Cateva aspecte despre intimitatea emotionala

Deoarece am scris un articol in care am pus accent pe importanta intimitatii emotionale dintr-o relatie autentica, ma simt nevoita sa scriu cateva lucruri specifice despre acest mecanism care este esential in viata noastra. Spun ca vor fi doar cateva lucruri, tocmai din cauza complexitatii lui. Acestea, vor avea rolul sa faca putina lumina pentru a putea zari macar, ce presupune conceptul de intimitate emotionala.

Intimitatea emotionala este mai mult decat un concept. Este o realitate traita mai mult sau mai putin de catre oameni. Ea nu vine la pachet cu fiecare relatie. Depinde de fiecare om, daca este traita sau nu. Este atat de pretioasa incat este traita cu masura. Si treptat. In fiecare zi mai mult.

Mai intai ne cunoastem, apoi schimbam cateva vorbe. In alta zi ne intalnim la un suc, apoi cu alta ocazie mergem la o petrecere. Ne sunam, vorbim zilnic, devenim din ce in ce mai apropiati. Astazi am curaj sa iti spun ceva care pentru mine e important, maine iti spun si mai mult, poimaine imi permit sa plang in fata ta. Am din ce in ce mai multa incredere in tine. Imi permit sa fiu slab in fata ta. Atunci cand eu sunt slab, tu ma iei in brate si ma incurajezi. Imi spui ca ma intelegi, de fapt chiar simt asta. Si tot asa.

Intimitatea emotionala creste gradat, cu fiecare zi, cu fiecare moment pe care doi oameni il traiesc impreuna. Aceasta crestere se desfasoara treptat tocmai pentru a ne proteja pe noi insine, de a evita sa ne expunem intr-un context in care am putea fi raniti. Creierul arhaic are grija de acest aspect. El detecteaza imediat situatiile si riscul care le insoteste.

Intimitatea emotionala este data de increderea pe care o acordam persoanei de langa noi dar mai ales este consolidata de sentimentele pozitive pe care le avem fata de ea.

Cand suntem mici, suntem fiinte vulnerabile. Ne iubim parintii si le acordam ce avem noi mai pur: dragostea si increderea noastra neconditionata. Unii dintre noi invatam ca este in regula sa fim asa cum suntem, sa ne deschidem, sa avem incredere in univers (la acea varsta universul nostru este reprezentat chiar de parintii nostri) si mai ales ne simtim in siguranta sa ii aratam ca il iubim. Cum ce? Universul. Altii dintre noi invatam chiar de la acesti parinti ca este fatal sa facem asta. In ce fel? Ne dam seama ca atunci cand avem incredere in ei pentru ca ii iubim, ei ne blameaza, arunca in noi cu tot ce le vine la mana (cel putin la figurat daca nu si la propriu). Ce invatam atunci? Ca fiind naturali, deschisi fata de ei avem de pierdut. Asa ca pentru a supravietui incepem sa ne inchidem in noi sau sa ii mintim pentru a obtine ceea ce ne dorim. Cand crestem, facem ceea ce am invatat in copilarie. Unii dintre noi, norocosi fiind, iubim sincer, oferim si primim incredere in relatiile noastre importante. Nivelul il hotaram noi (in baza experientei). Poate ca in relatia de cuplu mai mult iar in relatiile de prietenie un pic mai putin. Altii dintre noi, sa zicem, un pic mai ghinionisti evitam sa traim intimitatea emotionala, sa oferim si sa primim dragoste si incredere din partea celorlalti. Asa ca vom continua sa ne inchidem in noi, sa mintim, sa simulam, sa jucam teatru. Si vom gasi persoanele potrivite pentru asta.

Numai ca, in cea de-a doua situatie, ne simtim neimpliniti, impartiti, divizati. In psihoterapie, exista un concept drag mie, si anume gestalt – de unde si orientarea gestaltterapie. Conceptul de gestalt promoveaza ideea de intreg. Astfel, intregul este intotdeauna mai mare decat partile care il alcatuiesc. In fiecare persoana exista nevoia de a se intregi si de a uni partile separate. Plecand din copilarie cu aceste parti separate din noi, cand devenim adulti, simtim nevoia sa ne intregim. Probabil ai sa te intrebi in ce fel. Aici intervine rolul intimitatii emotionale despre care scriam mai sus. Asa cum spuneam, creierul arhaic, detecteaza contextul favorabil. Cel mai adesea, acest context este definit chiar de relatia de cuplu. Contextul fiind creat, acum urca pe scena baietelul/fetita ranit/a in copilarie de parintii lui/ei. Aduce in scena exact evenimentul care pentru el/ea a fost traumatizant dar sub alta forma. Cu speranta, ca de aceasta data, lucrurile se vor desfasura altfel. Cu speranta ca de aceasta data se va simti iubit/a exact asa cum este el/ea. Adica va obtine ceea ce i-a lipsit in copilarie: iubirea neconditionata. Rana se va vindeca si persoana va deveni intreaga. Daca nu, evenimentul traumatizant va fi repus in scena pana va obtine permisiunea de a deveni intreg.

Crearea acestei intimitati in cuplu, ne faciliteaza sentimentul de securitate. Daca iti voi arata ca uneori sunt prostuta, neindemnatica, slaba si naiva, am incredere ca ma vei iubi in continuare. Nu ma vei respinge sau judeca. Doar vei continua sa ma iubesti. Si asta va fi pentru mine ca un pansament pe ranile atat de adanci si deschise.

In acest sens, relatia de cuplu are efect terapeutic. Ne invata sa iubim si sa ne iubim neconditionat. Ne vindeca ranile din copilarie si ne ajuta sa devenim intregi. Poate ca nu vom gasi partenerul potrivit din prima prima incercare. Insa nu vom inceta sa il cautam.

Cu cat suntem mai constienti de toate aceste aspecte, cu atat vom gasi mai usor persoana care sa ne ajute, sa ne insoteasca pe „drumul catre intregire”. Nu ne vom deschide in fata oricui, nu vom oferi iubirea si increderea noastra oricui ne iese in cale. Aici intervine priceperea noastra de a ne alege exact acele persoane in relatie cu care avem sanse mari sa crestem.

Personal cred, ca in aceasta lume exista atat oameni demni de incredere cat si oameni care nu ne merita increderea. Ceea ce spunem, ceea ce facem, ceea ce traim ne defineste. Relatiile pe care le avem in viata noastra ne reprezinta. Cred ca de aceea, exista si o vorba populara: „Spune-mi cu cine stai, ca sa iti spun cine esti.”