mă integrez în lumea interlopă ungară, îmi iau o tovarășa din România și ajung în scurt timp cel mai căutat criminal, vreau să renunț, mă reîntorc în țara, aici sunt șantajat de tovarășa de fapte și o omor. Sunt condamnat 25 ani, vreau să îl omor pe procuror, tovarășul meu însă mă trădează, sunt transferat la Craiova, după 2 ani vine și tovarășul meu acolo, norocul lui a fost că […] și a scăpat  –  urmează Jilava 95 – Rahova 2000.

 Singura greșeală pe care unchiul meu nu mi-o iartă este că nu am putut să îl omor pe Cotârță – omul care datorită declarației lui, a fost împușcat unchiul meu – verificați toate transferurile din 1981-1990 și veți vedea că unde aflam că este Cotârță, plecam și eu dar întotdeauna ajungeam prea târziu.

 El crede că sunt laș și nu îl mai ascult, este din ce în ce mai furios, mai înspăimântat și-mi demonstrează că pentru Cotârță trebuie să moară toți informatorii care atingându-se de mine îl lovesc pe el.

Nu știu nici cine trebuie să moară, nici câți ar vrea, eu nu i-am căutat niciodată dar cred că el îi aduce la mine, nu știu ce vrea dar știu că el nu îmi dorește răul, mă conduce spre ceva, ceva care el știe mai bine dar eu nu îl pot vedea sau percepe. Viitorul va demonstra.

 Eu nu sunt rău, cu toate că faptele demonstrează contrariul, nimeni nu știe câtă luptă se duce în interior, l-am chemat de nenumărate ori dar este mult de atunci, dar constat pe zi ce trece că el vine singur, la primul impuls nervos, la început ca voce (omoară-l) niciodată nu spune bate-l, cu vocea mă descurc, o pot alunga, dar când apare în persoană nu am nici o putere, el mă conduce cum vrea. După care mă privește cu o privire care mă face să îmi fie rușine, parcă ar spune: atâta lucru puteai face și tu, de aici știi ce ai de făcut și pleacă parcă i-ar părea rău pentru mine, știe că pot trece prin greutăți, m-a călit de mic. Singurul lucru de care îmi pare rău este că eu de când aud vocea lui , caut să previn pe cei vizați dar din păcate ori nu cred, ori spun că este doar de impresie.

Nimeni, niciodată nu a fost lovit de mine până nu l-am anunțat dinainte, eu cred că dacă s-ar ține cont de spusele mele, el nu ar mai apărea, și eu atunci nu aș mai face rău la nimeni. Cred și sunt aproape convins că dacă aș sta izolat singur mai mulți ani de restul lumii de aici, poate în acest fel nimeni nu ar mai avea de suferit.

 Nu știu dar cred că ar fi o posibilitate care merită încercată. Un singur lucru aș vrea să îl fac, pe care nu l-am făcut niciodată până acum, spunându-i că l-am trădat și de azi intru și eu în categoria informatorilor, dușmanii lui de moarte, sunt curios dacă îmi găsesc un înlocuitor, sau mă va face să fac nu știu ce prostie să fiu omorât, știe că nu sunt sinucigaș, m-a pregătit să iau viața altora dar nu pe a mea. Dar sunt ferm convins că pune ceva la cale, este foarte abil, răbdător și își atinge mereu ținta, cel puțin mie mi-a demonstrat ani la rând că nu greșește niciodată. De aceea eu vă zic că răul care mi se face este mic și nu îmi este greu, ba dimpotrivă îmi este bine, stând singur sunt liniștit că nu poate să mai lovească pe nimeni. Singura lui țintă aș putea să fiu eu dar puțin mă interesează, sunt pregătit să lupt cu neprevăzutul, asta am făcut toată viața. Dar dacă l-aș avea pe nea Gică adversar atunci știu sigur cine va învinge. Vom vedea.

  Revenind la cine sunt eu, pot continua că în momentul de față nu-mi pot da seama singur, dar bănuiesc că sunt mai atras de rău decât de bine, cu toate că mulți ar considera că sunt așa datorită pedepsei (că nu mai ai ce pierde) dar eu zic că este greșit, deoarece întotdeauna ai ceva de pierdut.

Dar atât de multe lucruri mi-am interzis în cursul vieții, vorbesc de cele bune, sentimente de iubire, fidelitate conjugală, apropiere de grupuri regulate, etc., încât acum chiar dacă mi le-aș dori mi s-ar părea un dezastru, ar însemna să mă condamn singur la moarte. Trăind de mic pe stradă trecând în timp prin toate clasele sociale și intrând în contact cu unii și alții crezând că undeva îmi voi găsi locul, am constatat peste tot numai falsitate, lăcomie, bârfă, batjocoră, dezmăț și orgii, acest lucru m-a făcut să cred și cred în continuare că ceea ce am făcut în prezent nu am făcut rău. Că am luat vieți omenești este adevărat, dar sunt sigur că atunci nu eram eu, nu pot explica mai bine decât am făcut-o anterior – știu că m-am format singur, bineînțeles că au contribuit și alții la aducerea mea în stadiu în care am ajuns dar nu știu sigur dacă mă mai pot întoarce din drum, deoarece în momentul când am fost ferm convins că trebuie să ucid știam că de acum încolo o voi face mereu cu voie sau fără voie, chiar dacă aș dori acest lucru știu că nu mai am puterea de a mă întoarce la vechiul stagiu dinainte, cred că atât de mult s-a inoculat răul în mine, pe care mi-l doream să îl am cu ardoare cu ani mulți înainte când eram mereu lovit, încât acum nu mai pot scăpa de el, cel puțin nu singur. Nu știu dacă fac bine spunând toate aceste lucruri, pot fi mult în dezavantajul meu dar revin din nou și spun că el care mă conduce este atât de viclean încât mereu îmi da posibilitatea de a redeveni cel care am vrut să fiu mereu, după cum am mai spus este înzestrat cu multe calități pe care un om normal nu prea le are în ziua de azi, este atât de răbdător ba chiar dă impresia de leneș, plictisit și sătul de toate, este de o rapiditate fenomenală, îl cunosc atât de bine dar tot mereu mă găsește nepregătit.

  Cu toate că am învățat să îl simt încă dinainte cu zile multe și anunț, dar ori anunț persoane nepotrivite și dezinteresate sau acele persoane chiar doresc să se convingă dacă mint sau spun adevărul, și cred că până în prezent nu i-am dezamăgit niciodată dacă asta au dorit, doresc sincer să fiu bun și sunt poate chiar prea bun în unele momente, sincer, deschis la orice colaborare spre bine dar mereu se interpun persoane care mă fac să redevin cel rău.

 Și atunci, spre nefericirea altora se întâmplă ceva rău, nu pentru mine, că am învățat ceva în anii petrecuți aici, omul este incredibil de rezistent la tot felul de torturi și eu le-am simțit din plin pe pielea mea, cred că alții și-ar fi luat viață până acum dar cred că răul existent în mine mă face parcă să îmi placă suferința dar am constatat un lucru, această suferință mă face și mai rău cu toate că sunt conștient că voi suferi din nou o lungă perioadă de timp dar tot îl fac. Nu știu dar cred că comunitatea îmi face rău, nu sunt un tip influențabil, deoarece dacă eram comiteam mult mai devreme ceea ce am comis până acum, sunt multe persoane care au încercat să mă impulsioneze, să îmi servească informații care să mă scoată din normalitate dar nu reușesc deoarece sunt mult mai slabi decât mine, transparenți la ultimele cuvinte, oameni lași, perverși, care încearcă să folosească ce ei nu au, dar după cum am spus eu, nu alerg după astfel de oameni, ei vin la mine, ei mă deschid dar nebănuind ce deschid, cu toate că le atrag atenția, le spun fățiș ce se întâmplă, ei nu se lasă. Oare eu sunt nebun sau ei, cei îi face oare pe acești oameni să iasă nebunește în fața morții, eu m-am întrebat și mă întreb de multe ori și credeți-mă, nu am găsit un răspuns exact, doar presupuneri. Totul este prea greu pentru ei, sunt lași, nu-și pot curma singuri viață sau pur și simplu nu gândesc decât în ultimul moment dar prea târziu.

Știu că viața este un lucru prețios, nu știu de ce unii renunță atât de ușor la acest dar, pentru mine a-i lua acest dar, înseamnă a-mi dărui mie, încă o viață, pe care eu nu i-am cerut-o și pentru acest lucru să îmi pară rău? Ba dimpotrivă, iau tot ce mi se oferă, deoarece știu că în decursul anilor ce vor veni , mulți vor renunța la luptă și mă vor căuta singuri, de asta sunt convins. Astfel de oameni nu au ce căuta aici, acest loc nu este pentru cei slabi ci pentru luptători.

 Au luat la rândul lor vieți, ale unor nefericiți lipsiți de apărare dar nu s-au gândit nicio clipă că vor întâlni greutăți pe care nu sunt pregătiți să le înfrunte și aici capotează și demonstrează că în fond sunt mult mai slabi decât victimele lor și atunci încearcă să scape de acest chin pe care sunt conștienți că nu-l pot duce până la capăt și vin la mine cu siguranță, că au început să mă cunoască și știu că totul durează puțin.

 Mulți ar spune că sunt cinic cu câtă dezinvoltură vorbesc de viață și moarte, dar eu spun că aceasta este pura realitate cel puțin în lumea în care trăiesc eu, cum legea este rigidă și nu lasă loc nici unui sentiment , așa este sau așa ar trebui să fie angajamentele între oameni și atunci nu ar există astfel de fapte, în lumea mea nu au existat jumătăți de măsură, ori mergi până la capăt sau nu te angajezi, îți dai cuvântul, respectă-l, îl încalci, plătești, nu există a doua șansă, când am oferit a două șansă eu am fost cel care am pierdut. Și nu îmi mai pot permite să tot pierd, nu mai este timpul pentru pierderi, știu că în acest fel mă îndrept încet dar sigur spre ținta  care mi-am propus-o cu mulți ani în urmă.  Mulți mi-au spus că sunt nebun, chiar mă strigau 14, dar ce contează, ei nu văd lucrurile importante, decât cele mici, materiale, care sunt atât de neînsemnate.

  S-au mulțumit mereu cu puțin și puțin vor trăi, sunt lacomi în a-și strânge cât mai multe nimicuri, care nu le folosesc la nimic și nimic nu vor avea, toate aceste lucruri eu am încercat să le arăt prin fapte dar nu au înțeles niciodată nimic și unde sunt au dispărut, iar eu tot exist și voi exista mult timp de aici încolo chiar dacă voi fi izolat de comunitate. Dar sunt atât de sigur că singurătatea mea va fi tulburată de un nou venit care va căuta orbește ce au căutat și alții și atunci tot eu voi fi de vină oare? Întotdeauna se caută modalități de constrângere pentru a preveni noi întâmplări neplăcute, dar cred că acest lucru duce la altele și mai grave și mai periculoase, nu se lucrează niciodată unde trebuie și cu ce trebuie, s-a demonstrat că lumea se obișnuiește cu tot ce-i dai, dar temperat, rațional și că la cea mai mică greșeală, dispare tot, eu cred că rezultatele acestor măsuri se vor vedea în curând că nu au roadele așteptate, aceste modalități sunt bune într-adevăr la cei slabi dar este suficient să fie câțiva inși mai puternici și totul va exploda și dezastrul va fi mult mai mare, de ce să nu se evite asemenea lucruri atâta timp cât sunt posibilități și putere de muncă.

 Azi noapte am avut în sfârșit după o perioadă lungă fără vise, un vis atât de straniu pentru mine la care eu nu mă mai gândisem de ani de zile: în anul 1986, fiind tot închis, visasem un număr de infracțiuni în diferite intervale de timp care eu le făceam, atunci m-am trezit și mă tot gândeam oare le-am făcut eu cândva sau vor urma, le-am uitat între timp dar azi noapte le-am revisat cu o singură deosebire că îmi ucideam familia, restul era exact o repetare a tuturor infracțiunilor care le-am comis în acest interval de ani 1986-2000.

sursa foto: http://www.oscarprint.ro/

Asta mă face să cred că totuși în ciuda celor spuse de mulți că voi mai sta aici trei vieți, eu totuși mă voi elibera și cred că așa va fi, nu știu cum să mă explic dar sunt aproape sigur și știu că timpul nu este prea îndepărtat, veți vedea că nu mă înșel, indiferent ce voi face în continuare aici cât voi fi închis, fapta visată de mine azi noapte eu o voi comite, nu știu de ce dar cred că așa trebuie să fie, voi vedea atunci motivul.

Fragmente din Florian, Gh. (2006), Fenomenologie penitenciară, Editură Oscar Print (pg. 149-155)

sursa foto: http://www.damioluwatoyinbo.com/social-reformation/why-i-went-to-kirikiri-prison/

După cum se poate lesne observa, acest om are o coerentă și o inteligență verbală peste medie, poate că te miri și te întrebi de ce, având în vedere că drumul pe care l-a ales nu i-a favorizat o educație aleasă, însă acești indivizi, stând ani la rând în penitenciare își exersează foarte mult această abilitate de a se exprima. Sunt indivizi periculoși de care ai motive serioase să te temi și să nu îți dorești să fii în preajmă lor. La o analiză mai atentă se poate deduce motivul pentru care a ajuns să fie un astfel de om. Modelul ales de el era delicvent la rândul sau, iar respingerea tatălui sau i-a favorizat și i-a întărit ideea de atașament față de unchiul sau. Se simțea protejat și într-un fel ciudat în siguranță alături de el, fapt pentru care a și spus: „nea Gică era mai de temut decât toată poliția la un loc.”. Poliția nu reprezintă altceva decât imaginea paternă ( în mod simbolic ); însuși tatăl său care l-a respins se temea de acest nea Gică.  Ca o mică paranteză, poți verifica în ce mod te raportezi la autoritate (reprezentată de profesori, poliție și alte asemenea imagini din viață ta) și să vezi ce fidel reflectă relația cu persoanele care au reprezentat autoritatea în copilăria ta.

Este un caz cel puțin impresionant, sensul pe care l-a dat faptelor sale îl angrenează în săvârșirea altora la fel de înfricoșătoare. În cazul în care te întrebi dacă a reușit să își pună în aplicare și cel din urmă gând, trebuie să îți spun pentru liniștea ta că nu a mai apucat pentru că a murit în închisoare.

Îmi dau seama că tați ca al acestui copil nu vor citi sau poate că nu își vor căuta surse pozitive pentru a-și educa fiii, însă mă gândesc că pentru noi ceilalți, poate reprezenta o lecție bună în care putem extrage esența: mesajele din primii ani de viață sunt vitale în construirea adultului de mai târziu.

Fii atent la mesajele pe care le vede și le memorează piticul tău.
 
 Nu îl lăsa la televizor nesupravegheat, modelele mass-media fac la ravagii în rândul adolescenților de azi și a tinerilor de mâine.
 
 Spune stop indiferenței.
 
 Implică-te activ în educarea copilului tău.
 
 Începe de azi!