Despre iubirea de sine…neconditionata

Despre iubirea de sine…neconditionata

Ce este iubirea? Multi au meditat la aceasta tema insa, nici pana acum nu exista o definitie stiintifica, standard. Nu este ca si cum ai incerca sa definesti un motor electric al unei masini de ultima generatie. Fiecare a definit-o pornind de la propria experienta interioara, avand ca reper universul subiectiv.

       Vreau sa iti dau o veste: nici eu nu voi incerca sa o definesc folosind alta strategie. Insa, nu despre iubire in sine vreau sa vorbesc in articolul de fata, ci mai degraba de nevoia de a fi iubit. Pot sa spun insa, ca din cate lucrari pe aceasta tema am studiat, cea mai aproape de adevar mi s-a parut a fi John Welwood in “Iubiri perfecte, relatii imperfecte”. El descrie foarte frumos acest proces. In oameni exista nevoia de a fi iubit. Cand aceasta nevoie nu este satisfacuta, persoana in cauza se confrunta cu un dezechilibru major in viata sa. Dar daca inaintam analiza vom vedea ca o nevoie tradeaza un deficit. Intrebarea cheie din acest articol este: Care este natura si provenienta acestui deficit ? De ce avem atata nevoie sa fim iubiti de ceilalti? Tu ce crezi, draga cititorule? Din partea cui exista acest deficit atunci cand sesizezi nevoia stringenta de a fi iubit de ceilalti sau de un altul? Ei bine, esti pe aproape: deficitul de iubire pentru tine vine chiar din propria persoana. Nu intelegi cum vine asta? Nu credeai pana acum ca fiinta care te priveaza de dragoste esti chiar tu? Se pare ca asa stau lucrurile. Cu cat un om are nevoie si solicita mai mult iubirea celor din jur, cu atat el insusi nu se iubeste pe sine. Sintetizand, intre nevoia de a fi iubit si dragostea pentru propria persoana este o relatie invers proportionala.
       Asadar, exteriorul nu este decat reflexia interiorului. O persoana care se iubeste cu adevarat pe sine, nu va solicita iubirea in exterior. De fapt nu va avea nevoie ca ceilalti sa o iubeasca. Daca o vor iubi, insa, acest lucru va reprezenta o adaugire, nu un fundament, pentru ea. E ca si cum am privi la un tablou de iarna (observi elementul rece din exemplul pe care l-am ales, poate ca nu a fost intamplator) foarte frumos, la care vii si mai adaugi niste fulgi. Tabloul arata foarte bine si fara, pentru ca pe jos, oricum e un covor de zapada. Elementul de iarna exista deja. Sesizezi asemanarea?
    Cand crezi ca cel din fata ta te-a suparat si resimti ostilitatea pentru el, gandeste-te ce a atins in tine. El este oglinda ta, si acest lucru cand se intampla, ai o reala sansa sa cresti. Sa iti dai seama ca ceea ce te-a suparat la el, este de fapt in tine. Daca nu ar fi asa, nu te-ai mai supara. E ca la circuitul electric. Firul care are curent in el (elementul activ), ar fi complet inutil daca nu ar avea alaturi un fir (elementul pasiv) pe care sa se intoarca. Gandeste-te ca daca cel din fata ta este elementul activ (cel care manifesta comportamentul deranjant), nu ar avea cum sa te afecteze daca tu nu ai fi de fapt elementul pasiv (care preia energia de la el).
      Daca stai sa analizezi mai profund, poti realiza ca ceilalti ne pot manipula foarte usor in acest fel. Cu cat ne simtim mai neiubiti de noi insine, cu atat avem mai multe butoane pe care le punem la discretia celorlalti, uneori fara discriminare.
      Te-ai gandit vreodata ca atunci cand vrei sa ranesti, sa lovesti, sa faci pe cineva sa sufere, de fapt atingi o parte din tine pe care o ranesti, lovesti si faci sa sufere? Numai gandindu-te cum sa il ranesti pe celalalt si ce vorbe urate sa ii spui, te compromiti singur. Lucrurile acelea meschine iti umple sufletul de ura si te ranesc. Cine este cu adevarat fericit facand rau intentionat celor din jur? Nimeni? Si tu crezi asta? De fapt persoana in cauza, nu face altceva decat sa raneasca acea parte din sine care se reflecta in celalalt. Acea parte pe care nu o accepta la sine insusi si o blameaza in obiectul exterior. Oamenii adesea imi spun, chiar si cei dragi, ca lumea e rea, ca e cu susul in jos, etc. As spune da si nu. Eu nu cred ca oamenii sunt rai, ci doar neiubiti de ei insisi. Sa cred ca cei din jur sunt rai, perfizi, malefici, ar fi ca si cum as spune acelasi lucru despre mine. Asa ca refuz sa cred asta. Si caut in continuare oameni care au alta parere decat asta. Si mai cred ca atitudinea aceasta pacifista are mai multe sanse sa schimbe ceva in ceilalti decat atitudinea de respingere si blamare. Asta nu inseamna ca nu sunt atenta la ce e in jur, cu atat mai mult cu cat sunt atatia oameni ce nu se simt iubiti iar actiunile lor mi-ar putea face rau. Insa nu ii resping.
      Stiai, draga cititorule, ca pana si nevoia acuta de a avea un job cu o reputatie inalta deriva tot din nevoia de a fi iubiti de noi insine? E ca si cum am spune: ma pot iubi daca ating performanta X. Nemultumirile pe tema carierei, nu reflecta altceva decat neputinta de a ne iubi neconditionat.
      Asadar, vreau sa iti spun ceva: esti o persoana minunata cu sau fara acel job, cu sau fara afectiunea celorlalti. Iubeste-te neconditionat. Poate ca parintii tai nu au stiut sa te invete acest lucru (nici ei neavand parte de astfel de invataturi), insa tu deja ai devenit adult si poti gasi atatea solutii la o infinitate de probleme. Invata sa iubesti copilul din tine care are atata nevoie de asta.
      Nu stii cum sa faci asta? Incepe prin acceptare neconditionata. Accepta-te asa cum esti si vei vedea ca potentialul creativ iti va inflori. Si incet, incet, va veni si iubirea…neconditionata.
    “M-am nascut atunci cand am iubit tot ce ma speria odata.” (RABIA)
   “Inima isi e propriul medicament. Inima isi vindeca singura toate ranile”. (HAZRAT INAYAT KHAN)
2013-04-15T14:36:44+00:00

About the Author:

Psiholog, psihoterapeut, blogger, visatoare pragmatica, facilitatoare de crestere si dezvoltare personala si persoana in continua devenire. Lista poate continua, dar va invit sa descoperiti la rubrica "Despre mine" mai multe detalii.

Leave A Comment