Abel ucis de Cain…in 2011

Dimineata in autobuz. In spatele meu aud o mamica vorbind cu fetita ei:

–        „Stii ca ieri ti-am scurtat pantalonii dupa aia vechi…ca nu ai vrut sa ii probezi. Daca nu i-am facut bine?”

–        „Ei…nu e nimic daca sunt un pic mai scurti. Ii port asa.”

In acest timp, s-a eliberat un loc iar mamica si-a indemnat fiul (se pare ca era cu o fetita si un baietel) sa ia loc. El bineinteles s-a repezit spre scaun. In acest timp ma intrebam, oare de ce nu a lasat fetita pe scaun, ea era si mai mica decat el. Cred ca baiatul sa fi avut 10 ani iar fetita vreo 8. Apoi, imediat s-a mai eliberat un loc dar ceva mai departe asa ca mama i-a spus fetitei sa stea jos. Fetita s-a conformat, insa se uita lung spre ea. Parca ar fi spus: „Dar tu mami, nu vii?” Asa ca mama  dupa ce a ramas sprijinita de scaunul fiului ei, a spus: „Du-te linistita, Ana ca te vad” – si a inceput sa rada uitandu-se la baiat – „Te vad Ana, te vad!”

Numai ca Ana tocmai atunci a intors capul spre mama ei si a putut vedea ca aceasta in timp ce spunea ca o vede era cu spatele la ea.  Si a intors privirea dezamagita. Dar a avut norocul la urmatoarea statie sa se elibereze un scaun exact in fata ei, asa ca s-a intors cu ochii plini de speranta si a strigat-o pe mama ei facandu-i semn sa vina sa stea jos langa ea. Dar mama i-a spus fiului: „Haide, ia loc acolo!”

 Asa se face ca au ajuns copiii sa stea unul in fata celuilalt si mama langa ei doi in picioare. Nici nu mai are sens sa mai reproduc restul discutiei pentru ca e clar ca mama isi manifesta tot timpul preferinta pentru fiul ei.

            Oare cat timp mai e necesar ca Ana sa cerseasca atentia mamei ei, si cat timp mama va mai avea impresia ca fiica ei nu este constienta de preferinta ei? Cel mai probabil, Ana crede ca nu merita atentia mamei ei si ca fratele este mai bun decat ea. Ar putea sa simta chiar o ostilitate fata de acesta. El cum reuseste sa fie mai bun decat ea?

Mai tarziu, mama insasi poate ca se va intreba de ce copiii ei nu se iubesc, nestiind ca raspunsul este in insasi comportamentul ei fata de cei mici. Astfel de intamplari, cum e cea din autobuz au loc in diverse situatii iar pentru ca parintele nu este constient de acest lucru, efectul ia amploare in personalitatea viitorului adult. Cuvintele si atitudinea unor parinti pot ucide un suflet inocent de copil.

Multi parinti cred ca pot spune orice sau se pot purta oricum pentru ca odraslele lor oricum nu inteleg nimic. De fapt copiii inteleg intotdeauna totul. Desi de multe ori ei mimeaza ca se joaca si nu aud ce se vorbeste in casa, atentia lor este crescuta fata de mediul exterior, mai ales daca subiectul ii vizeaza pe ei insisi.

Este posibil ca un astfel de copil, cum de exemplu este Ana, pe langa sentimentele de ostilitate pe care le-ar putea avea fata de fratiorul ei ar putea simti si invidie. Cand va mai creste, va simti nevoia sa intre intr-o competitie permanenta din care va fi imperios necesar sa iasa invingatoare. In alt caz, va retrai pierderea atentiei si afectiunii mamei ei in favoarea fratelui ei. Ar fi ca si cum intrand in acea competitie si castigand-o ar veni si i-ar spune mamei ei: „Iata ca si eu sunt la fel de buna ca si fratele meu. Nu este asa ca si eu merit sa fiu iubita la fel de mult?” Acesta este un posibil scenariu, insa pot fi multe altele ca acesta.

            Copiii sunt fiinte vulnerabile si fara aparare. Adultii din preajma lor sunt responsabili de cei care peste ani, vor fi adulti, oameni maturi. Sau vor continua sa fie copii care au varsta de 40 ani. Exista si astfel de copii neajutorati din nefericire. Acestia, au o sansa de a creste numai daca ei insisi si-o ofera. Insa in cazurile copiilor pana la varsta adolescentei, responsabilitatea revine parintilor. Probabil ca acesti parinti sunt la randul lor copiii de care spuneam mai devreme, insa de ce ar trebui sa aiba de suferit si proprii lor copii? Cineva trebuie sa opreasca acest lant vicios. Daca te afli intr-o situatie asemanatoare, de ce nu ti-ai dori sa fii tu acela?