In tandem cu articolul precedent apare si acesta. Daca apare singur? 🙂 Nu, il ajut eu putin.
Mai intai, vreau sa te gandesti ca esti un om norocos pentru ca ti s-a oferit sansa sa sa te bucuri de viata ta. Stiu, ai sa imi spui ca nu este chiar asa, ca ai trecut prin multe experiente care te-au afectat si traumatizat si care poate inca isi pun amprenta in viata ta, fara ca tu sa poti controla cu exactitate acest lucru. Uneori te simti neputincios si asta te enerveaza foarte tare, mai ales daca faci parte din categoria oamenilor care iti place sa iti iei viata in propriile maini (sau cel putin de cele mai multe ori) si sa nu dai vina pe divinitate, factori externi si persoane care se afla in jurul tau, iar unele iti sunt dragi si altele nu.
Dar apoi eu vreau sa iti dau doua vesti, una proasta si una buna. Si pentru ca stiu ca ceea ce ne ramane in minte este informatia de la final, mai intai ti-o voi spune pe cea proasta.
Asadar, vestea proasta este ca nu poti schimba trecutul (crede-ma pe cuvant, s-au mai chinuit si altii dar fara rezultate, desi si-au batut capul cu masina timpului). Asa ca daca in ciuda faptului ca urasti calatoriile, te-ai aflat in Tailanda chiar in data de 26 decembrie 2004 si ai luat parte la Tsunami, daca erai pe coastele Golfului Mexic din SUA exact pe data 23 august 2005 cand uraganul Katrina si-a facut de cap, si in Japonia in martie 2011 cand marele cutremur de 8,9 grade aproape ca a devastat tara (si vrei sa afli o coincidenta? chiar si astazi – ziua in care a fost scris articolul, 24 aprilie a.c. – a fost un cutremur in Japonia de 6,1 grade pe scara Richter, asa ca sunt curioasa sa stiu unde ti-ai petrecut ziua? 🙂 ), nu prea mai ai cum sa schimbi cursul acestor evenimente si nici participarea ta la ele. Si asta pentru ca istoria a fost scrisa. Obisnuieste-te cu ideea. Dar, daca dupa toate astea citesti acest articol, asta este dovada clara ca ai supravietuit tuturor „catastrofelor” din viata ta. Cu alte cuvinte, esti un supravietuitor.
Aici apare si vestea buna: desi nu poti schimba trecutul, poti schimba interpretarea lui si atitudinea ta fata de el. Cum asa? Pai gandeste-te ca ii poti da un sens care sa te ajute sa mergi mai departe. In general, am observat ca e foarte important pentru oameni sa gaseasca un sens al evenimentelor prin care au trecut. Sensul te va ajuta de fapt, sa nu faci o fixatie din ceea ce ai trait. Te va ajuta sa nu ramai ancorat in trecut si sa iti valorifici resursele intr-o directie benefica si creatoare. De multe ori, obisnuiesc sa le spun celor care imi impartasesc din experienta lor ca au trecut exact prin experientele prin care erau pregatiti sa treaca. Cum este si o vorba: „Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce”. Si eu cred in aceasta idee foarte mult. Fiecare dintre noi avem un drum de urmat. De multe ori suntem pusi in fata unor provocari si trebuie sa luam o decizie. Apoi dupa ce decizia a fost luata se poate sa avem indoieli daca a fost cea mai buna. Si sa iti creezi scenarii: „dar daca as fi ales altfel, poate ca viata mea ar fi fost mai simpla”. „Dar daca faceam asa, dar daca faceam invers…” Nu! A fost ceea ce ai fost pregatit sa faci! Sunt convinsa ca in spatele fiecarui lucru, se afla o lectie pentru cel care se confrunta cu acel lucru. Dar pentru a vedea si invata lectia este nevoie de o constiinta extinsa. Este nevoie, sa fii curajos si sa privesti raul in fata. Desi este greu, acest lucru te va face si mai puternic. Poate ca acestea ti se par niste vorbe mari. Nu sunt. Daca le privesti in profunzime sunt chiar simple. Doar ca mizand prea mult pe complexitate ai pierdut ochelarii cu care le poti vedea simplitatea.
Poate ca situatia prin care treci, si care iti provoaca suferinta nu a depins de o decizie de-a ta, ci pur si simplu de alti factori. Poate ca ai pierdut irevocabil o persoana draga. Dar vreau sa stii ca din absolut orice experienta poti invata si te poti simti mai puternic si bogat. Nu in monezi sau bancnote, ci in invataturi valoroase care nu pot fi cumparate cu bani.
Am pomenit mai devreme de curaj. Eu cred ca nu iti trebuie curaj ca sa mergi prin savana plina de lei. Si nici pentru a-ti juca la jocurile de noroc averea si familia. Ci doar inconstienta. Insa pentru a privi adevarul in ochi ai nevoie de curaj. Aici poti vedea linia subtire intre curaj si inconstienta. Si aici intra in joc maturitatea emotionala. Fara ea, este mai usor sa te ascunzi, deoarece consecintele realitatii te vor devasta.
Vreau sa iti lansez o invitatie. Nu este o invitatie la dans, la teatru sau la un bal mascat. Este o invitatie la a-ti construi viata si a trai responsabil. Asa ca te invit sa faci diamante din carbuni. Te avertizez, ca nu va fi usor, ca trebuie sa respecti niste parametri pentru asta, insa rezultatele vor fi acolo sa iti confirme ca ai facut alegerea potrivita. Transforma experientele neplacute si evenimentele traumatizante din viata ta in enciclopedii din care tu vei fi cel mai castigat cititor. Este posibil sa nu iti iasa din prima, chiar si diamantele se mai topesc, insa te sfatuiesc sa nu abandonezi. Cand iti doresti cu toata fiinta ceva, Universul te va ajuta sa obtii acel ceva.
Dupa suferinta apare acceptarea. Si dupa acceptare, paseste plina de gratie iubirea. Iubeste-ti experientele, cultiva-ti o atitudine pozitiva si de respect fata de ele. Si ele te vor rasplati. Si vor fi de partea ta. Fii propriul geolog. Si apoi arhitect.
SERVICII
DATE DE CONTACT
0742298577
cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com
Bucuresti, Romania
PROGRAM CABINET
| Luni – Vineri | 12:00 – 20:00 |
| Sambata | 10:00 – 15:00 |
| Duminica | Inchis |
mai Gia culmea…ca teoretic sunt constienta de toate astea, insa la partea practica stau cand mai bine cand mai rau..dar deh..nu pot fi chiar intodeauna la inaltime..cred ca ar fi chiar obositor..sau nu? depinde!
oricum, ai expus clar si la obiect si ar fi grozav sa putem face asta.
dar intr-adevar depinde doar de noi si de ceea ce ne dorim noi sa facem cu acest minunat dar VIATA. depinde mult de motivatie, de scop de ..gasirea lui..:)..sensul asta…se pare ca totusi neocortexul este…dominant din moment ce dorim atat de mult sa gasim sensul. caci a gasi sensul tine de ratiune..eh..parca m am mai linistit…:))
aa.si un citat..ce mi place mult…
„Cea mai inversunata lupta este cu tine insuti. Te afli in ambele tabere.” – Voltaire..
Sublim!
🙂 Draga mea, asa cum am spus, nu este usor sa faci diamante din carbuni. Poate de aceea iti este mai greu uneori si ai senzatia ca nu aplici aceasta teorie. Nu poti bate din palme si asta e tot. E nevoie de munca asidua. Cu tine. Succes!
da..ai dreptate..multumesc! la fel si tie!
[…] carbuni-vs-diamante-2-despre-carbunele-care-a-crezut-cu-adevarat-ca-va-deveni-diamant Imparte articolul cu prietenii pe:TwitterRedditEmailPrintFacebookLinkedInLike this:Like3 bloggers like this post. […]
foarte interesant, si chiar practic. Lucru rar . . . . .
frumoasă extrapolarea, geanina…foarte adevărat…demnă de urmat cu atât mai mult cu cât toți avem capacitatea de a ne transforma..dar vezi tu?…nu toți au dorința și puterea de a o face!
Ca nu au dorinta este altceva.
Dar daca nu au putere, poate n-ar fi rau sa o caute.
Si daca nu vor…nu e nimic. In lumea asta nu sunt doar invingatori. Mai exista si invinsi din pacate. Iar unii sunt invinsi fara lupta. Cum spunea cineva, trebuie sa mai existe si victime.
așa este, geanina!….ce-ar fi învingătorii fără antiteză?…din nefericire, întodeauna sunt și învinși..unii de neputință, alții de propria lor ignoranță
Farmecul vietii ar fi ca, tot murdar din carbunii vietii, la final sa scoatem un diamant, din maini, unul frumos, lucios, in care sa ne oglindim, chiar si asa murdari, unul care sa ne faca sa uitam toata truda carbunilor. Ce e insa delicat, citeam intr-o carte, e ca noi, apreciem diamantul finisat, dar uram, detestam metodele prin cre se ajunge la acea stare, adica slefuire, daltuire, polizare; toate nu ne prea convin!!!
Asa este. Greul nu este intotdeauna primit cu bratele deschise. Numai ca el nu ne intreaba cand vine. Asa ca ori ne plangem de mila, ori luam greul in brate ca sa il facem mai usor.
Am citit articolul tau de la cap la coada. Mi-a placut si am tras cateva invataturi din el si am vazut partea de adevar pe care o consider eu, dar asa cum te-am obisnuit vin cateva …”obiectii”
In primul rand cand ai zis ca incepi cu vestea proasta…ai incheiat cu…”Cu alte cuvinte, esti un supravietuitor”. Din punctul meu de vedere….nu este chiar o veste proasta…totusi. 🙂 Legat de acest lucru, un supravietuitor nu cred ca este definit prin faptul ca nu se afla la locul tragediei, ci din contra cand este la fata locului si…ghici ce? A SUPRAVIETUIT, adica a scapat cu viata.
Am auzit si eu de vorba aceasta:“Dumnezeu nu iti da mai mult decat poti duce” si uneori mai ma amagesc si eu cu ea, dar in acelasi timp imi vine in minte o intrebare: Cu cei care au murit …ce s-a intamplat sau de ce au murit? Si apropo de vorbe din astea de duh: mai ma amagesc cu una pe care am auzit-o, ceva de genul: „Dumnezeu ii incearca pe cei puternici!”(sper ca mi-am amintit corect).
„Fiecare dintre noi avem un drum de urmat” asta inseamna ca tu crezi in destin, soarta?
„Insa pentru a privi adevarul in ochi ai nevoie de curaj. Aici poti vedea linia subtire intre curaj si inconstienta. Si aici intra in joc maturitatea emotionala. Fara ea, este mai usor sa te ascunzi, deoarece consecintele realitatii te vor devasta”. Adevarul? A cui adevar? Suntem capabili sa vedem adevarul? Adevarul este ca suma calitatilor trebuie sa fie mai mare decat suma defectelor pentru a putea merge mai departe, chiar daca deseori realitatea este invers, nu? :))
„Poate ca situatia prin care treci, si care iti provoaca suferinta nu a depins de o decizie de-a ta, ci pur si simplu de alti factori”. In afara de situatiile in care(asa cum ai spus si tu) pierzi pe cineva drag si poate or mai fi cateva, in general noi, oamenii, atunci cand suferim gandim ca este vina altora si nicidecum a noastra, ca poate din punctul nostru de vedere am facut ce ne-a stat in putere si in gandire, dar acolo unde sunt doi, nu cred ca poate fii vina numai a unuia, nu crezi? Dar tu o sa spui ca ai facut tot ce ti-a stat in putere, iar el gandeste la fel despre el. Atunci…unde este adevarul? Cine se minte si cine, nu? Dar cine este cel in mai masura sa ii judece?
Si pentru a incheia intr-o nota placuta, sunt in totalitate de acord cu fraza ta: ” Sunt convinsa ca in spatele fiecarui lucru, se afla o lectie pentru cel care se confrunta cu acel lucru”. Si la peste cand te duci si chiar daca nu pica nimic, se mai zice in gluma ca ai prins…”experienta”, dar putini au stat sa gandeasca ca experienta este cea mai valoroasa! :))
Articolul tau m-a dus cu gandul la vorba aceea veche:”Teoria ca teoria, dar practica ne mananca!” :))
Intai de toate, doresc sa iti multumesc pentru atentia ta fata de ceea ce am scris aici.
Vestea proasta este ca trecutul nu se poate schimba. Treaba cu supravietuitorul este adiacenta faptului ca au existat niste evenimente nu tocmai placute cu care s-a confruntat cineva la un moment dat. Si da, supravietuitor i se spune doar in acest caz. Cum am mai spus si altcuiva odata, razboinicul isi dovedeste vitejia pe timp de lupta, nu pe timp de pace. Tocmai aici e paradoxul. Daca esti un supravietuitor, poti face mai mult decat sa existi. Sa traiesti. Si poti trai doar daca faci ceva in sensul acesta si rezolvi problemele din trecut pentru a nu te mai bantui in prezent. Cum? Le transformi in „diamante”. Nu ma intreba cum, depinde de fiecare in parte, nu exista o reteta standard. Dupa cum vezi, am transformat deja vestea proasta in ceva valoros. 😉
Daca eu cred in soarta? Nu in sensul in care cred ca m-ai intrebat tu. Eu cred in momentul prezent in care iti croiesti un drum, asa cum iti doresti sau asa cum te pricepi tu. Alegerile tale iti definesc „soarta”.
Daca filozofam pe marginea subiectului „relativitate” avem sansa sa nu mai terminam niciodata. Uneori e bine sa nu analizam relativitatea adevarului decat in masura in care ne ajuta. Altfel, s-ar putea sa ne trezim batrani si cu viata pe sfarsite.
Asadar, daca suferi, e mai bine sa recunosti asta decat sa negi. Daca deciziile tale nu au avut rezultatele asteptate, e bine sa recunosti ca tu ai ales sa le iei, decat sa dai vina pe altcineva sau altceva pentru esec. Pentru ca desi ma astept sa ma contrazici, vreau sa iti spun ca cel mai usor nu ii mintim pe altii ci pe noi insine. La asta m-am referit cand am spus ca ai nevoie de curaj ca sa privesti adevarul in fata. Lasa relativitatea in seama seama teoriilor lui Albert Einstein. El a atribuit-o exact unde trebuia.
Cat despre cei doi, ma tem ca nu fac subiectul acestui articol. Dar daca tot ai adus vorba, eu cred ca e mai util sa cautati solutii decat vinovati si adevaruri absolute. Categoric ca nu poate fi doar unul responsabil. Inca mai e timp sa fabricati direct diamante. Fara a folosi carbuni.
Aud foarte des, vorba cu teoria vs. practica. E adevarat ca nu sunt acelasi lucru. Insa fara teorie, ce ai mai practica?
O seara frumoasa!
Dar stramosii nostri cum au practicat fara teorie? 😛
Eu cred ca si ei aveau o teorie. Transmisa pe cale orala.
Cred ca se folosea mai mult …puterea exemplului, nu aveau ei timp de teorie…orala! :))
😀 Ma intreb cum de s-a mai pastrat comunicarea articulata pana la noi, in cazul asta. 🙂
Nu sunt sigur ce presupune mai exact comunicarea asta…articulata (explica-mi tu, te rog, ca nici „goagalu” nu s-a descurcat), dar de unde stii ca a existat de atunci? 😛
Uite aici:
http://www.archeus.ro/lingvistica/CautareDex?query=ARTICULA
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.
Mersi! Am intuit eu ceva, dar am vrut sa fiu sigur, sa nu gresesc. Eu sunt convins ca nu a existat comunicare articulata si ca dovada iti aduc argumentu’ ca nici in ziua de azi nu prea se foloseste! 😛 :))
:)) Imi place cum ai spus asta. Chiar m-am amuzat.
Dar vezi tu, mai sunt unii care lucreaza la capitolul comunicare. Ceea ce ma face sa sper.
Poate intr-o zi va exista o materie la scoala in care piticii sa invete sa comunice, cum spunea prin cartile lui si Jacques Salome, un psiholog francez de referinta. Nu sa strige sau sa faca zgomot.
Nu stiu. Intuiesc.
Ma bucur ca te-ai amuzat! In fond este si asta o stare de bine pe care eu personal am sa o urmaresc toata viata(sper sa si reusesc): sa ma amuz cat mai mult.
Am si eu o intrebare: de nu dai libertate comunicarii? Adica de ce trebuie sa aprobi de fiecare daca cand posteaza cineva o parere?
Intr-adevar, e placut sa te amuzi. In acel timp creierul desdcarca endorfine. Ceea ce e foare bine.
Faptul ca trebuie sa aprob fiecare comentariu in parte este pentru ca vreau sa evit situatii neplacute in care cineva s-ar putea exprima intr-un limbaj neadecvat. Este o masura de precautie.
Apropo, ai avut si tu un comentariu care mi-a dat de gandit daca sa il aprob deoarece folosisei un jargon, dar era cumva la limita asa ca l-am aprobat. 🙂
Cred ca daca ai deschis acest blog, ar trebui sa iti asumi si o comunicare libera! Aici suntem pentru a ne confrunta niste idei, pentru a „creste”, a invata..poate pentru a ne maturiza si mai mult. Daca ii primim si pe cei cu limbajul neadecvat, reusim sa ii aducem pe calea cea….pe care „noi”, cei de aici o consideram cea…”dreapta” Si ei merita o sansa! Si ei fac dintre noi in viata reala si ne ciocnim de ei la orice pas. Sa inteleg ca tu vrei sa creezi un „spatiu ideal” aici , cu oameni…”perfecti”?
Te rog sa dai cu copy paste ce ai considerat tu a fi chiar asa un limbaj neadecvat din partea mea. Eu ma consider un tip mai direct asa, si mai practic in comunicare! Asa ca astept! 🙂
Iti inteleg punctul de vedere, sa stii. Numai ca acesta nu este un forum. Este un site pe care eu scriu si nu ma deranjeaza ca exista persoane care isi dau cu parerea si nu numai ca nu ma deranjeaza dar imi face placere. Pentru ca eu consider ca din mai multe „capete luminate” pot iesi idei de valoare.
Nu oblig pe nimeni sa se exprime intr-un anumit fel, insa aici imi permit acest lucru si trebuie sa existe niste reguli. E ca si cum, nu ti-ai dori sa intre cineva cu bocancii plini de noroi in casa ta dupa ce ai muncit atat sa o zugravesti si sa o faci frumoasa. E dreptul tau sa faci asta.
Si oricum, pentru a creste este nevoie de vointa proprie. Si cei care au aceasta vointa, se pot exprima intr-un mod adecvat.
Pot sa iti dau copy paste daca vrei, insa nu are asa mare importanta pentru ca oricum sensul folosit de tine, mi s-a parut ca nu era peiorativ (sau poate am fost eu subiectiva). Daca vrei totusi sa vezi cred ca era la articolul „Despre un altfel de bungee jumping” cand vorbeai despre barbati. Dar nu este grav, ti-am spus. Cel putin, nu am considerat eu a fi grav intr-atat incat sa nu aprob comentariul. 🙂