Cat despre momentul in care ar trebui sa ma opresc…o sa l citez pe Charllie Chaplin :

„În ziua în care m-am iubit cu adevărat, am realizat că neliniştea şi suferinţa mea emoţională, nu erau nimic altceva decât semnalul că merg împotriva convingerilor mele.

Astăzi, ştiu că aceasta se numeşte …

Autenticitate”….

De fapt cand am facut comparatia intre viata si maraton m-am gandit la dorinta omului de a atinge diverse obiective alergand (daca e sa continui metafora) si uitand sa se observe pe sine, ceea ce simte, gandeste, isi doreste, se asteapta. Pentru ca toate astea se pot intoarce impotriva lui daca nu acorda suficienta atentie si prefera sa creada ca ele nu exista. Abilitatea de a trai in prezent, se refera si la universul interior, nu doar la cel exterior.
Cat despre competitie in sine, nu este vorba doar de „partea materiala”. Dar te-ai gandit ca poate nu este nevoie sa te afli intr-o competitie, ca sa crezi despre tine ca esti o persoana valoroasa? Intr-o competitie, exista un invingator si restul de invinsi. De ce sa ne frustram singuri daca situatia nu o cere?

Draga Tudor,
Intr-o competitie exista un singur loc 1. Asta inseamna ca poate fi doar unul singur cel mai bun. Stii ce pret plateste pentru asta? Nu e greu daca te gandesti un pic: este vorba de singuratate. Ai vazut vreodata oameni in varf nefericiti? Iti vine sa crezi ca exista oameni care aparent au toate resursele sa fie fericiti si totusi nu sunt? Asta inseamna ca viata nu se limiteaza la o competitie. Intreaba-te ce gol din tine iti acopera acel loc 1 castigat. Si vei sti ce vrei de fapt. Pamantul are 7 miliarde de oameni. Si daca scopul vietii ar fi locul 1, ma intreb ce s-ar putea intampla cu restul de 6 999 999 999? Tu ce crezi?