Despre un altfel de bungee jumping. Fara coarda.

Despre un altfel de bungee jumping. Fara coarda.

Exista un fenomen sau mai bine zis o tendinta pe care am sesizat-o destul de des mai ales in randul sexului feminin. De fiecare data, cand relatia de cuplu nu merge, iar ea este suparata sau furioasa pe el din „n” motive , ea se duce si isi plange suferinta prietenilor. Apoi ca prin minune se impaca mai usor cu aceasta suferinta si are puterea sa mearga mai departe. Totusi uneori chiar si ea recunoaste ca nu se mai poate trai in felul acela, ca trebuie sa schimbe ceva. Unele femei, in acest punct se chinuiesc sa il schimbe chiar pe el. Si se incapataneaza sa creada ca un om se poate schimba de dragul altuia. Dar nu. Adevarul este ca daca el nu este convins ca are nevoie de o schimbare, nu se va schimba deloc. Decat pentru o perioada scurta de timp pana cand va obosi sa fie altcineva decat este si atunci va reveni la vechile obiceiuri si povestea se reia. Ea se supara iarasi, ameninta cu abandonul si dupa o cearta serioasa ori o iau de la capat cu asa zisa lui schimbare care il tine fix tot atat cat l-a tinut si data trecuta sau chiar mai putin, ori ea nu mai suporta si pleaca. De data asta de-adevaratelea.

Si mai exista inca o varianta, si aici este vorba chiar de tendinta pe care am observat-o si de care am pomenit la inceputul articolului. Si anume, el constientizeaza ca nu se va schimba, i-o spune ei sau poate nu. Ea constientizeaza dupa al „nspe-lea” incident ca de fapt el nu se va schimba pentru ea. Ca ea poate sa fie si Printesa de Azur, ca de fapt el nu se poate schimba de dragul ei si asta e limpede. Dar cand isi pune problema sa plece intr-adevar, sa renunte la aceasta relatie isi da seama ca nu poate. Te intrebi ce o opreste? Pai daca ai intreba-o pe ea, ti-ar raspunde ca de fapt se gandeste ca va ramane singura. Cine se mai uita la ea? Ca tanara e, doua picioare are, doua maini are, chiar si materie cenusie are. E chiar si frumusica. Dar nu, ea crede ca nu se va mai uita nici naiba la ea si ca va imbatrani singura si trista. Si pana la urma si la coada, nu este el cel mai rau dintre barbati. Bine, ce-i drept uneori este violent si fizic si verbal. Alteori ii face crize de gelozie nefondate. Odata, chiar a si umilit-o. De fata cu toata lumea. Dar ce mai conteaza? In definitiv o iubeste. Chiar daca mai calca el prin strachini. Si apoi, unde va gasi altul mai bun? Toti barbatii sunt la fel. Macar de bine, de rau, acest barbat o iubeste, o stie si cu bune si cu rele si asta e. Pana la urma se poate si mai rau. A vazut ea la stirile de la ora 5. Cam acesta este discursul.

Si daca din aceasta categorie, exista si femei care ies din relatii bolnavicioase, acest lucru se intampla doar daca intre timp au gasit pe altcineva. E ca un job. Mai intai imi gasesc ceva ce pare mai bun decat ce am acum si abia apoi imi dau demisia. Si uite asa se trezesc ca s-au aruncat intr-o relatie pentru a scapa de alta. Ele cred foarte mult ca vorba „Cui pe cui se scoate” este valabila si in cazul lor. Numai ca aici apare o problema. Oricate probleme de identitate ar avea, adevarul e unul singur. Fiintele umane nu sunt scanduri, si cu atat mai putin cioturi. Asa ca aceasta vorba populara nu le va grabi procesul de vindecare. Si daca inainte se aflau pe marginea prapastiei, aproape sa cada, acum au cazut intr-un hau care parca nu se mai termina.

E foarte gresit sa crezi ca daca vei intra intr-o alta relatie, imediat ce ai finalizat una, te vei simti mai bine, si asta te va ajuta sa uiti. Poate ca initial, asa se va intampla. Insa dupa un timp, iti poti da seama si tu ca de fapt ai luat cu tine niste reziduri nocive din relatia trecuta si continui sa le aduci in relatia actuala. Starea de confuzie va creste si te vei simti bulversata. E ca un labirint. Continui sa mergi dar fara sa gasesti iesirea.

Situatia aceasta se poate intalni si la barbati, desigur, numai ca la femei este ceva mai intalnita. Daca esti femeie sau barbat si te afli intr-o astfel de situatie, adica relatia ta nu merge si te gandesti sa o inchei, atunci fa-o. Dar acorda-ti un timp pentru a-ti vindeca ranile si pentru a clarifica situatia ta. Sa iti dai seama exact ce a fost bun si ce a fost rau in relatia anterioara este crucial pentru a avea o relatia armonioasa dupa aceea. Nu te gandi ca acest om care ti-a fost partener o perioada de timp lunga este singura persoana cu care ai putea avea o relatie. In realitate sunt mult mai multe persoane decat iti inchipui tu, cu care poti avea o relatie normala si frumoasa. Fiecare este unic si sunt de acord cu aceasta idee. Insa nu e singurul unic din lume. Asa ca da-ti voie sa traiesti frumos, orice ar implica asta.

Sunt de acord ca dupa o despartire, lumea ta se va schimba total si tocmai de aceea iti recomand sa iti acorzi timp pentru a metaboliza aceasta schimbare radicala din viata ta. Este posibil sa iti schimbi si stilul de viata, sa nu mai poti avea aceleasi obiceiuri si mai ales, sa nu vezi in fiecare zi chipul partenerului cu care ai petrecut atat amar de timp. Si nu intamplator spun amar. Stiu ca oamenii au o tendinta de a se obisnui cu raul din viata lor si chiar de a deveni dependenti de acest rau. Dar trebuie sa stii ca este fundamental sa nu renunti la a cauta binele din viata ta. Te vei obisnui si cu el, iti promit. Vei vedea ca poti fi o fiinta intreaga dupa ce viata ta va intra pe un fagas plin de armonie, curgator, in acord cu nevoile tale. Stiu ca si tu stii ca meriti asta. Si mai stiu, ca dupa o despartire, e nevoie sa iti petreci mai mult timp cu cei care te iubesc si mai ales cu prietenii tai de suflet care vor fi ca niste pansamente pe ranile adanci ce le porti cu tine. Apoi, dupa o perioada, vei simti ca ai renascut, si vei putea sa intri intr-o alta relatie. Pentru ca vei fi „ca nou/noua”. Vei sti clar ce iti doresti si ce poti oferi acelei relatii. Vei fi un om echilibrat si apt sa ia decizii potrivite in viata lui. Pe cand, daca te incapatanezi sa intri intr-o relatie noua imediat dupa despartire, ar fi ca si cum ai intra intr-o camera si ai bajbai in intuneric, nesigur si doborat de anxietatea necunoasterii. Asa ca, aprinde lumina inainte sa intri in camera.

Cu mult timp in urma am citit celebrul bestseller scris de Elizabeth Gilbert – „Mananca, roaga-te, iubeste”. Este un roman foarte sugestiv in aceasta directie. Pentru ca asta este recomandat sa faci dupa o despartire: sa mananci, sa te rogi si abia mult mai tarziu sa iubesti. Daca ai vazut filmul inainte sa citesti cartea, pot doar sa iti spun ca nu e slab ci foarte slab. Autoarea cartii a scris acest roman din suflet si asta pentru ca e chiar povestea ei. Si continuarea, cu titlul „Si am spus da” e draguta. Dar pentru a intelege ideea de baza este suficient sa citesti primul roman. Filmul nu se ridica la inaltimea cartii. Si spun asta, desi suna a cliseu.

Deci? Preferi bucataria italiana sau cea chinezeasca?

SERVICII

DATE DE CONTACT

  • 0742298577

  • cronicileunuipsihoterapeut@gmail.com

  • Bucuresti,  Romania

PROGRAM CABINET

Luni – Vineri 12:00 – 20:00
Sambata 10:00 – 15:00
Duminica Inchis
2017-09-07T14:00:47+00:00

About the Author:

Psiholog, psihoterapeut, blogger, visatoare pragmatica, facilitatoare de crestere si dezvoltare personala si persoana in continua devenire. Lista poate continua, dar va invit sa descoperiti la rubrica "Despre mine" mai multe detalii.

16 Comments

  1. ionela 20/03/2012 at 7:54 pm - Reply

    mi-a placut mult articolul tau ..si vorba ta “rezonez cu tine” si ai mare dreptate.
    like!like! like!
    e adevarul…chiar e adevarul.Insa stii cati facem greseala mentionata?ca intram intr o relatie pe cand cealalta nici macar nu i incheiata????de aici si atatea relatii nesanatoase..in fine..tu ai spus tot ce era de spus..:) dar imi place comparatia ta…ca i un fel de bunjee jumping…numai ca macar si acolo..cand o faci esti asigurat de coarda iar adrenalina este fantastica. insa cand te arunci cu capul intr o relatie …asigurat doar de o coarda firava ce semnifica dorintele tale si proiectiile tale stii ce repede se rupe? nu rezista gravitatiei..:)

    • Geanina 20/03/2012 at 8:03 pm - Reply

      Multumesc pentru apreciere, Ionela. Sper sa ajute cat mai multi oameni.

  2. un cititor fidel 21/03/2012 at 6:33 am - Reply

    si tu si Nuta , lasati barbatii in voia nimanui…….

    • Geanina 21/03/2012 at 7:15 am - Reply

      🙂 Pai am spus ca este valabil si in cazul barbatilor. Dar mai des in cazul femeilor.

  3. Marius Bota 21/03/2012 at 9:55 am - Reply

    Un articol complet, cuprinzand toate fatetele unei relatii. Consider ca, finalul “face toti banii”, adica in cuvintele mele transpus, ar fi: fa pasi inainte, uita ce a fost, implica-l pe Dumnezeu si de abia apoi implica-te tu emotional. Asta cred ca e greseala noastra, a majoritatii: consideram ca relatiile sunt ale noastre, noi alegem pe cine sa iubim si care e cel potrivit, iar pe Dumnezeu il lasam pe dinafara. La inceputuri, nu a fost chiar asa, si poate ar trebui sa revenim acolo unde trebuie, cu ordinea lucrurilor: Dumnezeu, si apoi eu, parerea Lui si apoi a mea, sfatul lui si apoi decizia. Felicitari

  4. vorbarici 29/03/2012 at 12:44 am - Reply

    Felicitari pentru acest articol! Imi place cum l-ai scris si chiar am simtit senzatia de cadere in gol citindu-l, senzatie aplificata si de pozele ce insotesc articolul, poze alese grozav de bine.

    Bravos!

  5. "Filozof" liber profesionist 06/04/2012 at 10:28 am - Reply

    Eu cred ca esti un pic cam subiectiva, cand spui ca mai des la femei. De ce ea trebuie sa il schimbe pe el? Crezi ca ea detine adevarul , ca ea este perfecta iar el , nu? Poate ca si el ar dori sa o schimbe pe ea? Nu crezi? Sa stii ca toti suntem subiectivi, crezand despre propria persoana ca nu avem nimic de schimbat la noi si doar celalalt/a trebuie sa se schimbe! De ce trebuie sa se schimbe unul sau altul? Avem noi orgoliul acesta de a nu ne schimba, de a pune problema schimbarii celuilalt. Ideea este ca atunci cand intram intr-o relatie, ca vrem sau nu vrem, noi ne schimbam in functie de celalalt, mai mult sau mai putin in functie de cat de puternica este personalitatea noastra. De aceea eu zic ca cea mai buna solutie este COMUNICAREA despre ce este bun si ce este rau in relatia voastra si sa se schimbe impreuna, construind relatia pe o fundatie buna precum o casa!

    • Geanina 06/04/2012 at 4:22 pm - Reply

      Daca ar fi sa “filozofez alaturi de tine, ti-as spune ca nu exista obiectivism in stare pura. Asa ca imi asum subiectivismul.
      Cat despre schimbare, ti-ai dat raspunsul singur cand ai intrebat “De ce trebuie sa se schimbe unul sau altul?”. Cand ai nevoie de pantaloni scurti, nu te duci si iti cumperi lungi ca apoi sa ii scurtezi. Cam asa sta treaba si cu acest schimbat. Tocmai de aceea am spus: “Unele femei, in acest punct se chinuiesc sa il schimbe chiar pe el.” Pentru ca ideea e ca nu trebuie sa se chinuie sa il schimbe pe el. Isi pot schimba ele daca vor modul de a privi lucrurile sau pot schimba traiectoria. Adica sa iasa din relatie.
      In articol, daca citesti cu atentie, am spus despre persoanele care se incapataneaza sa ramana intr-o relatie chiar daca lor nu le este bine.
      Nu iti poti nega niste nevoi care exista chiar daca tu pretinzi ca simti iubire neconditionata pentru celalalt. Pentru ca tu (desi suna mai romantic sa spui ca celalalt) esti responsabil in primul rand de satisfacerea propriilor nevoi. Daca nu stii sa iti raspunzi nevoilor tale, nu vei sti sa raspunzi nici nevoilor partenerului.
      Am spus ca femeile sunt mai predispuse la acest fenomen, deoarece ele sunt mai tolerante. Cumva pot rabda mai mult, si cred ca acest lucru se datoreaza si simtului matern cu care au fost inzestrate. Dar, pot exista si barbati in aceasta ipostaza, desi in proportie mai mica.
      Solutia ta imi place, si o recomand cu drag. Numai ca dupa comunicare, este nevoie si de actiune. Concret.

  6. "Filozof" liber profesionist 14/04/2012 at 9:09 am - Reply

    Inca de la inceput apreciez faptul ca recunosti faptul ca esti subiectiva! Citind articolul tau mi s-a activat si mie…subiectivismul…un pic mai tare!
    Ca veni vorba de schimbare, sa stii ca noi oricum suntem intr-o continua schimbare, ca vrem sau nu, ca ne dam seama sau nu! Orice om cu care venim in contact mai mult sau mai putin, lasa o amprenta cat de mica pe …mentalitatea sau gandurile noastre.
    “Nu iti poti nega niste nevoi care exista chiar daca tu pretinzi ca simti iubire neconditionata pentru celalalt.” – asa zici tu…dar daca este iubire neconditionata, atunci de ce vrei sa il schimbi? Este mai usor sa renunti la relatie, sa iesi din ea, decat sa incerci sa o repari sau sa o faci sa mearga? Cand ai fost de acord cu aceasta relatie, ceva bun, frumos..poate te-a facut sa accepti aceasta relatie si pentru acel ceva frumos, cred ca se merita sa te lupti pentru el/ea, pentru voi/noi. Nu vreau sa se inteleaga ca aici este vorba de relatia ta sau a mea, ci pur si simplu despre relatii pur si simplu, dar fiecare dintre noi le tratam din experienta si invataturile noastre.
    Femeile sa fie mai tolerante? Depinde! Parerile cred ca sunt impartite! Uneori am impresia ca multe(nu toate) femei sunt facute sa fie nemultumite! Sa inteleg ca norocul barbatilor este ca ele sunt tolerante? Si ce anume rabda femeile? Tacerea barbatilor atunci cand ele nu se mai opresc din varsarea de cuvinte de-avalma, fara nici o noima si pe un ton ridicat, caci sa nu imi spui ca nu sunt si astfel de femei, caci nu te cred! Si aici intervine arta de a comunica pentru ca este o arta. Simplul fapt ca ea vorbeste, nu inseamna ca si comunica! Pentru a comunica trebuie sa ai multa empatie (sunt convins ca stii despre ce este vorba) cu persoana cu care comunici! Numai ca orgoliul si egoismul nu prea ne lasa sa facem o comunicare tocmai eficienta!
    Pana la urmatoarea discutie iti doresc un Paste fericit! Si tot ceea ce iti doresti pentru tine si partenerul tau sa se indeplineasca!

    • Geanina Pruteanu 16/04/2012 at 3:48 pm - Reply

      Eram sigura ca vei spune asta in legatura cu iubirea neconditionata.
      Dar sa stii ca nu m-am referit la a renunta fara lupta. Ci doar atunci cand simti ca ai facut tot ce tinea de tine si situatia nu s-a schimbat. Situatia, si nu el sau ea! Este cu totul altceva.
      Sunt femei si barbati de toate felurile, nu am de ce sa te contrazic; si nu voi intra intr-o polemica pe aceasta tema pentru ca nu am de ce. Tocmai ca exista diversitate avem sansa sa alegem ceea ce ne place.
      Exista femei tolerante, asa cum exista si barbati toleranti, poate. Poate ca si tu si eu avem dreptate doar ca in privinte diferite.
      Tonul ridicat, cuvintele de-a valma si alte lucruri similare sunt chestiuni feminine, asa cum altele (si am sa te las pe tine sa le enumeri pentru a-ti exersa obiectivitatea 🙂 ) sunt tipice barbatilor. Si totusi, hai sa recunoastem ca in unele momente femeile chiar se pot exprima cu mai multa usurinta decat barbatii (ca atata palavrageala in copac pe cand asteptam barbatii de la vanatoare nu a fost in van! 🙂 ).
      Si vreau sa iti mai spun ceva: cand iubirea sincera exista, orgoliul si egoismul palesc. Chiar daca e nevoie de ceva exercitiu pentru asta.
      Iti multumesc pentru urari si iti doresc aceleasi lucruri si tie.
      Sarbatori fericite (cat a mai ramas din ele)!

      • "Filozof" liber profesionist 22/04/2012 at 8:54 am - Reply

        Tocmai, ca palavrageala aia in copac, in timp ce el era la vanatoare chiar ca a fost in van! Este si logic, deoarece el nu era de fata, iar cand el venea acasa obosit frant, ea era nervoasa ca el nu a inteles nimic, ca ea are nevoie de dragoste, de o atentie, de mangaiere, de intelegere, de…shopping:))), iar el un badaran care vine de la vanatoare mirosind a transpiratie, fara nici un chef de a face dragoste si de gesturi tandre! Si uite asa, barbatii astia au fost niste…”bulangii” din perioada preistorica! :))

        Iubire sincera?……Exista perfectiune?

        • Geanina Pruteanu 22/04/2012 at 10:39 am - Reply

          Asa crezi tu?
          Te-ai grabit un pic sa pui eticheta pe barbatii dar si pe femeile de atunci. Cred totusi ca atunci nu exista stresul concedierii, a traficului urban, efectele sedentarismului nu isi spuneau cuvantul, poluarea de asemenea, mass media nu incuraja modele sociale neadecvate si alti factori asemanatori. Exista insa riscul pierderii vietii mai usor, si riscul sa nu gaseasca mancare (ca vanatori si culegatori). Dar cred ca psihicul lor era mult mai aerisit decat al nostru, cel de acum. Singurul lucru care poate le lipseau (iar unii dintre ei nici nu stiau asta) era sansa de a-si cultiva informatiile, cu exceptia celor care treptat au rezolvat si aceasta problema. Iar eu am toata aprecierea pentru toti. Cred ca atingeau fericirea mult mai usor decat suntem noi in stare sa o facem azi. De ce spun asta? Pentru ca ma uit in mediul rural unde mai vad batrani cu un psihic de invidiat, cu niste idei extraordinar de sanatoase. Sunt oameni de la care putem invata daca vrem. Si ei nu au doctorate si un teanc de diplome. Doar experienta si simplitate.

          Daca noi am sti cum sa combinam, miscarea, efortul fizic cu informatiile cu care intram in contact, am ajunge foarte departe. Din pacate, sunt foarte putini acesti oameni. De obicei sunt extreme.

          Daca exista perfectiune? E o intrebare retorica?

          • "Filozof" liber profesionist 22/04/2012 at 1:15 pm

            Nu am pus nici o eticheta!Dupa cum se vede, am pus in ghilimele si mai si radeam un pic! Stres exista si atunci si acum, fericire la fel! Riscul pierderii vietii ti se pare mai putin important decat gasirea unui job din zilele noastre? Ideea este ca si stresul cat si fericirea tin de fiecare individ in parte. Daca vrei sa fii fericit/a, poti sa fii si in ziua de azi, poti sa gandesti pozitiv si sa te bucuri de nimicurile vietii. Numai ca asa este natura omeneasca, sa se uite la capra vecinului mereu. Referitor la problema sedentarismului sunt de acord cu tine si din pacate pune stapanire pe foarte multa lume.
            Nu neaparat, daca poti …raspunde! 😛

          • Geanina Pruteanu 22/04/2012 at 1:27 pm

            Nu mi se pare mai putin important. Ci absolut, pentru ca este vorba despre viata. Fara viata, nu mai poti obtine nimic.
            Evident ca gradul de stres si de fericire variaza de la un individ la altul. Dar ideea ramane aceeasi.
            Daca m-ai provocat, am sa iti raspund. Perfectiunea in sine este un concept abstract iar “forma” ei este data de forma ochelarilor cu care privim fiecare si de tipul lor. Iti place 2D, 3D sau 6D?

          • "Filozof" liber profesionist 22/04/2012 at 2:29 pm

            Care este ideea?
            7D…am inteles ca exista!

Leave A Comment